„Nu este exclus ca între PNL și PSD să existe compatibilități atât de mari (pe unele deja le-au descoperit, dovadă alianța care s-a cristalizat, iar altele rămân în sarcina viitorului să le devoaleze), încât cele două formațiuni să fie tentate a tatona nu doar ideea de a mai face un pas înainte, ci de-a dreptul ideea unui șpagat politic: o guvernare comună, pe termen lung. Având în vedere evoluțiile la care asistăm, o astfel de „optimizare” a relației s-ar putea impune chiar natural.
Sigur că un atare scenariu va necesita noi reglaje, mai ales pe partea liberală. Unul dintre ele, de pildă, va fi acela al asumării de către liberali a formulei de binom în care PNL să fie roata mai mică, iar PSD roata mai mare. Realitatea din teren ar și justifica-o cumva, iar la un moment dat se va vedea cu ochiul liber că o și poate impune fără drept de apel. În acest context, rămâne ca nucleul dur al PNL să își asume asta, activul de partid să accepte starea de fapt și totul cât se poate de deschis.
(…)
Și la nivel de PNL, și la nivel de PSD, baronii vor vrea mereu la bucate, adică la guvernare, iar ăsta e un adevăr greu de combătut. Din acest punct de vedere, și unii, și alții vor fi interesați să învețe cât este optim să accelereze trăgând preșul de sub picioarele celuilalt și când să se oprească la timp.
Înclin să cred că tocmai în virtutea dorinței de a fi sus, la butoane, acea zonă liberală care înțelege jocul politic strict din perspectiva faptului de a fi conectat la resursele puterii va accepta ca baronii PSD sa aibă felia mai mare”.
Scriam rândurile de mai sus acum o săptămână. Iar în ultimele ore, a devenit limpede că PNL a înțeles să facă un prim pas în această direcție – adevărat drum al Golgotei – a asumării statutului de roată mai mică în angrenajul guvernării cu PSD.
Însă Nicolae Ciucă, în calitate de jucător cu prima șansă la dobândirea funcției de premier, nu are decât să privească înainte și să arate ce poate livra primul militar din istoria post-decembristă învestit cu o asemenea demnitate.
Oricât de bine l-au rodat pozițiile înalte deținute în ierarhia armatei, câmpul de bătălie în care intră Ciucă este, cu siguranță, unul cu totul nou și cu provocări mult diferite. De altfel, primul moment cu adevărat important, care i-a demonstrat acest lucru, a fost cel al negocierilor acide din ultimele zile. Pe lângă ceea ce i-ar putea rezerva viitorul, ca premier, episodul discuțiilor preparatorii, aprinse, dintre PNL, PSD și UDMR va fi părând o frivolitate.
Guvernarea României va fi cea mai grea misiune pe care Nicolae Ciucă a avut-o, cu atât mai mult cu cât ea debutează sub auspiciile unui context atât de nefast din punct de vedere sanitar și economic, ca și la capătul unui lanț atât de lung de crize și sub-crize politice care au creat dezamăgiri în sânul electoratului și au adâncit falii în interiorul partidului (PNL), conducând inclusiv la o sciziune pe linia Orban.
În condițiile actuale, simplul fapt că Nicolae Ciucă își asumă un astfel de mandat reprezintă deja un merit în sine, dar pentru alte „stele” pe care le-ar vrea prinse în piept va trebui să lupte din răsputeri, adesea înconjurat de inamici aflați interior și pe un teren în care multe spații rămân de cartografiat.
Florin Cîțu, în calitate de perdant pe mâna sa al funcției de premier și mai ales ca om politic destul de stângaci în a-și cosmetiza dorința de a se agăța de putere, va trebui să îmbrace, o bună perioadă, haina penitenței. Nu sunt toate pierdute, pentru Florin Cîțu, din perspectiva recuperării handicapului de imagine cu care s-a ales în ultimele luni (și în partid, și în rândul opiniei publice). Până la urmă, istoria a mărturisit de atâtea ori că percepțiile pot fi schimbate, dar și că acest lucru nu e posibil peste noapte și mai ales nu în absența unei minime schimbări de atitudine.
În caz contrar, așadar în lipsa unei autoflagelări, Florin Cîțu riscă să se apropie vertiginos de punctul ireversibil al dispariției șanselor sale la „reabilitare”, mai ales dacă se va adeveri că pe Guvernul Ciucă, până la PSD, îl vor mânca sfinții. În clipa în care se va cristaliza percepția că printre obstacolele ivite în calea unui asemenea Cabinet unele vor fi avut ca sursă nu doar PSD, ci și zone din propriul partid, apropiate de președintele formațiunii, și PNL, și Florin Cîțu pot calcula de pe acum cât de dură va fi aterizarea.
Liberalilor nu le va fi ușor pe acest nou drum, în care funcțiile de premier și președinte de partid nu mai sunt încarnate de persoana șefului formațiunii. Iar dacă vor ca acest detaliu delicat să nu ajungă să sape la temelia partidului, au la dispoziție studiul de caz al partenerului mai mare din viitoarea guvernare, PSD. Este de dată recentă și mustește de învățăminte.
Sub conducerea lui Liviu Dragnea, social-democrații s-au văzut nevoiți să joace cu un solist la sediul din Kisseleff și cu altul la Palatul Victoria. Imediat cum cel din Kisseleff (Dragnea) a adoptat stilul vătafului în raport cu cel de la Palatul Victoria (întâi cu Ponta, apoi cu Grindeanu, Tudose și Dăncilă), lucrurile au luat-o razna, culminând cu pierderea-fulger a guvernării și senzația larg răspândită că un șef de partid, încălecând premierul dat de partid, nu făcea de fapt decât să încalece o țară întreagă.
Dacă lui Cîțu sau celor din jur le vor trece prin minte, fie și o clipă, repetarea unui asemenea scenariu, pot începe concomitent, în gând, numărătoarea inversă cu privire la șansa lor de a mai conta în politica mare. Dacă dezastrul s-a abătut asupra unui partid ca PSD, probabilitatea lui e chiar mai mare pentru PNL.
Nicolae Ciucă poate lua un asemenea avertisment, aflat în stand-by, transmis de trecutul recent, ca pe o poliță de asigurare, dar, e drept, nu și ca pe o garanție că va fi scutit de asemenea inconveniente.
În cazul său, multe depind și de capacitatea proprie de a înțelege, în surdină, că se impune de la sine o oarecare asumare, din poziția de premier, a rolului simultan de lider de facto al partidului; măcar în momentele-cheie și pe dosarele-cheie. Iar asta nu pentru a-și spori, gratuit și lipsit de onestitate, propriul profil, în detrimentul lui Cîțu, ci în primul rând pentru a ajuta diversele cercuri din partid să îl ajute în actul guvernării. Mai precis, pentru a-i determina pe liberali să tragă, cu toții, la aceeași căruță și în aceeași direcție. Fără excepție! O eventuală antagonizare pe axa Modrogan-Palatul Victoria e un pericol ușor de intuit.
Cel mai probabil, lui Florin Cîțu îi va fi greu să se împace cu imperativele reci ale realității de fapt și îi va fi încă și mai dificil să fie pro-activ în acest sens. Dar dacă va proceda în răspărul dictatului propriului orgoliu, nu doar că ar putea fi răsplătit cu faptul de a nu pierde chiar totul, ci va și lăsa uși deschise propriului viitor politic. Florin Cîțu este suficient de tânăr pentru a mai putea juca un rol relevant pe scena politică, dar cu condiția de a-și îmblânzi ambiția, de a temporiza jocul de-a cățăratul la putere și, astfel, de a nu-și sacrifica viitorul pe altarul unui prezent atât de fluid.
„În momentul acesta, că vrem, că nu vrem, numai acțiuni kamikaze ale PSD sau o trezire bruscă a alegătorilor români (cu șanse aproape zero în lipsa unui șoc injectat de PSD, care să stimuleze emoțional populația) ar putea da peste cap scenariul unei coabitări la guvernare, peste un mandat, între PNL și PSD (alături de UDMR)”, mai scriam acum o săptămână. Adaug acum completarea pe care am ratat-o în textul de zilele trecute: implozia posibilității unei guvernări mai lungi între PNL și PSD poate fi declanșată și de o acțiune kamikaze a polului de putere din Modrogan asupra polului de putere de la Palatul Victoria.
