Cele mai bune filme europene nominalizate la Premiile Gopo pot fi vizionate gratuit pe TIFF Unlimited, în perioada 7-9 aprilie

Sursa: TIFF

Cele cinci producţii nominalizate la categoria Cel mai bun film european, a celei de-a XVII-a ediţii a Premiilor Gopo pot fi vizionate în perioada 7-9 aprilie pe TIFF Unlimited. Filmele vor fi disponibile pe platforma online, gratuit, timp de 24 de ore. Gala Premiilor Gopo va avea loc marţi, 25 aprilie, şi va fi transmisă în direct pe voyo.ro şi pe premiilegopo.ro, informează News.ro.

Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: „Alcarràs” (r. Carla Simón), „L’événement”/ „Evenimentul (r. Audrey Diwan), „Il buco”/ „Grota (r. Michelangelo Frammartino), „Les passagers de la nuit”/ „Pasagerii nopţii” (r. Mikhaël Hers) şi „Vortex” (r. Gaspar Noé).

Pe 7, 8 şi 9 aprilie, cele cinci titluri vor fi disponibile online, gratuit, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), timp de 24 de ore de la ora difuzării conform programului.

Vineri 7 aprilie, ora 20:00 – „Alcarràs” (r. Carla Simón | Spania, Italia | distribuitor: Bad Unicorn)

Inspirat din viaţa familiei regizoarei şi realizat numai cu actori neprofesionişti cu vârste cuprinse între 5 şi 80 de ani, filmul spune povestea familiei Solé, o familie numeroasă de fermieri dintr-un mic sat din regiunea Catalonia, Alcarràs.

Anul surprins în film poate fi ultimul în care cele 3 generaţii îşi petrec timpul împreună, culegând piersici din livada familiei. Noile planuri pentru teren, care includ tăierea piersicilor şi instalarea de panouri solare, provoacă o ruptură în această familie mare, unită, tulburată de un viitor incert.

22:00 – „L’événement”/„Evenimentul” (r. Audrey Diwan)| Franţa| distribuitor: Independenţa Film)

O sarcină nedorită într-un mediu fără prea multe posibilităţi. Aceasta este povestea lui Anne, o tânără care decide să avorteze pentru a-şi putea termina studiile, dar şi pentru a se elibera de sub constrângerile sociale ale familiei sale din clasa muncitoare. Franţa, 1963: o societate care cenzurează dorinţele femeilor. Şi sexul, în general. Această poveste simplă, dar crudă, urmăreşte traseul unei femei care decide să acţioneze contrar legii. Anne are doar puţin timp la dispoziţie. Sesiunea de examene e după colţ, iar abdomenul i se măreşte rapid.

Sâmbătă, 8 aprilie, 2023 20:00 – „Il buco”/ „Grota” (r. Michelangelo Frammartino| Italia, Franţa, Germania |distribuitor: Independenţa Film)

În timpul boomului economic din anii 60, în nordul prosper al Italiei este construită cea mai înaltă clădire din Europa. În capătul celălalt al ţării, în regiunea Calabria, mai mulţi tineri speologi se avântă într-una din cele mai adânci peşteri din lume, la al cărei capăt, la 700 de metri sub nivelul solului, nu s-a ajuns vreodată. Nimeni din satul din apropiere nu are habar de acţiunile acestor temerari, dar bătrânul păstor îi observă îndeaproape. Şi curând el va fi trup şi suflet alături de ei.

22:00 – „Les passagers de la nuit”/ „Pasagerii nopţii” (r. Mikhaël Hers) | Franţa | distribuitor: Bad Unicorn)

Paris, 1981. Vântul schimbării bate puternic în noaptea alegerilor, iar francezii ies entuziasmaţi pe străzi. Élisabeth (Charlotte Gainsbourg) nu reuşeşte însă să împartă optimismul celorlalţi. Proaspăt divorţată, cu 2 copii adolescenţi şi prea puţine perspective, va trebui totuşi să găsească o cale prin care să poată să meargă mai departe. Ce-ar fi dacă ar scrie o scrisoare gazdei emisiunii sale favorite de radio? Sau dacă ar invita o fată fără adăpost la ea în casă? Ce s-ar întâmpla dacă ar face genul de gesturi care pot schimba vieţi?

Duminică, 9 aprilie, 2023 – 20:00 – „Vortex” (r. Gaspar Noé | Franţa, Belgia, Monaco| distribuitor: Independenţa Film) 

„Viaţa este o petrecere ce se va termina curând pentru a fi uitată imediat după”. Considerat de publicaţia Screen International „cel mai matur film al regizorului Gaspar Noé”, Vortex vorbeşte despre provocările unui cuplu de bătrâni, care se apropie de finalul vieţii lor. În rolurile principale se regăsesc cunoscutul cineast Dario Argento şi Françoise Lebrun, actriţa consacrată în La maman et la putain.

Câştigătorul Premiului Gopo pentru Cel mai bun film european va fi anunţat în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marţi, 25 aprilie, şi va fi transmisă în direct pe voyo.ro pe premiilegopo.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here