Nicolas Maduro Moros, președinte al Venezuelei din 2013, este una dintre cele mai controversate figuri din politica latino-americană recentă. Fost șofer de autobuz și lider sindical, ascensiunea sa la putere a fost strâns legată de liderul venezuelean Hugo Chavez, care l-a desemnat drept succesor înainte de moartea sa, scrie sâmbătă EFE, citată de Agerpres.ro.
De atunci, Maduro a guvernat pe fondul crizelor economice, protestelor în masă, alegerilor disputate și a unei izolări internaționale semnificative, rămânând la putere în ciuda unei confruntări prelungite cu opoziția și comunitatea internațională.
Maduro s-a născut în Caracas pe 23 noiembrie 1962. În tinerețe, a lucrat ca șofer de autobuz pentru metroul din Caracas și a devenit un lider sindical proeminent în anii 1990.
L-a întâlnit pe Hugo Chavez – în timp ce acesta din urmă își ispășea pedeapsa cu închisoarea pentru tentativa eșuată de lovitură de stat din 1992 – prin intermediul partenerei sale, Cilia Flores, care se număra printre avocații lui Chavez.
A fost unul dintre fondatorii Mișcării a Cincea Republică, predecesoarea Partidului Socialist Unit din Venezuela, și a participat la campania din 1998 în care Chavez a fost ales președinte.
Membru al Adunării Naționale Constituante care a redactat noua Constituție (1999), Maduro a fost ales în Adunarea Națională în 2000 și 2005.
În ianuarie 2006, a fost numit președinte al Adunării Naționale, iar în august același an, a fost numit ministru de externe.
Pe 10 octombrie 2012, la trei zile după realegerea lui Chavez în funcția de președinte, Maduro a fost numit vicepreședinte. A continuat să ocupe funcția de ministru de externe până în ianuarie 2013.
Mâna dreaptă a lui Chavez, Maduro a preluat frâiele țării în perioadele în care președintele a fost spitalizat în Cuba din cauza cancerului de care suferea.
Pe 8 decembrie 2012, Chavez s-a referit la Maduro drept succesorul său. Pe 5 martie 2013, Maduro a anunțat moartea mentorului său. Trei zile mai târziu, a depus jurământul ca președinte interimar al Venezuelei.
La alegerile din 14 aprilie 2013, a câștigat cu o marjă mică de doar 272.000 de voturi împotriva candidatului opoziției, Henrique Capriles. A depus jurământul ca președinte pe 19 aprilie a aceluiași an, iar pe 19 noiembrie, Parlamentul Venezuelei i-a acordat puteri speciale pentru a guverna prin decret timp de un an.
În februarie 2014, a început un val de proteste împotriva administrației sale, care a durat aproape patru luni și a lăsat, conform bilanțului oficial, 43 de morți, peste 800 de răniți și aproximativ 40 de membri ai opoziției în spatele gratiilor.
Popularitatea lui Maduro a fost afectată și mai mult de situația economică dificilă, inflația galopantă, scăderea prețurilor petrolului și lipsa bunurilor de primă necesitate. Insecuritatea cetățenilor și incidente precum inculparea în SUA a doi membri ai familiei sale pentru trafic de droguri au contribuit la creșterea nemulțumirii.
Principalele grupuri de opoziție și-au unit forțele pentru alegerile legislative din 6 decembrie 2015, în care partidul lui Maduro a fost învins.
Noul Parlament, aflat majoritar sub controlul opoziției, a fost constituit pe 5 ianuarie 2016. Un an mai târziu, Curtea Supremă a preluat atribuțiile Adunării Naționale. Decizia, deși anulată în cele din urmă, a declanșat proteste violente care s-au soldat cu peste 120 de morți.
Pe 1 mai 2017, Maduro a convocat o Adunare Constituantă, care a fost votată pe 30 iulie (cu 8 milioane de voturi pentru) și instalată în august, compusă exclusiv din chaviști (adepți ai lui Hugo Chavez – n.r.). Numeroase țări au condamnat-o ca fiind nedemocratică.
În 2018 au fost convocate alegeri prezidențiale anticipate. MUD, principala coaliție de opoziție, a refuzat să participe. La 20 mai 2018, Maduro a fost reales președinte pentru mandatul 2019-2025, într-un scrutin marcat de un absenteism ridicat și de acuzații de fraudă.
La 10 ianuarie 2019, Maduro și-a asumat al doilea mandat, a cărui legitimitate a fost pusă la îndoială de opoziție și de o parte a comunității internaționale. Doar șase șefi de stat au participat la ceremonia de învestitură.
La 23 ianuarie 2019, președintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat președinte interimar al țării. În ciuda opoziției interne și a presiunilor din partea a peste 50 de țări care l-au susținut pe Guaido, Maduro s-a menținut la putere.
La 6 decembrie 2020 au avut loc alegeri legislative, pe care sectorul opoziției condus de Guaido le-a boicotat, considerându-le frauduloase. Chavismul a câștigat 92% din mandatele din Adunarea Națională.
Guaido a încetat să mai fie ‘președinte interimar’ în ianuarie 2023 din cauza lipsei de progres.
În urma dialogului dintre guvern și opoziție, s-a convenit organizarea de alegeri prezidențiale în 2024, cu un an mai devreme decât era planificat. Opoziția a organizat alegeri interne, în care Maria Corina Machado (laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2025) a fost desemnată candidată, dar o descalificare la adresa ei a dus la înlocuirea lui Machado cu Edmundo Gonzalez Urrutia.
În aceste alegeri din 28 iulie 2024, Maduro, potrivit autorității electorale controlate de elemente chaviste, a câștigat cu 51,2% din voturi, comparativ cu 44,2% pentru Gonzalez Urrutia, deși aceste rezultate au fost contestate de opoziție și de lideri internaționali.
La 7 august 2025, procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunțat o recompensă de 50 de milioane de dolari (43 de milioane de euro) pentru informații care ar duce la arestarea lui Maduro, acuzat de trafic de droguri și conducerea Cartelului Soarelui.
Maduro este căsătorit cu Cilia Flores, care a deținut și ea funcții înalte în regimul chavist, inclusiv președinția Adunării Naționale. Amândoi au copii din relații anterioare.
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a amintit sâmbătă de rechizitoriul oficial depus în SUA în 2020 împotriva președintelui venezuelean Nicolas Maduro pentru patru capete de acuzare, inclusiv conspirație la comiterea de narcoterorism, și a inclus-o și pe Prima Doamnă, Cilia Flores, care a fost capturată sâmbătă împreună cu soțul ei de către Washington într-o operațiune specială.
