Cârtitori din RN, « Maréchal connexion », dezertori ai republicanilor, orfani ai dreptei catolice și ai La Manif pour tous, membri ai ultra-dreptei, rețele de influență intelectuală… „Le Monde” a investigat multiplele familii de principali susținători ai candidatului la președinție, Eric Zemmour.
<< O întreagă generație a avut această fantezie, dar Eric Zemmour a făcut-o. Pentru prima dată în istoria celei de-a V-a Republici, un candidat la președinție sparge digul care despărțea dreapta republicană de extrema dreaptă, reunind în aceeași echipă reprezentanți ai acestor două familii, cândva violent antagonice, și agregând mai multe componente ale acestora. La 20 de ani de la șocul din 21 aprilie 2002, tineri activiști din Les Républicains militează pentru un candidat care a declarat război islamului, alături de frontiști, identitari, regaliști și neo-naziști.
Pentru a face lumină asupra acestui sincretism uluitor, Le Monde a investigat parcursul celor 55 de colaboratori cei mai apropiați ai polemistului. O gardă pretoriană în mare parte masculină (49 bărbați față de șase femei) care dă loc principalelor familii de dreapta, extrema dreaptă și „dreapta de dincolo de ziduri”, care până atunci nu se regăsise în nici un partid.
Cârtitorii RN
Până în prezent, Eric Zemmour nu a reușit să atragă pe niciunul dintre capetele de afiș ai Rassemblement Național (RN), în special pe cei pe care anturajul său i-a așteptat, cum ar fi senatorul Stéphane Ravier sau europarlamentarul Nicolas Bay. Dar poate conta pe o mare delegație de dezertori din RN: pe lângă cei 12 care ocupă posturi cheie, de consilieri sau referenți regionali, o mulțime de ex-frontiști au preluat comitetele locale de campanie.
Acești foști aleși, activiști și oameni din umbră provin din partea cea mai radicală a partidului frontist. Au fost dezamăgiți de eșecurile electorale și de strategia de demonizare, inițiată de Marine Le Pen a doua zi după alegerile prezidențiale din 2017, întărite după eșecul alegerilor regionale din iunie 2021. Acum sunt galvanizați de discursul transgresiv al lui Eric Zemmour, care le promite ruptura si „recucerirea”. Excesele polemistului care a devenit candidat la funcția supremă le amintesc de Jean-Marie Le Pen, cel din anii 1990. Fără îndoială, acestei amintiri se datorează sprijinul lui Lorrain Saint Affrique, sufletul damnat al fondatorului FN.
Pentru toți, ideologia este principala forță motrice din spatele ralierii lor. Unii o afișează cu voce tare, precum Paul-Marie Coûteaux, cantor al uniunii dreptei, devenit consilier al candidatului, sau Jean Messiha, un enarque dezamăgit de Marine Le Pen, dar revigorat de candidatul la președinție. Alții lucrează mai în liniște pentru a disemina idei cu bătaie lungă, prin intermediul unor grupuri de gândire și reviste importante de dreapta. Este cazul lui Grégoire Dupont-Tingaud, specialist în intelligence economic, care a lucrat pentru FN în anii 1990, și pe care Eric Zemmour l-a însărcinat cu „structurarea rețelei teritoriale” a campaniei sale.
Naţionalişti, suveranişti sau pretinşi patrioţi, acești ralițai au în comun respingerea imigraţiei, a cărei ameninţare fantazează prin teoria xenofobă a „marii înlocuiri”. Ei vor o „Franța pentru francezi”. Un program musculos și luptător. „(Marine Le Pen) a devenit chirac-istă”, a spus alesul de Côte-d’Or, Franck Gaillard, după treizeci de ani în FN, a doua zi după eșecul partidului, la regionale. Acum este responsabil de Reconquête, noul partid al lui Eric Zemmour, în Bourgogne-Franche-Comté.
Acești foști frontiști găsesc în domnul Zemmour întruchiparea figurii liderului, pe care cred că l-a pierdut prin transformarea Marinei Le Pen. Alții părăsiseră nava frontistă cu mult timp înainte, precum Philippe Schleiter, nepotul negaționistului Robert Faurisson, care a plecat la momentul schismei megretiste, din 1999.
Acestui consultant, care face apel în special la „întoarcerea șefilor” deopotrivă în companie și în societate, i s-a încredințat pregătirea alegerilor legislative din iunie 2022. Mai mulți militari sau apropiați ai armatei, trecuți prin RN, se regăsesc și ei în echipa de campanie. Dintre aceștia, unul de prim rang este generalul Bertrand Houitte de la Chesnais, fost numărul doi în armată, și promovat director de campanie. Dar și Michel Loussouarn, fost ofițer transformat în expert în intelligence economic, sau Antoine Mellies, caporal în rezerva militară operațională.
Unii dintre acești convertiți găsesc în sprijinirea lui Eric Zemmour și ocazia de a se răzbuna pe un RN care i-a îndepărtat sau i-a ținut la distanță de șeful său. Sau pur și simplu, pentru cei mai tineri, este o ocazie de a face carieră. Este cazul lui Damien Philippot, fratele mai mare al fostului număr doi FN, Florian Philippot. Viitorul său la IFOP fusese zădărnicit de apropierea de FN; acum se vede numit consultant de analiză strategică. Un nou început pentru acest patriot admirator al generalului de Gaulle, asistent parlamentar al lui Marinei Le Pen, în 2017. Este și cazul mai multor referenți regionali, precum Hugo Gagnieu, care a trecut de la LR la RN, apoi de la RN la Zemmour, promovat, la 23 de ani, ca secretar al asociației de strângere de fonduri pentru campanie.
„Maréchal Connexion”
O altă periferie a RN joacă un rol discret, dar crucial în campania polemistului: este cea care i-a rămas loială lui Marion Maréchal. Ce-i drept, fostul deputat, retras oficial din viața politică din 2017, a refuzat până acum să aleagă între Marine Le Pen, mătușa ei, și Eric Zemmour, care, precum ea, apără un program economic liberal susținut de valori ultraconservatoare. Dar mai multe dintre apropiații săi gravitează în jurul campaniei domnului Zemmour.
Este cazul lui Gérault Verny, un antreprenor din regiunea Lyon, responsabil de crearea de legături cu lumea afacerilor – o funcție aproape identică cu cea pe care o ocupă la Issep, școala de științe politice fondată de Marion Maréchal. Mai multe personalități învestite la nivel local, în campania zemmouriană, țin cursuri în acest stabiliment din Lyon, precum aleșii Antoine Melliès și Agnès Marion – cochetează cu RN de câteva luni, pe fondul apropierii lor de doamna Maréchal. Directorul de studii al Issep, Pierre Meurin, a coordonat chiar și campania de afișe « Zemmour président », din această vară, înainte de a renunța la campanie.
Alți apropiați îi acordă un sprijin mai discret candidatului Zemmour, precum antreprenorul Laurent Meeschaert, patron al Issep, care a anunțat că va finanța campania polemistului, după cea a doamnei Maréchal, din 2015, iar domnul Zemmour beneficiază de marea bunăvoință a noul jucător din mediul online, Livre noir, ai cărui doi co-fondatori, Erik Tegnér și François de Voyer d’Argenson, sunt apropiați de Marion Maréchal. De fapt, ei au fost cei care au organizat „convenția dreptei”, în 2019, în cadrul căreia Marion Maréchal i-a predat simbolic torța uniunii dreptei lui Eric Zemmour. Tot ei i-au însoțit pe Marion Maréchal și Eric Zemmour la „summit-ul demografic” de la Budapesta, reuniunea dreptei identitare europene organizată de Viktor Orban, în septembrie 2021.
Transfugii republicani
Eric Zemmour s-a lovit de același zid cu Les Républicains (LR) ca și cu RN: nu a reușit să atragă nicio figură republicană importantă de dreapta. Dintre cei 219 parlamentari din Les Républicains (LR), niciunul nu a manifestat un sprijin public clar pentru polemistul de extrema dreaptă. Acesta din urmă a înregistrat până acum doar sprijinul unui număr mic de aleși locali, precum sulfurosul Gérard Dézempte, primarul LR al localității Charvieu-Chavagneux (Isère), cunoscut demult pentru pozițiile sale de dreapta.
Echipa fostului polemist include însă mulți militanți care au trecut prin rândurile LR (sau ale predecesorilor acestuia, UMP și RPR). Consiliera și tovarășa sa, Sarah Knafo, a colaborat cu fostul consilier al lui Nicolas Sarkozy, Henri Guaino, pe care l-a susținut, fără succes, înainte de alegerile prezidențiale din 2017. În plus, întâlnirile și călătoriile lui Zemmour sunt organizate de Olivier Ubéda, specialist în evenimente și comunicare, care a îndeplinit aceleași funcții pentru Nicolas Sarkozy, în 2007.
Asemenea domnului Ubéda, care împărtășește analizele lui Eric Zemmour despre „civilizații”, majoritatea dezertorilor LR erau deja în mod clar la marginea dreaptă a partidului lor. Este cazul lui Erik Tegnér, un ex-frontist care a apărat ani buni poziții de dreapta în interiorul republicanilor, înainte de a fonda, la începutul acestui an, instituția media Livre noir.
Mai surprinzător, unii tineri îl susțin activ pe Eric Zemmour păstrându-și carnetdele de membri LR. La fel ca Baptiste Laroche, un activist parizian care a lansat vara trecută o notă de sprijin pentru polemist, semnată de câteva zeci de tineri LR, și care acum participă la grupul informal de lucru „LR avec Zemmour”. „Am avut presiuni, dar conducerea partidului nu are niciun interes să ne excludă: ar fi un semnal foarte prost pentru tineret”, avertizează tânărul. El consideră angajamentul său față de polul de evenimente al campaniei ca fiind „compatibil cu LR”. Într-adevăr, represaliile au fost până acum rare. Singura excepție: originarul din Bordeaux, Matthieu Louves, recent demis de la președinția tinerilor republicani din Gironde din cauza simpatiilor sale zemmouriene, dar totuși consilier național al republicanilor.
Orfanii dreptei catolice
Dreapta catolică și tradiționalistă a rămas orfană în 2017, după înfrângerea campionului ei, François Fillon. După ce l-a adus pe acesta din urmă la victorie în primarele LR, după care a deplâns înfrângerea usturătoare din primul tur, a găsit în Eric Zemmour un nou candidat cu poziții conservatoare din punct de vedere social, opus maternității surogat și PMA, dar și capabil să reînvie o Franță cu o identitate creștină mărită, apărând „istoria milenară a Franței”. Polemistul își propune, în schimb, să se bazeze pe aceste rețele politice deja formate și înființate în teritoriu pentru a compensa lipsa unui partid structurat, cu rădăcini locale.
Eric Zemmour a primit deja sprijinul oficial al celor două principale partide ale dreptei catolice: Le Mouvement conservateur (ex-Sens commun), structură rezultată din La Manif pour tous, fost atașată republicanilor, și VIA, succesorul Partidul Creștin Democrat, al cărui președinte, Jean-Frédéric Poisson, s-a alăturat echipei de campanie a domnului Zemmour.
Candidatul a plasat, de asemenea, în poziții cheie din organigrama sa figuri care au apărut în lupta împotriva căsătoriei pentru toți, în 2013. Alberic Dumont, vicepreședintele La Manif pour tous, îi supraveghează securitatea, în timp ce Samuel Lafont, specialist în rețelele sociale care a lucrat cu echipa Fillon, în 2017, pilotează o unitate de „răspuns” responsabilă cu derularea campaniei online. Șeful său de cabinet, Jean-Paul Bolufer, a fost instruit în cercurile fundamentaliste, unde a militat în special împotriva avortului.
Umbra ultra-dreptei
Există susțineri unele mai grele decât altele. De la regaliștii Action Française la catolicii fundamentaliști din Civitas, de la youtuber-ul naționalist Papacito la scriitorul antisemit Hervé Ryssen, prin activiștii Famille gallicane, un grupuscul de ultra-dreapta care se distrează filmând caricaturi rasiste, multe figuri de ultra-dreapta salută candidatura lui Eric Zemmour, care a plasat teoria conspirației și xenofobă a „marii înlocuiri” în centrul campaniei sale. O extremă dreaptă extraparlamentară, radicală și uneori violentă, care nu s-a recunoscut în RN-ul „demonizat” al lui Marine Le Pen.
Oficial, toate aceste personalități sulfuroase sunt ținute departe de campanie. Cu toate acestea, există punți către cea mai radicală dreaptă identitară. Eric Zemmour, de exemplu, se sprijină discret pe Tristan Mordrelle, apropiat de cercurile revizioniste, în căutarea de finanțare, după cum a dezvăluit Liberation. Dar și pe Philippe Milliau, părintele canalului de „reinformare”, TV Libertés, care supervizează campania în Occident. Domnul Milliau este un fost lider al Bloque Identitaire, un grup mic dizolvat recent – dar apărat de Eric Zemmour – pentru că a contribuit la „justificarea sau încurajarea discriminării, urii sau violenței împotriva străinilor și a religiei musulmane”, potrivit Consiliul de stat.
Pe teren, comitetele locale ale pre-campaniei fuseseră deja învestite cu mult timp în urmă cu regaliști, naționaliști și activiști identitari cu antecedente judiciare, după cum a arătat o anchetă a Mediapart, din octombrie. Acest lucru este valabil mai ales în cadrul Génération Z, organizația de tineret a lui Eric Zemmour: îl găsim, de exemplu, pe activistul din Aix Jérémie Piano, condamnat de două ori pentru incitare la ură rasială; dar și pe mai mulți activiști cu tendințe neo-naziste, membri ai canalului de Telegram Les Vilains Fachos, care au fost prezenți la inaugurarea sediului de campanie al candidatului, după cum a dezvăluit Arrêt sur images.
Întâlnirea din 5 decembrie, de la Villepinte, a confirmat entuziasmul trezit de Eric Zemmour în rândul celor mai extreme mișcări, precum Zouaves Paris, un mic grup de ultra-dreapta, violent, apropiat sferelor neonaziste, mai mulți membri ai săi luând parte la violențele împotriva militanților SOS Racisme. La această întâlnire de lansare a campaniei au fost prezenți și reprezentanți ai mai multor partide identitare, situate în dreapta RN, precum Parti de la France, condus de Thomas Joly; SIEL, condus de Karim Ouchikh; sau Parti des Européens, al lui Thomas Ferrier.
Rețele intelectuale de influență
Candidatura lui Eric Zemmour oferă posibilitatea răzbunării unei secțiuni din vechea gardă a extremei drepte franceze, favorabilă unei uniuni a dreptei, care a fost mereu avortată în ultimele decenii. Deosebit de convins să se angajeze în cursa prezidențială de către prietenul său suveranist, Paul-Marie Coûteaux, fostul jurnalist a înmulțit de atunci prânzurile cu Jean-Yves Le Gallou, inventatorul conceptului de „preferință națională”, care a participat la difuzarea ideii de identitate a Noii drepte în cadrul Groupement de recherche et d’études pour la civilisation européenne (Grecia), înainte de lansarea Fundației Polémia. Dacă domnul Le Gallou nu este implicat direct în campania lui Eric Zemmour, dori dintre foarte apropiații săi au moștenit poziții strategice: Grégoire Dupont-Tingaud, în rețeaua teritorială a noului partid, Reconquête, și Philippe Schleiter, în pregătirea alegerilor legislative.
Charles Millon este, fără îndoială, un alt factor major în ecuația intelectuală care a favorizat apariția lui Eric Zemmour, chiar dacă acesta refuză, pentru moment, să-l susțină oficial. Primul om de dreapta care a spart tabuul unei alianțe cu Frontul Național pentru a câștiga alegeri, la alegerile regionale din 1998, fostul ministru a apărat de multă vreme o apropiere a dreptei republicane de extrema dreapta, prin think tank-ul său, L’Avant-garde, dar mai ales prin revista L’Incorrect, apropiată de polemist.
Fiul său, Thomas Millon, este unul dintre creatorii Institut de Formation Politique (IFP), o școală pariziană care a servit timp de 15 ani ca laborator pentru unirea celor de dreapta, din care mai mulți tineri activiști zemmourieni – cum ar fi consultantul Garen Shnorhokian, care vorbește în mod regulat în numele candidatului la televizor; Stanislas Rigault, președintele mișcării de tineret Génération Z; sau René Boustany, responsabil cu „relaţiile cu societatea civilă”.
Mecena inevitabil al dreptei „de dincolo de ziduri”, antreprenorul Laurent Meeschaert, a anunțat deja de câteva luni că îl va sprijini pe Eric Zemmour. El a susținut anterior, financiar, pe Marion Maréchal, Livre noir și L’Incorrect, precum și „convenția de dreapta” din septembrie 2019, care poate fi interpretată retrospectiv ca adevăratul punct de plecare al carierei politice a lui Eric Zemmour. Pe scenă, într-un discurs de o rară violență, polemistul trecuse în revistă toate temele apărate de teoreticieni care constituie baza ideologică a viitoarei sale campanii, de la preferința națională pentru „marea înlocuire”, trecând prin denunțarea islamului.
Deși spune că este ostracizat de jurnaliști, Eric Zemmour nu beneficiază mai puțin de sprijinul mai mult sau mai puțin subtil al mai multor mass-media. Începând cu canalele imperiului Bolloré, cu vârf de lance CNews, care, după ce i-au dat o rubrică zilnică timp de doi ani în emisiunea „Face à l’info”, bat monedă toată ziua pe temele sale de campanie.
Eric Zemmour poate conta și pe amabilitatea prietenului său Geoffroy Lejeune. În ultimele nouă luni, directorul editorial al săptămânalului Valeurs internationales i-a dedicat nu mai puțin de șase coperți polemistului. De asemenea, jurnalistul tocmai și-a republicat romanul de politico-ficțiune, care în 2015 îl imagina pe Eric Zemmour cucerind Palatul l’Elysée, la Editions Ring – cunoscută pentru publicarea multor autori de extrema dreaptă, precum Marsault sau Laurent Obertone, și de unde provine și Diane Ouvry, ofițerul de presă al lui Eric Zemmour.
„Tehnocrații”
Lui Eric Zemmour îi place să atace violent elitele și să-i taxeze pe tehnocrații macronieni drept „noua aristocrație” din inima statului. În cockpit-ul campaniei sale stă însă o duzină de „technos” cu profiluri foarte asemănătoare celor care l-au însoțit pe Emmanuel Macron spre victorie, în 2017.
Echipa sa apropiată are nu mai puțin de patru enarques. Începând cu partenerul și consilierul său principal, Sarah Knafo, pe care a încurajat-o să intre la Școala Națională de Administrație (ENA), la 40 de ani după ce el însuși eșuase. Doi foști prefecți, Jean-Paul Bolufer și Gilbert Payet, lucrează și ei în umbra candidatului, asigurându-i atât agenda, cât și menținerea corespunzătoare a conturilor de campanie.
Finanțarea campaniei este supravegheată de Julien Madar, un fost bancher Rothschild care s-a convertit în lumea start-up-urilor, și Vincent Uher, un înalt funcționar detașat la Comisia Europeană. Un tandem ciudat, când știm că în 2017 primul se afla în spatele lui Emmanuel Macron, în timp ce al doilea a lucrat pentru Marine Le Pen.
Rămâne o întrebare: este Eric Zemmour suficient de anturat pentru a construi un program electoral credibil? Sarcina este supravegheată de Jonathan Nadler, un alt bancher în vârstă de 30 de ani, care a lucrat pentru grandes écoles. Sub responsabilitatea sa, nu mai puțin de 350 de experți ar urma să fie mobilizați pentru a genera propuneri pentru candidat, potrivit Europe 1. Însă foarte puține nume s-au filtrat până acum, cu excepția unor figuri apropiate armatei, precum fostul director al informațiilor externe, Pierre Brochand, sau Caroline Galacteros, fostă profesoară la Ecole de guerre, antamat drept consilier diplomatic al candidatului.
În această etapă, nicio personalitate economică importantă nu s-a afișat public în spatele lui Eric Zemmour, în afară de fostul șef Loïk, Le Floch-Prigent, care a căzut în dizgrație după condamnarea sa la cinci ani de închisoare în afacerea Elf, și Jean -Baptiste Danet, fost președinte al lobby-ului patronal, CroissancePlus. >>
Ghidul complet al restricțiilor COVID din UE. Iată cum se poate călători de Sărbători în Europa
