Cine este Vanessa Youness, arestată în dosarul de trafic de droguri alături de Gelu Oltean

Vanessa Youness

Vanessa Amal Youness, arestată duminică seară, pentru trafic de droguri, împreună cu iubitul ei, fostul șef al DIPI Gelu Oltean, este judecată și în alt dosar în care a fost acuzată de trafic de influență.

Povestea ei este, însă, mai complicată. În sute de articole de presă, reportaje de televiziune și postări de rețelele de socializare, Youness a fost promovată intens ca un exemplu de vindecare miraculoasă de scleroză în plăci. De acolo, spun narațiunile romanțate, a plecat cariera ei de succes: fondatoarea clinicii naturiste de la marginea satului Stănești, proprietara unui fond de investiții, susținătoarea a numeroase inițiative caritabile.

Un text de autopromovare preluat de numeroase publicații cu reputație spune totul despre imaginea pe care Vanessa Youness s-a străduit din greu să și-o cultive:

“În ciuda faptului că e o minionă de 32 de ani, Dr. Vanessa Youness este o femeie puternică, ce își canalizează energia în domeniul antreprenoriatului social. Cu o delicatețe și o blândețe ieșite din comun, fondatoarea Fondului de Investiții, a Fundației și a Clinicii cu același nume este genul de om care dacă își pune în minte să mute munții, cu siguranță va găsi o cale și o va face. La 22 de ani a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, dar, cu ajutorul unui renumit medic apifitoterapeut a reușit să stopeze declinul bolii. Motiv pentru care și dorit să construiască o clinică unde să îi poată ajuta și pe alții să fie sănătoși. Și, pentru asta, a înființat un Fond de Investiții și o Fundație. Toate, pentru a-și ajuta semenii! (…)”

Ce se află în spatele acestei imagini?

Youness a fost trimisă în judecată, pe 30 ianuarie anul acesta, de procurorii DNA București, pentru fapte de corupție, după ce a pretins de la un om de afaceri un milion de euro pentru rezolvarea unor contracte cu licență Microsoft. 

Vanessa Youness

Potrivit procurorilor, ”în perioada februarie – august 2011, Youness Amal Vanessa a pretins și ulterior a primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promițând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licențele IT pentru produse utilizate de către Ministerul Educației Naționale în școli”.

Documentația respectivă a fost aprobată la data de 06 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, menționate mai sus. Cu toate acestea, inculpata a primit banii pretinși, în două tranșe, printr-un intermediar, astfel:
– suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăți controlată de Youness Amal Vanessa, exact în ziua în care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor respective (14.07.2011),
– restul sumei i-a fost înmânată inculpatei în numerar
„, se arată în comunicatul postat pe site-ul DNA.

În același dosar s-a dispus și impunerea unui sechestru asupra mai multor bunuri imobile (4 terenuri, 6 apartamente, 2 garaje, etc.) ale Vanessei Youness.

În ciuda acestui accident penal, cele mai multe apariții în presă ale Vanessei Youness sunt fie în știri mondene, despre relația amoroasă pe care ar fi avut-o cu fostul premier Emil Boc, fie în articole laudative în care este prezentată ca un antreprenor de succes, implicată în numeroase proiecte caritabile.

Având în vedere că niciunul dintre articolele care o elogiază pe “dr Youness” nu este marcat ca “publicitate,” este greu de spus dacă banii pentru promovare i-au încasat jurnaliștii care au scris textele sau publicațiile în care au apărut. Iată o mostră a unui astfel de text de PR, apărut în revista Cosmopolitan:

“(…) Curaj, dăruire, altruism, sacrificiu, inspirație sau toate la un loc?

Gestul doamnei doctor este unul care merită apreciat și, de ce nu, repetat de cât mai mulți dintre noi în folosul celor ce sunt în nevoie. Aflată de multe ori în slujba binelui, Dr Vanessa Youness ne-a surpins mereu plăcut prin numeroasele acte de binefacere. 

Aceasta a dezvoltat Youness Clinic, primul loc din Europa în care se poate învăța cum să tratăm diferite afecțiuni cu ajutorul produselor apicole. Acolo, ea ajută împreună cu Dr Prof Ștefan Stângaciu, multe pesoane care sunt în nevoie, dar și care doresc o detoxifiere propice a organismului. “

Tot despre curele “de detoxifiere” cu miere vorbeau și vedetele de televiziune care au promovat-o pe “doama doctor” Vanessa Youness, precum Teo Trandafir și Carmen Brumă (soția animtorului Mircea Badea, de la Antena 3). Vedete care nu au menționat nimic, însă, despre adevărata atracție a “clinicii” sale de la marginea satului Stănești: Ayahuasca.

Vanessa Youness a fost meditizată intens și cu ocazia lansării unei cărți în care susține că s-a vindecat de scleroză în plăci cu ajutorul unui tratament care include o cură cu miere. Cu acest prilej am aflat și că deține un fond de investiții.

“Dr.Vanessa Youness şi Dr. Ştefan Stângaciu au lansat o carte care salvează vieţi

Palatul Cesianu Racovita s-a dovedit a fi neincapator vineri seara. Doctori renumiti, politiceni, persoane publice, jurnalisti si bloggarii si-au unit fortele pentru a lansa cartea „Tratamentul pas cu pas al Sclerozei Multiple prin ApiFitoTerapie”.

Dupa 11 ani de la nemilosul diagnostic de scleroza in placi primit de catre Dr.Vanessa Youness, aceasta a decis impreuna cu cel ce a salvat-o, doctorul Stefan Stangaciu, care i-a promis in urma cu 11 ani ca nu va ajunge niciodata in caruciorul cu rotile si asa a si fost, sa scrie o carte salvatoare de vieti.

Aceasta carte este despre tratamentul pas cu pas urmat de dr Vanessa Youness ce a eliberat-o de orice simptom al acestei boli, ajungand sa aiba un mod de viata mai sanatos si mai energic ca oricand.

Profesor doctor Radu Macovei, doctor Stefan Stangaciu si dr Vanessa Youness au povestit aseara intr-o conferinta de presa deschisa despre cum te poti vindeca de aceasta boala cumplita.

Dr Vanessa Youness: „Am lansat cartea in speranta ca si alte persoane care se confrunta cu aceasta boala sa regaseasca puterea de a se vindeca si de a intelege ca un astfel de diagnostic nu trebuie sa fie sfarsitul vietii, ci defapt poate deveni chiar inceputul unei vieti mai constiente, mai sanatoase si mai frumoase ca oricand. Tratamentul pas cu pas al Sclerozei Multiple prin ApiFitoTerapie este o carte menita sa saleveze vieti si contine sfaturi pentru a duce o viata santoasa”.

Dr. Vanessa Youness este fondatorul mai multor proiecte de antreprenoriat social printre care se numara si Clinica de medicina naturista YOUness Clinic https://www.younessclinic.ro, Fondul de inestitii YOUness https://younessinvestmentfund.ro si Fundatia YOUness
https://fundatiayouness.ro.” scria Economica.net

Și site-ul csid.ro oferă o versiune romanțată a poveștii de luptă cu boala a frumoasei tinere, spusă la trei luni după trimiterea în judecată pentru corupție în dosarul Microsoft:

Citiţi mai jos un interviu exclusiv cu povestea tinerei care a reuşit să stopeze 11 ani evoluţia sclerozei multiple, spusă cu zâmbete, dar şi cu lacrimi în ochi,” scria csid.ro în luna aprilie.

O mostră din acest interviu despre vindecarea miraculoasă a Vanessei Youness de scleroză în plăci, relevantă în contextul arestării sale de duminică:

“(…) Culmea este însă că am ajuns să privesc această boală ca pe cea mai frumoasă şansă a vieţii mele. Tot căutând soluţii şi începând să mă gândesc şi la medicina alternativă, o bună prietenă de la Cluj, o yoghină convinsă şi vegetariană, mi-a spus: „Te rog, înainte să iei o decizie clară, trebuie să îl cunoşti pe doctorul Ştefan Stângaciu, pentru că eu simt că el te va ajuta”

(…) Din punctul de vedere al alimentaţiei mi-a interzis alcoolul, ţigările, drogurile, deşi oricum nu consumam. Am aplicat acest stil de viaţă, alături de tehnicile de respiraţie şi relaxare, plus câteva activităţi sportive speciale şi tratamentul efectiv cu produsele apucole – o reţetă a domnului doctor cu polen, păstura, propolis, lăptişor de matcă şi miere, însoţite de injecţiile cu venin de albine. Toate acestea combinate m-au ajutat enorm. Încet, încet am renunţat la zahăr, carne, prăjeli, mâncăruri care nu îţi oferă nimic nutritiv, ci doar îţi umplu stomacul. Am adoptat un mod de a mă hrăni conştient. Noi avem nevoie să fim hrăniţi, nu avem nevoie de cantitate, ci de calitate. De regulă, după ce mâncăm, ni se face somn – asta pentru că nu am mâncat ce trebuie. Atunci când mâncăm ceea ce trebuie, „când ai făcut plinul”, trebuie să te simţi energic, nu somnoros. Atunci, după începerea protocolului doctorului Stângaciu, a devenit foarte conştient modul meu de a trăi şi de a mă hrăni.

CSÎD: În paralel, aţi luat tratamentul oferit de neurologi?

Dr.V.Y.: Nu. Niciodată! (…)”

Dar apoteoza campaniei de PR dedicate personalității iubitei fostului șef de la “Doi ș’un sfert” este atinsă în acest comunicat de autopromovare, preluat de numeroase publicații:

“În ciuda faptului că e o minionă de 32 de ani, Dr. Vanessa Youness este o femeie puternică, ce își canalizează energia în domeniul antreprenoriatului social. Cu o delicatețe și o blândețe ieșite din comun, fondatoarea Fondului de Investiții, a Fundației și a Clinicii cu același nume este genul de om care dacă își pune în minte să mute munții, cu siguranță va găsi o cale și o va face. La 22 de ani a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, dar, cu ajutorul unui renumit medic apifitoterapeut a reușit să stopeze declinul bolii. Motiv pentru care și dorit să construiască o clinică unde să îi poată ajuta și pe alții să fie sănătoși. Și, pentru asta, a înființat un Fond de Investiții și o Fundație. Toate, pentru a-și ajuta semenii! (…)”

Rămâne de văzut ce au de spus judecătorii despre celelalte întreprinderi ale sale.

4 COMENTARII

  1. Younes e un nume arab. Cred ca aici e vorba de mult mai mult.
    dat fiind ca araboaica a fost plasata la acest general, ma face sa cred ca aici
    sunt implicatii musulmane care utilizeaza tehnici de penetrare in cercurile
    puterii pentru a influenta diverse chestii. SPP-istul a r trebui sa stie chestiile astea.
    AAici e vorba de o retea de spionaj musulmano araba care penetreaza si
    cangreneaza tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here