China intră în deflaţie pentru prima dată din 2021 / Care este principalul motiv

Sursa: Pixabay

Indicele preţurilor la consum din China a înregistrat valori negative luna trecută, pentru prima oară după mai bine de doi ani, afectat de un consum interior slab, care complică o relansare economică, relatează AFP, citată de News.ro.

Acest indice – principalul indicator al inflaţiei – a scăzut în iulie cu 0,3% în decurs de un an, potrivit Biroului Naţional chinez de Statistici (BNS).

În urma unei inflaţii nule cu o lună mai înainte, analişti consultaţi de agenţia Bloomberg au anticipat această repliere a preţurilor, dar de o amploare mai mare (-0,4%).

Deflaţia este opusa inflaţiei – adică scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor.

Pe hârtie, acest fenomen poate părea un lucru bun pentru puterea de cumpărare, însă deflaţia este o ameninţare la adresa economiei.

În loc să cheltuiască, consumatorii îşi amână cumpărăturile cu speranţa ca preţurile să scadă şi mai mult.

În lipsa cererii, întreprinderile sunt nevoite să-şi reducă producţia, să îngheţe angajările sau să dea angajaţi afară şi să facă noi reduceri pentru a-şi vinde stocurile, ceea ce afectează rentabilitatea, deoarece costurile lor rămân aceleaşi.

Economiştii cataloghează acest lucru drept o spirală nefastă.

PRINCIPALELE MOTOARE ALE CREŞTERII ECONOMICE, GRIPATE

China a înregistrat la sfârşitul lui 2020-începutul lui 2021 o scurtă perioadă de deflaţie, din cauza prăbuşirii preţului cărnii de porc, cea mai consumată în ţară.

Precedenta deflaţie a avut loc în 2009.

Mulţi analişti se tem de această dată de o perioadă mai lungă, în contextul în care principalele motoare ale creşterii economice a Chinei sunt grupate, iar şomajul în rândul tinerilor atinge un nivel-record de 20%.

Criza din sectorul imobiliar – un sector care a reprezentat mult timp un sfert din PIB-ul Chinei – este ”principalul” motiv al acestui ”şoc deflaţionist”, estimează economistul Andrew Batson de la cabinetul Gavekal Dragonomics.

Exporturile – celălalt levier al creşterii economice-cheie al Chinei – întâmpină şi ele dificultăţi.

Ele au înregistrat  în iulie cea mai mare scădere în decurs de un an (-14,2%),  penalizate de o cerere slabă în străinătate, potrivit datelor oficiale publicate marţi.

Această situaţie are un impact asupra a zeci de mii de întreprinderi care funcţionează de-acum în ralanti.

Indicele preţului la producţie a scăzut din nou în iulie (-4,4%) a doua lună consecutiv, potrivit BNS.

Acest indice – care măsoară costul mărfurilor ieşite din fabrică şi oferă o privire asupra sănătăţii economiei – a scăzut cu 5,4% în iunie.

Preţuri de producţie pe roşu înseamnă marje de profit reduse pentru întreprinderi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here