Oprirea cronometrului atunci când jocul este întrerupt ar face fotbalul mai echitabil, ar elimina tragerile de timp și ar îmbunătăți spectacolul fără a schimba esența jocului.
- De Jack Angelides și Dan Perry
Milioane de americani descoperă fotbalul în timpul acestei Cupe Mondiale, iar mulți își pun aceeași întrebare: De ce nu știe nimeni cu exactitate cât timp a mai rămas de jucat? Ei merită un răspuns.
Spre deosebire de majoritatea sporturilor importante, în fotbal cronometrul continuă să meargă în timpul accidentărilor, schimbărilor de jucători și verificărilor VAR, iar arbitrilor le revine sarcina de a estima cât timp trebuie adăugat la final. Acest sistem încurajează tacticile de tragere de timp, precum simulările exagerate de accidentări. Îi frustrează pe suporteri și este o problemă care poate fi rezolvată cu ușurință.
Crescuți cu NFL, NBA și NHL – competiții în care un titlu poate fi decis de o fracțiune de secundă – americanii s-ar putea întreba de ce cel mai popular sport din lume, atât de sofisticat din multe puncte de vedere, rămâne atât de imprecis în privința gestionării timpului. Previziunea noastră este că, în pofida faptului că găzduiesc Cupa Mondială, americanii nu vor îmbrățișa fotbalul în aceeași măsură ca restul lumii fără o reformă a modului în care este administrat timpul de joc.
Problema este însă mai mare decât sportul în sine – oricât de greu le-ar fi unora să accepte că așa ceva este posibil. Civilizația modernă se bazează pe una dintre cele mai importante realizări ale omenirii: măsurarea precisă și uniformă a timpului. De la ora de la Greenwich până la ceasurile atomice care sincronizează sistemele GPS, aviația și finanțele globale, precizia reprezintă fundamentul vieții moderne. Iar sportul de performanță, la fel ca societatea contemporană, depinde de cunoașterea exactă a timpului rămas. De fapt, fiecare decizie strategică se bazează pe acest lucru. O echipă își apără avantajul în mod diferit când mai sunt două minute decât atunci când mai sunt douăzeci. Și spectatorii trăiesc altfel ultimele momente ale unui meci atunci când știu exact cât timp a rămas.
În NBA, unele meciuri sunt decise de aruncări executate cu o zecime de secundă înainte de expirarea timpului. În hochei, cronometrul este oprit de fiecare dată când jocul este întrerupt, ceea ce produce finaluri spectaculoase. În fotbalul american (NFL), o echipă poate întoarce rezultatul de la un deficit de cinci puncte printr-o singură fază începută cu o secundă rămasă pe cronometru. Baseballul, care nu are deloc cronometru, este o cu totul altă poveste – și a plătit un preț pentru asta.
Fotbalul, în schimb, are un cronometru, dar continuă să trateze timpul ca pe o aproximare.
Jocul este întrerupt pentru accidentări. Este întrerupt pentru schimbări de jucători. Este întrerupt pentru verificările VAR privind pozițiile de ofsaid. Portarii țin mingea în brațe. Jucătorii tergiversează executarea aruncărilor de la margine și a loviturilor de poartă. Echipele medicale intră pe teren fără grabă. Cu toate acestea, cronometrul continuă să curgă.
Estimarea timpului de prelungire este inevitabil imperfectă – și aproape deliberat imprecisă. Spre finalul fiecărei reprize, un oficial afișează timpul suplimentar, dar acesta este doar o estimare rotunjită. Numai arbitrul știe timpul oficial, iar chiar și acesta îl aplică într-o manieră flexibilă. Dacă este în desfășurare un atac periculos, jocul continuă în mod obișnuit și după expirarea timpului afișat. Nici jucătorii, nici antrenorii și nici spectatorii nu știu cu exactitate când se va încheia meciul.
Rezultatul este un sistem de cronometrare aproape unic în sportul profesionist: unul în care timpul oficial este ascuns, timpul anunțat public este doar o estimare, iar momentul final al partidei este stabilit mai degrabă prin uzanță și la discreția arbitrului decât de cronometru.
Toate aceste absurdități recompensează tocmai comportamentele pe care fanii le detestă cel mai mult.
O echipă care încearcă să-și conserve avantajul pe final are toate motivele să consume cât mai multe secunde. Jucătorii se zvârcolesc în agonie prefăcută, portarii devin dintr-odată extrem de meticuloși în privința locului din care pun mingea în joc, iar atunci când tensiunea ar trebui să atingă apogeul, deznodământul depinde adesea de echipa care manipulează mai eficient un cronometru invizibil.
Soluția este simplă: oprirea cronometrului ori de câte ori jocul este întrerupt.
Timpul continuu era justificat odinioară de dificultatea practică de a opri ceasurile de pe stadioane. În era digitală, acest argument a dispărut. Dacă un jucător este accidentat, dacă VAR impune o verificare, în timpul schimbărilor de jucători sau dacă apare o altercație ori o altă întrerupere, cronometrul ar trebui oprit.
Beneficiile ar depăși cu mult simpla măsurare exactă a timpului.
Simulările de accidentare și schimbările făcute doar pentru tragere de timp și-ar pierde mare parte din valoarea tactică. Verificările VAR nu ar mai consuma din timpul efectiv de joc, iar fotbaliștii ar petrece mai mult timp jucând fotbal și mai puțin încercând să manipuleze cronometrul.
În timp ce se ocupă de aceste schimbări, reformatorii ar putea rezolva și o altă sursă inutilă de frustrare: aruncările de la margine sunt executate în mod obișnuit la câțiva metri de locul în care mingea a părăsit efectiv terenul, fără ca arbitrii să ridice prea multe obiecții. O altă formă de imprecizie fără rost.
Niciuna dintre aceste reforme nu ar schimba caracterul fotbalului. Ele ar face doar ca regulile jocului să fie aplicate mai corect.
Fotbalul nu s-a temut niciodată de modernizare atunci când aceasta a îmbunătățit cu adevărat jocul. Tehnologia liniei porții a pus capăt disputelor privind trecerea mingii de linia porții – și a eliminat o importantă sursă de nedreptate. VAR-ul, chiar dacă este aplicat imperfect, reflectă disponibilitatea de a folosi tehnologia pentru a face jocul mai echitabil. O gestionare mai precisă a timpului ar trebui să facă parte din aceeași categorie.
Frumusețea fotbalului nu a depins niciodată de incertitudinea privind timpul rămas. Ea constă în mișcarea jucătorilor, improvizație, tactică și momentele extraordinare care pot apărea din aproape nimic. Nimic din toate acestea nu s-ar schimba. Scopul regulilor nu este să păstreze obiceiuri vechi doar pentru că sunt vechi, ci să ofere cea mai bună versiune posibilă a acestui sport.
Faptul de a refuza să aduci îmbunătățiri evidente, iar asta dintr-un atașament greșit înțeles față de tradiție, are un nume în fotbal: autogol.
- Jack Angelides este director general al clubului Maccabi Tel Aviv, formație care a câștigat 26 de titluri de campioană a Israelului și 25 de Cupe ale Statului (inclusiv ediția din 2026) și a evoluat în Liga Campionilor, Europa League și Conference League. Opiniile exprimate îi aparțin în exclusivitate autorului.
