Mass-media ucrainene, solidare în dezvăluirea unei anchete de corupție a cărei publicare a fost interzisă de un judecător

Sursa: Pixabay

Opt mari instituții media din Ucraina au publicat vineri o anchetă privind presupuse fapte de corupție legate de achiziția unor proprietăți de către fratele unui înalt oficial ucrainean, publicarea anchetei fiind un gest de solidaritate jurnalistică în fața unui judecător care a interzis presei să dezvăluie informații din acel dosar, relatează AFP, citată de Agerpres.

Respectivul judecător din Kiev le-a interzis pe 6 iulie publicațiilor de investigații jurnalistice Slidstvo.info și Centrul de acțiune anticorupție (AntAC) să publice ‘sub orice formă’ informații din ancheta privind achiziționarea a 143 de apartamente de către fratele lui Oleksii Suhacev, actualul director al Biroului de Stat pentru Investigații, un important organism judiciar ucrainean.

Conform ordinului publicat de AntAC, judecătorul a susținut că publicarea acestor informații ar putea cauza prejudicii ireparabile cumpărătorului, Oleksandr Suhacev, și companiei care a vândut proprietățile, aceasta din urmă fiind cea care a cerut deschiderea anchetei judiciare.

Într-un gest de solidaritate, opt mari instituții media din Ucraina au publicat simultan această anchetă vineri. ‘Întrucât o astfel de interdicție este comparabilă unei manifestări flagrante de cenzură, noi estimăm, împreună cu ceilalți participanți la inițiativă, că este necesar să publicăm ancheta’, menționează fiecare dintre aceste mass-media în textul introductiv al materialului publicat.

Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a descris decizia judecătorului drept o ‘manevră juridică fără precedent’ care ‘ar putea avea consecințe grave pentru libertatea presei în Ucraina’. La rândul ei, directoarea AntAC, Daria Kaleniuk, a criticat în acest caz testarea unui ‘instrument care permite împiedicarea jurnaliștilor să denunțe corupția’.

Mai multe scandaluri de corupție dezvăluite de mass-media de investigație sau investigații ale agențiilor anticorupție au zguduit Ucraina în ultimii ani, inclusiv după invazia rusă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski contestă ideea că în Ucraina corupția este un fenomen endemic și a promis că, după război, va putea să se ocupe de aceasta.

Ucraina era până mai ieri pe val. Apoi a izbucnit un scandal privind strategia de război