Ce spune Ciolacu despre ideea revenirii lui Victor Ponta în PSD

Inquam Photos/ George Călin

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a reiterat, miercuri, ideea că este exclus ca Victor Ponta să revină în PSD, chiar dacă în opinia sa este oportună realizarea unei alianţe pe termen lung cu Pro România. Ciolacu a explicat că discuţiile vor avea loc după Congresul PSD la care „sunt şanse reale” să nu candideze pentru funcţia de preşedinte.

„Am vorbit şi cu domnul Ponta. Eu cred într-o uniune a forţelor de stânga şi de o închegare, să avem un proiect politic comun. Este exclus, însă, să revină în PSD. Noi vrem la congres să venim cu un proiect politic care să devină un program politic la care să accedem cât mai multe forţe politice. Mi-ar plăcea, cu prioritate, să stam de vorbă cu foştii noştri colegi din partidul Pro România. Asta nu înseamnă că Ponta vine, a şi zis că nu vine în PSD. Dar să avem o alianţă sunt de acord şi îmi asum asta. Cred că aceasta temă se va regăsi, dacă eu voi candida, în proiectul meu politic”, a spus, miercuri, Marcel Ciolacu, la Adevărul Live, transmite News.ro. 

Ciolacu poartă discuții și cu Tăriceanu

El a adăugat că dacă Pro România va rezona cu programul politic al PSD, care „e perfectibil”, speră să fie o alianţă pe termen lung.

Liderul social-democrat a adăugat, în acelaşi context, că poartă discuţii şi cu Călin Popescu Tăriceanu.

Pe de altă parte, liderul interimar al PSD a adăugat că nu s-a decis încă dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii.

„O să văd dacă candidez. Sunt şanse reale să nu candidez. E jumătate-jumătate  Poate găsim împreună variante mai bune. Au existat colegi care mi-au cerut să candidez, apoi am stat de vorbă, o să iau o decizie împreună cu colegii mei. La congres e preferabil să fie cât mai mulţi candidaţi. Mi-ar plăcea să fie un lucru real, să fie mai mulţi candidaţi”, a mai spus Ciolacu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here