Pe zi ce trece, liderul de la Kremlin masează tot mai multă forțe militare la porțile Ucrainei, provocând temeri de escaladare a conflictului separatist din estul țării spre un război la scară largă.
Adevăratul semnal de alarmă a început să sune în cancelariile occidentale zilele trecute, după ce Rusia demarat mutarea a 15 nave de război din Flotila sa Caspică în Marea Neagră, invocând organizarea unui exercițiu militar. Acestora li se vor alătura și distrugătoare din Marea Baltică.
Într-o serie de comentarii pentru agenția de știri Kavkazsky Uzel, experții ruși în securitate Aleksandr Golts și Pavel Felgenhauer leagă mutarea navelor din Flotila Caspică de activitatea în creștere a forțelor NATO în Marea Neagră. Golts a subliniat că respectivele navele în sine „nu sunt o forță puternică de atac și sunt relativ mici”. Decizia este, deocamdată, doar un „zgomot de sabie”, crede Golts. Moscova vrea să transmită că ar putea oricând să lanseze „o operațiune militară majoră”.
Cele trei nave mari de război care vin din Marea Baltică, Minsk, Kaliningrad și Korolyev, nu pot ajunge la fel de repede ca vasele Flotilei Caspice. Felgenhauer a fost de acord cu acest punct de vedere, deși a subliniat că și navele caspice mai mici pot transporta trupe și echipamente pentru a declanșa o invazie.
Cu cele 15 nave din Flotila Caspică și trei din cea baltică, Rusia va avea în total, luându-le și pe cele deja existente în Bazinul Mării Negre, 50 de vase de război în zona sa anti-acces (A2/AD).
De cealaltă parte a zonei anti-acces vor sta navele NATO. În această săptămână, în Marea Neagră vor intra şi două distrugătoare americane: Roosevelt şi Donald Cook, vor trece prin Strâmtoarea Bosfor în Marea Neagră pe 14 şi 15 aprilie şi se vor întoarce pe 4 şi 5 mai.
80.000 de soldați
La nivel terestru, situația arată în felul următor. Potrivit purtătoarei de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Iulia Mendel, peste 40.000 de soldaţi ruşi se află în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi alţi 40.000 în Crimeea.
Analiştii de la publicaţia militară britanică Janes au identifiicat, pe baza unor surse publice:
- 14 unităţi de infanterie ruseşti transferate sau care sunt în drum spre frontiera cu Ucraina, precum şi mai multe sisteme de rachete balistice Iskander cu rază scurtă de acţiune într-o regiune rusă de la frontiera ucraineană;
- Este vorba despre un aflux de trupe, tancuri, vehicule de luptă pentru infanterie şi echipamente de artilerie cu rază lungă de acţiune, inclusiv tunuri autopropulsate, lansatoare de rachete multiple TOS-1A şi „Uragan”, toate transportate în Voronej cu trenul.
Între timp, imagini satelitare publicate de canalul Nexta Telegram, arată un „joc de glezne” și la granița sudică a Ucrainei, în regiunea separatistă transnistreană. Imaginile surprind o coloană de blindate în perimetrul aeroportului militar de la Tiraspol. În stânga Nistrului, Rusia dispune oficial de un efectiv de aproximativ 1.700 de militari, în principal din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Însă capacitatea reală a contingentului rusesc din regiunea transnistreană nu este cunoscută.
De asemenea, Rusia și-a mobilizat și o parte din Divizia 76 de Asalt Aerian, care a participat la invazia din 2014 în estului Ucrainei. Divizia a fost mutată de la granița baltică în Peninsula Crimeea, subliniază într-o analiză Ian Bond.
Sporirea trupelor americane în România și Bulgaria
Fostul secretar al apărării american Mark Esper este de părere că Statele Unite ar trebui să desfăşoare mai multe trupe în zona Mării Negre, pentru a descuraja potenţiala agresiune din partea Rusiei.
„Cred că trebuie să ţinem piept Rusiei în continuare şi să încercăm să
descurajăm comportamentul ei dăunător”, a spus Esper, în prezent
expert asociat la Universitatea Arizona.
Washingtonul ar trebui să aibă în vedere să dea
noi asigurări aliaţilor europeni şi să impulsioneze NATO prin desfăşurarea mai
multor forţe în Polonia, „în regiunea Baltică, dacă este logic, şi în locuri
ca România şi Bulgaria, prin rotaţie – dacă nu cu caracter permanent”, a
declarat fostul demnitar american într-un interviu acordat marţi agenţiei de
presă britanice.
Opinia lui Mark Esper rezonează cu lobby-ul intens depus de generalul (r) Ben Hodges, fostul șef al Forțelor terestre ale SUA în Europa, pentru transformarea României în principala fortăreața a NATO la Marea Neagră.
- Universul.net a publicat constant materiale despre acest proiect militar sub egida CEPA, pe care le puteți lectura AICI.
Operațiunea rusă ar putea fi folosită doar ca o diversiune, a declarat recent Ben Hodges într-un interviu pentru Espresso TV, atrăgând atenția că transferul de echipamente și soldați este însoțit și de un flux masiv de dezinformare.
„Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, pe care noi poreclim «Moscova Masha» (Maria Zaharova – n.r.), spune că escaladarea a fost cauzată de acumularea de forțe armate NATO și ucrainene în regiune. În realitate, este exact invers. Și asta este problema”, a spus generalul.
Hodges crede că nu va exista o invazie rusă în Donbas. Potrivit acestuia, Moscova are alte obiective, care nu sunt mai puțin sângeroase. „Rușii nu au nevoie acum de un atac decisiv asupra Donbasului. Donbasul este necesar pentru a continua destabilizarea în regiune și pentru a inhiba integrarea Ucrainei cu Occidentul. Scopul Federației Ruse este să mențină situația din regiune într-o stare de haos”, a subliniat Ben Hodges.
În opinia sa, sudul Ucrainei este o prioritate mai mare pentru Rusia. Moscova vrea să amputeze accesul Ucrainei la Marea Neagră.
„Kremlinul este interesat să stabilească un control deplin asupra coastei Mării Negre, inclusiv Mariupol, Odesa și Berdiansk. Toată această mișcare a forțelor rusești este cel mai probabil o manevră diversionistă pentru a lovi și captura canalul de apă care leagă Crimeea de râul Nipru, care ar deveni astfel o trambulină pentru capturarea în continuare a coastei Mării Negre”, este de părere generalul american.
„Trebuie să fim într-o stare de maximă pregătire pentru luptă”, a conchis Hodges.
Planul lui Zelenski
Dmitri Trenin, directorul centrului de analiză Carnegie Moscow, crede că semnaul de alarmă a trecut, chiar dacă trupele nu au fost încă retrase de la granița Ucrainei, subliniind însă că „evaporarea fricii de război nu este același lucru cu dezescaladarea”. „Nivelul ridicat de tensiune în regiunea va fi de-acum încolo noua normalitate”, subliniază Trenin într-o analiză.
Privind cronologic lucrurile, cel care a aprins fitilul este de fapt președintele ucrainean Volodimir Zelenski, spune expertul.
- „A dat o lovitură gravă opoziției rusofone închizându-i posturile TV și acuzând liderii săi de înaltă trădare. Dintr-o poziție naționalistă fermă, el a avansat pe teritoriul politic al fostului președinte Petro Poroșenko. A preluat sistemul juridic și a ridicat Consiliul Național de Securitate și Apărare la o poziție de top în guvernul ucrainean. Cel mai recent, și-a demonstrat disponibilitatea de a se răscula împotriva Rusiei.”
Tactica lui Zelenski a fost următoarea:
- „În februarie, Zelenski a ordonat trupelor (ca parte a procesului de rotație) și armamentului greu (ca o demonstrație de forță) să se apropie de zona de conflict din Donbas. El nu s-a aventurat precum Poroșenko, care a trimis mici nave ucrainene prin apele controlate de Rusia în apropierea strâmtorii Kerci la sfârșitul lui 2018, dar a fost suficient pentru a se remarca la Moscova. Ucraina nu poate spera serios să câștige războiul din Donbas, dar poate provoca Rusia cu succes. Acest lucru, la rândul său, va produce o reacție din partea susținătorilor occidentali ai Ucrainei și va agrava și mai mult relațiile Moscovei, în special cu Europa. Într-un fel sau altul, soarta Nord Stream II va afecta direct interesele Ucrainei. Fiind văzută ca o victimă a agresiunii rusești și prezentându-se drept un stat de prim-plan care monitorizează progresul Rusiei către Europa este un atu major al politicii externe a Kievului.”
- „Se pare că, pe termen scurt, președintele Zelenski a obținut ceea ce și-a propus. După ce și-a șlefuit acreditările patriotice, Zelenski și-a întărit poziția. În termeni de politică externă, pe fondul crizei de-a lungul frontierei, președintele Biden l-a sunat pe Zelenski pentru prima oară, punând capăt unei pauze incomode. Atât NATO, ca instituție, cât și aliații SUA, fiecare în parte, și-au exprimat sprijinul pentru Ucraina. Marea Britanie, în noul său rol de putere separată de UE, a convocat o întâlnire a celor mai apropiați prieteni ai Ucrainei: Statele Unite, Canada, Polonia și Lituania. În acest context, Zelenski a repetat cererea anterioară a Kievului de a fi admis în NATO.”
În schimb, „este greu de spus dacă Rusia a «câștigat» ceva”, atrage atenția analistul.
- „În mod cert, Moscova a susținut avertismentul său verbal cu o demonstrație credibilă de forță. Cu toate acestea, este mai puțin clar dacă demonstrația Rusiei va conduce la faptul că Statele Unite își vor monitoriza mai îndeaproape clienții ucraineni și vor evita să facă declarații înșelătoare de genul celor care l-au pus în dificultate pe Saakașvili în 2008.”
Rusia nu-și dorește Donbasul
Pe aceeași lungime de undă cu Dmitri Trenin este și experta în securitate internațională Sarah Lain:
- „Va încerca Ucrana să recucerească prin forță așa-numita Republică Populară Lugansk (LPR) și Republica Populară Donețk (DPR)? Greu de crezut. Există un sentiment din ce în ce mai mare că, în mod realist, niciuna dintre părți nu este însetată să absoarbă acest teritoriu. Costul economic al reabilitării ar fi semnificativ, deși Ucraina a declarat că se va angaja în acest sens cu ajutor internațional. În ciuda faptului că liderii RPD doresc să se alăture Rusiei, președintele Putin nu pare a fi interesat de anexare. Acest lucru ar ucide Acordurile de la Minsk, piatra de temelie a politicii Rusiei față de estul Ucrainei. Niciuna dintre părți nu s-a angajat în acțiunea militară cu acest obiectiv în ultimii ani, deși, desigur, nu poate fi exclus.”
- „Cu toate acestea, Ucraina poate spera că actuală concentrare asupra mișcărilor militare ale Rusiei îi poate atrage sprijinul occidental. Până de curând, a existat un sentiment de oboseală occidentală, din cauza eșecului Ucrainei de a progresa în reforme. Acum, partenerii săi occidentali își manifestă sprijinul pentru integritatea teritorială a țării, iar administrația Biden, o relație-cheie pentru Ucraina, acordă mai multă atenție problemei.”
„O acumulare militară costă puțin și creează opțiuni”
„Nu înțelegem cuvintele Rusiei și nici nu-i combatem faptele”, atrage atenția Edward Lucas într-un comentariu CEPA.
Principalele idei:
- „Ce pune la cale Vladimir Putin? Aceasta este întrebarea care macină factorii de decizie din Berlin, Bruxelles, Londra, Washington și din alte părți. Este acumularea de forțe militare din sudul Rusiei și din teritoriile ucrainene ocupate preludiul războiului? Este concepută pentru a intimida autoritățile de la Kiev, pentru a evidenția diviziunile din Occident sau pentru a masca vreun alt plan? Sau toate laolaltă?”
- „Cel mai probabil, adevăratul răspuns este că Putin însuși nu a decis încă ce rezultat dorește. Trebuie să agite apele. Administrația Biden îl strânge cu sancțiuni. Economia Rusiei nu merge nicăieri. Reformele Ucrainei sunt pe drumul cel bun.”
- „Poate cea mai presantă chestiune, Crimeea este vraiște. Aceasta ar trebui să fie piesa de teatru a presupusului geniu strategic al liderului rus. Într-adevăr, este aproape singura rațiune practică. Kremlinul fortifică în continuare peninsula, construind instalații ce par destinate armelor nucleare. Deficitul de apă din Crimeea constituie o problemă mare. Rezervoarele sunt epuizate. Raționalizarea stă să înceapă. Importarea apei va fi groaznic de scumpă, pe lângă toate celelalte facturi cu care se confruntă Rusia.”
- „Pe măsură ce aceste probleme cresc, o acumulare militară costă puțin și creează opțiuni.”
- „Un scop ar putea fi presarea Ucrainei pentru a restabili alimentarea cu apă a Crimeei. Dar ținta mai mare este Occidentul. Putin vede că Europa, schilodită de pandemie, nu are chef de geopolitică. Acesta este un moment bun pentru a evidenția diviziunile din Europa (est și vest, nord și sud) și, de asemenea, Alianța Nord-Atlantică. Lui Joe Biden îi pasă de Ucraina. Așadar, reamintește-i că Franței și Germaniei nu le pasă. Las-o pe Marea Britanie să mediteze dificultățile diplomației post-Brexit. Pe măsură ce credibilitatea NATO începe să scadă, lăsați țările din umbra Rusiei să-și bată capul dacă următorul destin al Ucrainei va fi și al lor.”
- „Singurul dezavantaj pentru Putin ar fi dacă Occidentul ar răspunde la mașinațiile sale militare cu o strategie unită, dureroasă și executată ferm. Ar putea spori ajutorul acordat Ucrainei, ar putea consolida apărarea în alte părți, ar putea accelera perspectivele de aderare la NATO (și UE) pentru Ucraina și Georgia, ar putea strânge cureaua privind banii murdari, ar putea sancționa factorii de decizie de la Kremlin, ar putea prinde spioni și ar putea începe să pedepsească agenții de influență din Occident.”
- „Dar nimic din toate acestea nu se va întâmpla. Țările din vecinătatea Rusiei avertizează de ani de zile că Kremlinul nu acceptă faptul că fostele sale colonii sunt acum în mod corespunzător independente. Când va avea ocazia, va sări la atac. Le va destabiliza, le va confisca teritoriul și le va eroda suveranitatea. Dar deocamdată o mare parte din Europa este mai speriată de conflicte decât îi pasă de libertate.”
- „În special Franța și Germania îi tratează în mod egal atât pe făptuitor, cât și pe victima agresiunii. Emmanuel Macron și Angela Merkel au discutat recent despre criză cu Vladimir Putin – peste capul ucrainenilor. Acest lucru trimite un mesaj demoralizant către restul Europei și unul încurajator Kremlinului: când lucrurile devin serioase, Berlinul și Parisul își urmăresc propriile interese.”
