Cine este atacatorul ucis în Viena. Tânărul a fost condamnat în 2019 la închisoare pentru că a vrut să lupte pentru ISIS

Kurtin S. Foto: Twitter

UPDATE – Atacatorul de la Viena este un tânăr în vârstă de 20 de ani care avea la activ o condamnare pentru implicare într-o organizaţie teroristă, a declarat ministrul austriac de interne Karl Nehammer pentru agenţia APA, transmite Agerpres.

Potrivit lui Nehammer, Kujtim Fejzulai, atacatorul ucis de forţele de poliţie, avea cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană.

Nehammer a subliniat că atentatorul este în mod cert un adept al organizaţiei islamiste radicale Stat Islamic.

Kujtim Fejzulai a fost condamnat la 25 aprilie 2019 la 22 luni de detenţie pentru că încercase să plece în Siria pentru a se alătura Statului Islamic.

La 5 decembrie a fost eliberat condiţionat, beneficiind de prevederile Legii penale juvenile, a mai spus ministrul.

Poliţia a percheziţionat 15 locuinţe şi a reţinut câteva persoane având legături cu agresorul, a precizat acelaşi responsabil.


ȘTIREA INIȚIALĂ – Atacurile din centrul Capitalei Austriei, Viena, în care bărbaţi înarmaţi au ucis şi au rănit mai multe persoane, au fost comise de cel puţin un „terorist islamist”, a declarat marţi ministrul austriac de interne Karl Nehammer, citat de Reuters.

Atacatorul împuşcat în cursul atentatelor comise luni seara la Viena era un tânăr de 20 de ani născut şi crescut în oraş, cunoscut serviciilor de informaţii interne ca fiind unul dintre cei 90 de islamişti austrieci care doreau să plece în Siria, a declarat marţi redactorul şef al săptămânalului Falter, transmite Agerpres.

Kurtin S. avea „rădăcini albaneze”, dar părinţii săi erau originari din Macedonia de Nord, a declarat Florian Klenk, redactorul şef al săptămânalului Falter, într-o postare pe Twitter, fără a oferi detalii despre sursa acestor informaţii.

Bărbaţi înarmaţi au atacat luni şase locuri din Viena, începând din faţa sinagogii principale din centrul capitalei Austriei, provocând moartea şi rănirea mai multor persoane. Lideri din întreaga lume şi organizaţii internaţionale au reacţionat la acest incident descris de autorităţile austriece drept un „atac terorist oribil”.