Ciolacu: Veniturile per gospodărie au crescut mai mult decât prețurile. E pentru prima oară când suntem pe un plus de creştere

Sursa: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că procentul cu care au crescut veniturile, atât pe gospodărie, cât şi pe persoană, este mai mare decât cel cu care au crescut preţurile. El admite că este ”o diferenţă mică” între cele două procente, dar susţine că ”e pe plus, nu e pe minus”. Prim-ministrul arată că până în toamnă inflaţia trebuie să scadă sub cinci procente pentru ca românii să simtă creşterea nivelului de trai, notează News.ro.

”Avem o ţară stabilă macroeconomic, avem o ţară unde în acest moment scade inflaţia şi încercăm să scădem preţurile la alimente. Acolo a mai rămas un decalaj. Am cifrele exact cât au crescut per gospodărie, cât au crescut veniturile per persoană, care sunt şi creşterile de preţuri. E pentru prima oară când suntem pe un plus de creştere. E 13,5% au crescut veniturile per persoană, per gospodărie, 13,1. Preţurile au crescut cu 11,5 şi respectiv 11%. E o diferenţă mică, dar e pe plus, nu e pe minus”, a declarat, luni seară, Marcel Ciolacu, la Antena 3.
El a spus că a preluat postul de prim-ministru cu o ”inflaţie cu două cifre” şi că până în toamnă inflaţia trebuie să scadă sub cinci procente.
”Cu adevărat, septembrie-octombrie trebuie să ne prindă cu o inflaţie sub 5%, ca să înceapă să se vadă creşterea de nivel de trai. Important e că nu ne-am dus în jos”, a adăugat Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here