Centrul Național de Tenis din București va purta numele Simonei Halep

Sursa: Facebook

Centrul Național de Tenis din București va purta numele fostei jucătoare Simona Halep, a anunțat, marți, Federația Română de Tenis printr-un comunicat de presă.

Numele oficial al bazei sportive va deveni Centrul Național de Tenis Simona Halep.

‘Prin această redenumire, FRT își propune să onoreze sportiva care a adus României titluri majore și a reprezentat țara cu demnitate și profesionalism pe cele mai mari scene ale tenisului mondial. Această inițiativă vine ca o recunoaștere a performanțelor excepționale și a contribuției semnificative pe care Simona Halep a avut-o la dezvoltarea și promovarea tenisului românesc la nivel mondial’, au anunțat reprezentanții Federației Române de Tenis, potrivit Agerpres.ro.

În vârstă de 33 de ani, jucătoarea Simona Halep și-a anunțat retragerea din activitate la 4 februarie 2025, ultimul său meci fiind cel cu italianca Lucia Bronzetti, pierdut cu 1-6, 1-6, în prima rundă a turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca.

Halep a câștigat două titluri de Mare Șlem în carieră, la Roland Garros în 2018 și la Wimbledon în 2019, a mai jucat trei finale, dintre care două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018).

Simona Halep a fost numărul unu mondial (prima oară pe 9 octombrie 2017) timp de 64 de săptămâni, cucerind 24 de titluri la simplu și unul la dublu, dar disputând și alte 19 finale (18 la simplu, una la dublu).

Halep nu a jucat niciun meci oficial din 29 august 2022 până în 19 martie 2024, fiind suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open 2022.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep și i-a redus, pe 5 martie 2024, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) în acest caz de contaminare a unui supliment alimentar.

Simona Halep: Sunt un produs sută la sută românesc, aici am crescut şi aici am ajuns pe locul 1 în lume – FOTO, VIDEO

Simona Halep a declarat, joi, că este onorată de faptul că Centrul Naţional de Tenis îi va purta numele, subliniind că este un produs sută la sută românesc, relatează News.ro.

”Este un moment emoţionant. Domnul Daniel Dobre mi-a scris acum ceva timp şi m-a întrebat ce părere am despre acest lucru. Am simţit o emoţie instant şi pot spune că este o recunoaştere a tuturor rezultatelor pe care le-am avut de copil. La 16 ani şi juimătate, 17 ani, am venit în Bucureşti şi aici, pe terenurile acestea, m-am antrenat. Aici au fost condiţiile potrivite pentru mine. Chiar dacă a fost greu să plec de acasă, a fost cel mai important moment, poate că acel moment m-a adus unde am ajuns, la cel mai înalt nivel din tenisul mondial. Mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, au pus câte o cărămidă la casa construită de-a lungul anilor. Bucureşti a fost a doua casă pentru mine, aici am crescut şi m-am maturizat, am primit educaţia sportului de perforamanţă..Sunt un produs sută la sută românesc, aici am crescut şi aici am ajuns pe locul 1 în lume. Mulţumesc pentru această iniţiativă. Este un moment unic şi o responsabilitate. Sper ca numele acesta să motiveze. Performanţa nu este uşoară, dar dacî te dedici în totalitate, se poate. Chiar dacă suntem dintr-o ţară mică, se poate.”, a declarat Halep.

Centrul Naţional de Tenis devine oficial, începând de joi, Centrul Naţional de Tenis Simona Halep, a anunţat Federaţia Română de Tenis.

La 4 februarie, Simona Halep a anunţat că se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani. Sportiva din Constanţa a lăsat în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.

Universul Enescu: Recitaluri dedicate marelui compozitor, în cinci oraşe din ţară