Controlarea procesului de răspândire a pandemiei de coronavirus ”nu mai este considerată posibilă”, a anunțat joi Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Într-o nouă evaluare de risc publicată pe pagina ECDC, agenția solicită sistemelor de sănătate europene să treacă imediat la întârzierea răspândirii virusului și protejarea celor mai vulnerabili.

Riscul de ”boală severă” este ”moderat” pentru populația din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Marea Britanie, a declarat agenția, precizând că riscul este ”ridicat” pentru cei în vârstă și cei cu afecțiuni cronice.

Citată de Politico Europe, ECDC precizează că riscul ca sistemul de asistență medicală din UE și din Marea Britanie să fie depășit de situație este ”considerat mare”.

De asemenea, riscul unei boli mai ușoare și ”impactul consecințelor asupra activității sociale și legate de muncă este considerat mare”.

ECDC mai solicită autorităților să pună în aplicare măsuri de distanțare socială, inclusiv posibile închideri ale școlir și anulări de evenimente, oferind drept exemple de referință studii de modelare din China, care sugerează că infectările cu noul coronavirus ar fi putut fi drastic reduse dacă aceste tehnici ar fi fost puse în aplicare mai devreme.

De asemenea, conform ECDC, prevenirea și controlul COVID-19 în spitale și centre de îngrijire de lungă durată ar trebui să fie o ”prioritate imediată”.

Începând cu data de 12 martie 2020, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că au fost raportate 22 105 cazuri de infecție cu COVID-19 în cele 27 de state membre ale UE, în Spațiul Economic European și în Marea Britanie: Italia (12.462), Franța (2.281), Spania (2.140), Germania (1.567), Danemarca (516), Olanda (503), Norvegia (489), Suedia (462), Regatul Unit (456), Belgia (314), Austria (246), Grecia (99), Cehia (94), Islanda (85), Finlanda (59) ), Portugalia (59), Slovenia (57), România (45), Irlanda (43), Polonia (31), Croația (16), Estonia (16), Ungaria (13), Letonia (10), Slovacia (10), Bulgaria (7), Luxemburg (7), Cipru (6), Malta (6), Liechtenstein (3) și Lituania (3).

Tot până la 12 martie, au fost raportate 943 de decese: Italia (827), Franța (48), Spania (47), Regatul Unit (6), Olanda (5), Belgia (3) , Germania (3), Bulgaria (1), Grecia (1), Irlanda (1) și Suedia (1).

Organizația Mondială a Sănătății a declarat miercuri epidemia de COVID-19 drept o ”pandemie”, iar după ce Italia a devenit prima țară din Europa și din lume intrată totală în carantină, state precum Ungaria, Cehia și Slovacia au decretat starea de urgență națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here