Actuala administrație de la Washington are un dar fără precedent de a trăi din și de a se hrăni cu contradicții. Boala e atât de gravă, iar stadiul ei atât de avansat, încât a devenit inevitabil faptul de a plonja în caricatură.
Iar pe dimensiunea “chineză” a politicii externe conduse de administrația Trump, lucrurile par să fi derapat ireversibil.
Însă până să intrăm în detaliile privind dosarul chinezesc din perspectivă trumpistă, ar fi binevenită o trecere în revistă a celor mai apăsate contradicții care și învăluie Casa Albă, și sapă la temelia ei:
- Donald Trump a fost votat președinte de suprafețe mari ale păturii populare. Însă pătura populară se vede lovită brutal de bumerang odată cu adoptarea “Legii mari și frumoase” – dorită intens de Trump, trecută cu emoții prin Congres și totodată aflată la originea unui scandal uriaș între președinte și “fratele” Elon Musk. În esență, de pe urma noii legi, câțiva bogați și super-bogați își vor umple buzunarele, în timp ce zeci de milioane de oameni simpli vor avea parte de beneficii modice sau, din contră, de pagube consistente.
- Aceeași “lege mare și frumoasă” (însuși numele ei sugerează lucruri deloc onorabile cu privire la gusturile și mentalitatea președintelui Trump) riscă, după toate calculele atent făcute, să adâncească cu câteva mii de miliarde de dolari deficitul bugetar deja imens al Statelor Unite. Ce contradicție putea fi mai puternică între acest efect și promisiunea din campanie a lui Trump de a reduce deficitul ?
- Trump a ajuns la Casa Albă amețindu-i pe americani că le va face America măreață din nou. După nici jumătate de an de mandat, se estompează continuu până și măreția deja existentă, iar perspectiva unei măreții “mai mari” pare o glumă. Din cauza războaielor comerciale, din cauza tratamentului aplicat Ucrainei, deși e victimă, și din cauza incertitudinilor cu privire la respectarea angajamentelor SUA față de aliații europeni și asiatici, pe linie de securitate, sex-appeal-ul Americii în lume cunoaște o diminuare accelerată, greu de imaginat până la 20 ianuarie 2025. Iar odată cu asta, și influența internațională a SUA este expusă unui recul similar. Cât de măreț mai poți fii, îngustându-ți canalele de influență, obturându-ți potențialul comercial și pătându-ți în doar câteva luni reputația dobândită în opt decenii ? Întrebarea este, desigur, retorică.
- În Orientul Mijlociu, contradicția trumpistă se manifestă deja raportând-o la primul mandat, dar a cunoscut un vârf halucinant acum, în al doilea. În primul mandat, Trump a scos SUA din acordul JCPOA, după trei ani în care acordul își dovedise eficiența în ținerea în frâu a programului nuclear derulat de Teheran. În al doilea mandat, Trump a vrut totuși să negocieze cu iranienii un alt acord (desigur, un nou acord nu avea cum să fie cu mult diferit de cel inițial). În anii în care nu a mai existat o implicare a SUA în JCPOA, Iranul a făcut, după cum și fusese anticipat, progrese uriașe în materie de atingere a pragului nuclear. În al doilea mandat, Trump a inițiat negocieri cu Iranul, adică a făcut fix ceea ce făcuse Obama. În plus, a bombardat Iranul, deși își acuzase predecesorii că inițiaseră războaie. După toate evaluările instituțiilor de securitate americane, bombardamentele nu au radiat programul nuclear iranian și nici nu l-au întârziat semnificativ mai mult decât o făcuse, pașnic, acordul JCPOA la care Trump însă renunțase. Contradicție ? Absolut !
- Mai mult, în chestiunea Iran, în cursul lunii iunie, vreme de câteva zile, Trump a lăsat el însuși deschisă eventualitatea unei schimbări de regim. Nu este clar cât de adânc s-a gândit la asta, nu este clar nici dacă a renunțat la acest gând, dar este clar că Donald Trump a făcut cel puțin un prim pas tocmai în direcția pe care el o contestase atât de vehement în campanie: direcția celebrului “regime change”.
- În fine, Rusia și Ucraina. Trump promisese că aduce pacea în 24 de ore. Apoi, când a fost clar că cele câteva ore trecuseră deja de câteva săptămâni, apoi de câteva luni, a anunțat că va aduce pacea chiar dacă asta va mai dura ceva. La un moment dat, scos din sărite de faptul că nimic nu îi iese pe acest palier, a amenințat chiar că va renunța să mai aducă pacea în Ucraina. Exact, ce anume vrea Trump de la acest război și ce anume e totuși în stare să facă pentru a-l opri, în momentul ăsta numai clar nu este. Ceea ce însă este cât se poate de limpede este faptul că eforturile lui Trump în direcția păcii între ruși și ucraineni au condus la o întețire a războiul și mai ales la doborârea a recorduri după recorduri de bombardamente rusești asupra civililor din Ucraina și mai ales asupra celor din capitala acesteia, Kiev. Să promiți pacea, dar de fapt să agravezi războiul – asta da contradicție, până la caricatură !
Dar parcă am început acest text evocând contradicția trumpistă de pe dimensiunea chineză a politicii americane în epoca Trump. Prin urmare, să poposim acum pe acest palier.
Ies în evidență două sub-dimensiuni.
- Pe de o parte, este cea comercială. Pe fondul atâtor războaie comerciale declanșate împotriva aproape tuturor țărilor, dar cu accent pe aliații tradiționali ai Americii, Trump a ajutat China să pară mai frecventabilă decât fusese înaintea instalării lui la Casa Albă. Evident, prin asta a ajutat-o să fie și mai influentă. Cum se pupă noua realitate cu interesul din narațiunea lui Trump, de a face America mai măreață și China mai puțin măreață ? Bineînțeles, nu se pupă nicicum.
- Iar pe de altă parte, există sub-dimensiunea militară și de securitate. Iar aici există alte două paliere. Unul e legat de Taiwan: de când a ajuns Trump la Casa Albă, incertitudinile au explodat în rândul aliaților Americii din Asia de Est, cam în aceeași cheie în care același tip de incertitudini au explodat și în rândul aliaților Americii din Europa. Apoi, Trump și alți oficiali din administrația sa au făcut, în nici șase luni, cât nu a făcut nimeni de la Washington în ultimele șapte decenii, pentru a fragiliza postura Taiwanului față de China. Azi, China se simte mai încurajată ca oricând să aibă în vedere faptul de a-și încerca norocul în ceea ce privește limitele hotărârii SUA de a mai proteja insula. În fine, celalalt palier este legat de Ucraina. Strategia lui Trump de a opri războiul din această țară a eșuat. Putin însuși i-a confirmat-o în toate modurile posibile și imposibile. Dar, fapt cu totul incredibil, China însăși a ieșit o clipă din discursul oficial și a semnalat același lucru. Potrivit South China Morning Post (o relatare CNN și AICI) ministrul de externe chinez i-a mărturisit zilele astea omologului său din partea UE că Beijingul nu este interesat de încheierea războiului ruso-ucrainean prin înfrângerea Rusiei de teamă că SUA s-ar vedea degrevate de acest dosar și și-ar îndrepta întreaga atenție asupra Chinei. Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a spus ceva ce orice observator minimum avizat intuia demult. Rămâne totuși extraordinar faptul că un oficial de asemenea rang a ieșit din scenariul obișnuit promovat de Beijing și, desigur, e normal să te întrebi ce anume, oare, l-a împins să facă asta. Dar încă și “mai” extraordinar e fundalul pe care demnitarul chinez a proiectat decizia recentă și șocantă a SUA de a opri ajutorul militar pentru Ucraina. O parte a presei americane a dezvăluit că nu a existat o reală coordonare între principalele instituții din sfera politică, militară și de securitate de la Washington. Că, evident, nu a existat nici o coordonare cu aliații din NATO. În fine, presa americană a mai dezvăluit că decizia a venit de la politrucul care conduce azi Pentagonul, Pete Hegseth. Și totuși… Indiferent cât de “normal” poate părea faptul că așa ceva e posibil azi la Washington, având în vedere cantitatea de gândaci care își fac siesta prin ungherele bucătăriei interne a administrației Trump, prin natura sa contradictorie tot e șocantă decizia americană legată de livrările de arme pentru Ucraina, atunci când o coroborezi cu perspectiva chineză asupra războiul ruso-ucrainean, cea tocmai evocată de ministrul Wang Yi.
Cu alte cuvinte, cum să tratezi China ca principalul tău adversar și strategica ta prioritate, dar în același timp să îi faci pe plac Chinei ajutând Rusia să prelungească, eventual și să câștige, războiul purtat în Ucraina ?
Constatarea sună tulburător:
- Până să revină Donald Trump la Casa Albă, în dosarul Ucraina rușii și chinezii au colaborat strâns și foarte strâns, dar Beijingul se simțise mereu sufocant de vulnerabil încât să se chinuie să păstreze aparențele. După ce Trump s-a reinstalat la Casa Albă, colaborarea strânsă și foarte strânsă dintre ruși și chinezi a continuat, dar, iată, acum Beijingul nu se mai simte la fel de vulnerabil ca odinioară, din moment ce a lăsat baltă baletul aparențelor.
Trump nu a făcut America măreață din nou, ci irelevantă ca niciodată !
