<< De mai bine de un an, efortul Occidentului de a ajuta Ucraina s-a derulat între două căi: să priveze Rusia de victorie, dar să evite un război direct între aceasta și NATO. Ucraina vrea mai mult și a solicitat aderarea la alianța NATO, în septembrie 2022. Deocamdată va fi refuzată. În schimb, în timp ce NATO se pregătește pentru summitul său de la Vilnius, din 11 și 12 iulie, liderii occidentali urmăresc să-i ofere Ucrainei „garanții de securitate” de durată. Care ar putea fi acelea și vor face ele diferența? >>
- Analiza The Economist
<< Pentru Ucraina, cea mai bună garanție de securitate este apartenența la NATO și promisiunea sa de apărare reciprocă: articolul 5 din tratatul fondator al organizației prevede că atacul asupra unui membru este un atac asupra tuturor. Dar America, în special, este îngrijorată că admiterea Ucrainei în timp ce aceasta se află în război ar însemna, de fapt, că țările NATO trebuie să lupte împotriva Rusiei. Orice este mai puțin de atât – a declara faptul că articolul 5 nu se aplică deocamdată sau că nu acoperă frontul – riscă să anuleze angajamentul de apărare reciprocă.
În schimb, aliații occidentali discută modalități de a ajuta Ucraina să se apere, de una singură, acum și în viitor. Scopul lor este de a întări credibilitatea promisiunii Occidentului de a sprijini Ucraina „atâta timp cât va fi nevoie”, și, prin urmare, a submina speranța Rusiei că, ducând un război lung, ar putea schimba situația invaziei sale dezastruoase. Un alt obiectiv, abia deghizat, este acela de a cimenta asistența occidentală pentru Ucraina în cazul în care Donald Trump – sau un republican trumpist – câștigă alegerile prezidențiale din America, anul viitor.
O versiune timpurie a garanțiilor a fost publicată anul trecut, în „Kyiv Security Compact”, o propunere a lui Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO, și Andri Yermak, consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acesta stabilea, printre altele, un „efort de mai multe decenii de investiții susținute în baza industrială de apărare a Ucrainei, transferuri scalabile de arme și sprijin de informații din partea aliaților, misiuni intensive de antrenament și exerciții comune sub steagul Uniunii Europene și al ONU”. De asemenea, prevedea ca garanți care să folosească „toate elementele puterii lor naționale și colective” pentru a răspunde unui atac. Acest lucru a lăsat deschisă posibilitatea ca prietenii Ucrainei să intervină mai direct decât până acum.
Până și eticheta pentru un astfel de angajament este în discuție. America își face griji că „garanții” sunt prea puternice, implicând un angajament de a apăra direct Ucraina. Ucraina consideră că o alternativă precum „asigurări” este prea slabă. Acesta a fost termenul folosit în Memorandumul de la Budapesta din 1994, în care America, Marea Britanie și Rusia au promis că Ucraina va fi ferită de atac, în schimbul acceptului de a renunța la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său. Asigurările s-au dovedit fără valoare.
Eric Ciaramella, care a lucrat, la Casa Albă, pe politica privitoare la Ucraina, atât sub administrația democrată, cât și în cea republicană, propune cuvinte mai neutre, precum „aranjamente” sau „angajamente”, într-o lucrare recentă pentru Carnegie Endowment for International Peace. El consideră că Kyiv Security Compact ar trebui să fie făcut mai obligatoriu, nu în ultimul rând printr-o „codificare politică și juridică puternică”. El solicită, de asemenea, „mecanisme pentru consultări politice, schimb de informații și coordonare”; și „legătura clară cu procesul de aderare a Ucrainei la UE și reconstrucția postbelică”. Ideea este să împrumutăm din modul în care America armează și sprijină actori ca Israel și Taiwan, deși situația Ucrainei este diferită. În primul rând, Israelul este o putere nucleară care se confruntă cu state non-nucleare; Ucraina nu are arme nucleare și inamicul său are cel mai mare arsenal nuclear din lume.
Este puțin probabil ca promisiunile făcute Ucrainei să vină direct de la NATO. Dar vor fi bilaterale și colective – poate venind de la G7, dar mai probabil de la „quad”, format din America, Marea Britanie, Franța și Germania. Unii oficiali europeni spun că diferite aspecte ale pachetului – consolidarea apărării cerului sau mărilor Ucrainei, de exemplu – ar putea fi conduse de diferite țări în funcție de capacitatea și apetitul lor pentru risc.
Pentru Ucraina și prietenii săi, valoarea unor astfel de angajamente va fi judecată în funcție de doi indicatori. Întăresc ele capacitatea Ucrainei de a da o lovitură decisivă acum, când forțele ruse sunt în dezordine după o rebeliune a grupului de mercenari Wagner? Și vor aduce ele Ucraina mai aproape de NATO, în loc să o deturneze spre o alternativă la apartenență? >>
