- „Cel mai regretabil este că această intenție […] venea și din partea unui alt partid de la București, care cumva se consolida cu așa-numiții protestatari de la Chișinău și urmau să se consolideze în comun acolo. Partidul AUR planifica aceste acțiuni la București”.
Au trecut opt luni de la această declarație (detalii găsiți integral – AICI).
Totuși, ea se reimpune puternic în actualitate, dat fiind contextul politic încărcat de pe cele două maluri ale Prutului. Context care a marcat Republica Moldova pe final de octombrie și început de noiembrie, context care va marca și România, pe final de noiembrie și început de decembrie.
Autorul avertismentului de mai sus este nimeni altul decât Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției Republicii Moldova.
Când oficialul făcea respectiva declarație era luna martie a unui an 2024 în care autoritățile de la Chișinău pregăteau deja organizarea prezidențialelor, sub presiunea infernală a Moscovei. Presiune care, în 2024, nu făcuse decât să se întețească după ce anul precedent, 2023, cunoscuse deja el însuși vârfuri fără precedent de masivă ingerință putinistă în treburile interne ale Republicii Moldova.
Căci și de această dată, ca de atâtea alte ori în istoria noastră, Rusia e angajată în eforturi intense de subminare și deturnare a intereselor suverane.
În cazul de față a făcut-o cu concursul unui oligarh fugar (dar adăpostit de Moscova), Ilan Șor, al rețelei construite de acesta pe teritoriul moldovean, al finanțelor acestui individ (finanțe la acumularea și apoi utilizarea subversivă a cărora Kremlinul a contribuit decisiv).
Șeful politiei moldovene a vorbit pe șleau ceva “în comun”, de “scop”, “consolidare”, “intenție”, a forțelor rețelei Șor, sprijinită de Moscova, și forțelor partidului AUR, condus de George Simion. Care partid și care lider, de altfel, promovează în spațiul public din România, dar și în țările cu diaspora românească, temele predilecte de atac ale Kremlinului.
Gravitatea acuzațiilor aduse de oficialul de la Chișinău nu ar trebui să lase loc de echivoc. Iar asta cu atât mai mult cu cât atrag atenția asupra unor chestiuni ce depășesc semnificativ cadrul politic și geografic al Republicii Moldova.
- Anume, că indivizi și structuri folosite de Moscova încearcă să acționeze, de-acum foarte vizibil, și pe teritoriul unei țări NATO și UE, România.
- Anume, că în România, țară NATO și UE, există un partid, AUR, aflat în contact direct și suspect cu forțe ale Moscovei și totodată dispus să fie ajutat de ele inclusiv în derularea unor acțiuni de stradă. În speța de față, prin acțiuni de stradă a se înțelege un protest organizat de AUR-ul condus de George Simion la locul de desfășurare a congresului PPE de la București, la început de martie 2024. Cum autoritățile de la Chișinău au acționat la timp, hoardele Moscovei nu au mai ajuns în București. Prin urmare, AUR s-a văzut nevoit să se descurce cu un efectiv mai pipernicit de protestatari, iar Moscova n-a avut decât să asiste la un scandal ce se vroia cu ecouri internaționale, făcut însă cu jumătate din efectiv, jumătatea AUR-Simion, nu și jumătatea Șor. Dar dacă jumătatea Șor ar fi ajuns totuși la București și ar fi acționat după metodele utilizate la Chișinău, declanșând provocări specifice, de pildă, precum plasarea de petarde în coșurile de gunoi din zona de concentrare? Oare la ce s-ar fi putut ajunge?
De notat, pornind de la cele de mai sus, o altă coincidență ușor prea fericită pentru cel care azi conduce sondajele pentru prezidențialele din România, Marcel Ciolacu
Ce coincidență?
De pildă, aceea că protestul AUR din martie, la care ar fi trebuit să participe și oamenii Rusiei aduși de peste Prut, era îndreptat contra PPE, familia politică europeană din care face parte PNL. PNL, așadar, partid al cărui lider este Nicolae Ciucă. Nicolae Ciucă, așadar, care este tocmai candidatul la prezidențiale de prezența în turul doi cel care se teme mai mult ca oricine este însuși Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu, așadar, care, toamna asta, într-o zi de sâmbătă, s-a trezit și mai bine înfipt în pole position pentru Cotroceni după ce Curtea Constituțională a scos-o brutal din joc pe Diana Șoșoacă. Diana Șoșoacă, așadar, cea care, dacă ar fi putut candida, amenința să rupă voturi de la George Simion. George Simion, așadar, pe care CCR teoretic l-a ajutat să aibă în sfârșit șanse reale de a fi iepurele lui Ciolacu în turul decisiv. CCR, așadar, care este dominată de judecători propuși de PSD-ul condus de Ciolacu, un Ciolacu care-l vrea pe Simion ca iepure, un Simion care – o spun oficiali moldoveni autorizați – ar fi în contact cu oamenii Moscovei pentru a crea probleme nu doar la Chișinău, cum obișnuia în trecut, ci și la București, cum obișnuiește de ceva timp.
Dacă faci acum un pas în spate ca să poți privi poza de ansamblu mai pătrunzător, începi să înțelegi mult mai bine că Marcel Ciolacu se conturează cumva ca end-user – voluntar sau involuntar, doar domnia sa știe – al eforturilor Rusiei de a torpila procesul electoral din România și viitorul acestei țări. Asta, după aceeași Rusie s-a străduit din răsputeri să obțină asta în Republica Moldova – și mai că a fost pe punctul de a avea câștig de cauză în dublul proces electoral recent (referendum pro-UE și prezidențiale).
Logica vorbește de la sine în cristalizarea unei asemenea concluzii. Până la urmă, dacă oamenii Moscovei sunt trimiși la București pentru a-l sprijini pe Simion, iar un Simion tot mai capabil să țintească tot mai sus, grație și sprijinului moscovit, i-ar putea fi la un moment dat util lui Ciolacu, atunci e greu să crezi altceva decât cel puțin faptul că Moscovei nu-i pică strâmb ca Marcel Ciolacu să aibă succes în cele mai înaltele dintre aspirațiile sale.
Desigur, în martie 2024, când oamenii Moscovei încercau să ajungă la București, ca protestatari anti-Sandu cel puțin, dar și pentru a susține eforturile lui Simion îndreptate împotriva inamicilor lui Ciolacu (PPE, PNL și Nicolae Ciucă), în România încă nu se oficializaseră candidaturile pentru prezidențiale. Dar la fel de adevărat este și faptul că întotdeauna calculele și scenariile preced cu mult momentele “festive” ale oficializărilor, iar capacitatea de anticipare a forurilor “de resort” de la Moscova nu trebuie în niciun caz subestimată.
În fine, ca remarcă suplimentară, de context lărgit, s-ar impune următoarea: raportat la<span;> toți candidații la prezidențialele din România, fix stilul și profilul lui Ciolacu este cel cu care fac pereche stilul și profilul lui Simion.
De niciun alt candidat înscris în cursă nu este mai apropiat candidatul George Simion ca de candidatul Marcel Ciolacu – de la nivelul rudimentar de educație, la trecutul controversat, la anturajul politic pestriț și până la tupeu.
