Cotele de la bursa pariurilor s-au schimbat brusc, scrie The Economist.
<<„Restabilirea încrederii în politică este marele test al erei noastre”, scrie Sir Keir Starmer în prefața Codului Ministerial al Marii Britanii. Cu toate acestea, el a ales să desemneze pe cineva supranumit „Prințul Întunericului” ca ambasador al Marii Britanii în America, considerând că Peter Mandelson, o personalitate politică și un expert în relații, ar contribui la fluidizarea legăturilor cu administrația Trump. Lord Mandelson era cunoscut de mult timp pentru legăturile strânse pe care le avea cu Jeffrey Epstein, un infractor sexual care a murit în închisoare în 2019. Consecințele mandatului lui Lord Mandelson în cel mai înalt post diplomatic al Marii Britanii amenință să distrugă mandatul șubred de prim-ministru al lui Sir Keir. Dacă Sir Keir pleacă – voluntar sau nu – cine l-ar putea înlocui?
Angela Rayner, fost viceprim-ministru care a crescut în sărăcie, este favorita actuală a bursei de pariuri. Conform cotelor derivate din pariuri în valoare de 500.000 de lire sterline (680.000 de dolari) plasate pe Betfair, o bursă de jocuri de noroc, dna Rayner are o șansă de 20% să fie următorul prim-ministru (vezi graficul). Șansele ei s-au redus brusc după intervenția pe care a avut-o în Camera Comunelor, în 4 februarie, care a forțat guvernul să renunțe la controlul asupra dosarelor pe care le va publica privind numirea domnului Mandelson în funcția de ambasador. Cu toate acestea, dna Rayner nu este complet curată: a trebuit să demisioneze din cabinet în septembrie anul trecut, după ce nu a plătit impozitele corecte pentru o a doua locuință.
Până săptămâna aceasta, Wes Streeting, secretarul Sănătății, fusese considerat cel mai probabil contracandidat al lui Sir Keir. În timpul unui episod bizar din noiembrie, informări anonime, presupuse din Downing Street, au dus la apariția unor relatări în presă conform cărora dl Streeting se pregătea să candideze la conducere și că, la rândul său, Sir Keir era gata să lupte. Dl Streeting și-a negat ambițiile de conducere prost deghizate și a dat vina pe o „cultură toxică” pentru aceste relatări. Dar și el a fost afectat săptămâna aceasta de disponibilitatea sa de a-l apăra pe dl Mandelson, un aliat ideologic în tradiția lui Blair. În septembrie, el a declarat că lordul căzut în dizgrație era „nevinovat prin asociere”.
Șansele pentru Andy Burnham, primarul orașului Manchester, au scăzut recent după ce aliații lui Sir Keir din Comitetul Executiv Național al partidului l-au împiedicat să candideze la alegerile parțiale. Anterior, se credea că Ed Miliband, care a fost liderul Partidului Laburist în anii de declin ai acestuia, la începutul anilor 2010, se distra prea mult în departamentul energiei și al emisiilor nete de carbon. Dar șansele sale au crescut recent de la 4% la 7%. (Domnul Miliband a fost unul dintre puținii care s-au dovedit imuni la farmecele lordului Mandelson. „Toți credem în demnitatea pensionării”, a spus el, refuzând să-i ofere lordului Mandelson un post în cabinetul din umbră.) Dincolo de asta, rezerva de talente a Partidului Laburist este remarcabil de mică.
Pentru a-l contesta pe Sir Keir, doar o cincime din partidul parlamentar al Partidului Laburist – care numără 81 de parlamentari rebeli – ar trebui să nominalizeze un lider alternativ de partid (și prim-ministru) dintre parlamentarii laburiști în funcție. Toți candidații care atrag cel puțin 20% din voturile parlamentarilor, precum și Sir Keir, ar fi apoi incluși într-un buletin de vot mai larg, format din aproximativ 250.000 de membri ai Partidului Laburist și susținători afiliați, cum ar fi sindicatele. Într-o confruntare directă împotriva unui erou al clasei muncitoare precum dna Rayner, Sir Keir ar fi cu siguranță învins.
Cu toate acestea, deputații laburiști ar putea fi precauți în a-și schimba planurile la mijlocul cursei. Decizia Partidului Conservator de a-l înlătura pe Boris Johnson a dus la dezastruosul mandat de prim-ministru de 49 de zile al lui Liz Truss, care a zdruncinat încrederea publică în partidul conservator. Partidul Laburist, conform sondajelor noastre, este cu aproximativ nouă puncte procentuale în spatele Partidului Reform UK, condus de Nigel Farage. Dar, având în vedere că alegerile generale nu sunt probabile până în 2029 și electoratul este deosebit de capricios, această cursă este încă deschisă.
Linia cea mai izbitoare din graficul nostru arată șansele în scădere ale domnului Farage de a fi următorul prim-ministru, conform pieței de pariuri. Aceasta reflectă probabilitatea crescândă ca Sir Keir să fie înlocuit de propriul partid înainte de următoarele alegeri generale. Jucătorii de pe Polymarket, o piață de predicții, estimează că există o șansă de două din trei ca Sir Keir să fie înlăturat înainte de sfârșitul anului.
Noile dezvăluiri, care apar în mod necontrolat în documentele referitoare la numirea lui Lord Mandelson ca ambasador, probabil îi vor aduce noi probleme lui Sir Keir, la fel ca și alegerile locale din mai. Pe termen scurt, însă, ar putea fi cruțat de slăbiciunea tuturor potențialilor săi rivali. „Există vreunul dintre colegii mei pe care aș vrea să-l văd înlocuindu-l?”, se întreba o deputată laburistă de stânga, Paula Barker, într-un interviu. „Sincer, nici măcar fără a menționa nume, nu există nimeni pe care aș fi dispusă să-l susțin în această etapă.”
Până acum, speculațiile privind conducerea sunt prefigurate în totalitate de persoane, fără niciun semn real al unei dezbateri aprofundate despre direcția ideologică sau politică a partidului. Mai presus de toate, există puține discuții despre ce trebuie făcut în legătură cu capcana costurilor ridicate de împrumut, a presiunilor scăzute asupra cheltuielilor și a creșterii economice scăzute. Sau ce trebuie făcut în privința lui Donald Trump. Totul este cu siguranță superficial și nu este o priveliște prea plăcută pentru alegători.
Manifestul Partidului Laburist din 2024 promitea să „oprească haosul” administrației conservatoare. Documentul descria un „cerc vicios” de „declin alimentat de haos; haos alimentat de declin”. Marea Britanie a văzut patru prim-miniștri venind și plecând de-a lungul a zece ani tumultoși. Cred parlamentarii laburiști că publicul mai poate suporta unul?>>
