Circa 80 de vaccinuri anti coronavirus, în lucru în laboratoarele din toată lumea, aproape jumătate dintre ele în SUA

Prima formulă de vaccin anti Covid-19 a intrat în teste pe oameni la doar două luni după secvențierea genomului noului coronavirus, scrie revista Nature, care trece în revistă vacinurile aflate în teste și stadiul cercetărilor.

Până pe 8 aprilie, la nivel global erau în diferite faze de dezvoltare 115 formule de vaccin anti Covid-19, potrivit Nature, care culege date din mai multe surse, inclusiv organizația Mondială a Sănătății. 78 dintre acestea sunt confirmate din surse identificate, în timp ce alte 37 nu oferă destule date ca să poată fi luate în calcul.

Dintre cele 78 confirmate, 73 se află în stadii incipiente de dezvoltare și nu au intrat încă în testare.

Cele mai avansate cinci formule de vaccin sunt cele dezvoltate de companiile Moderna, SUA (mRNA-1273), CanSino Biologicals, China (Ad5-nCoV), Inovio, SUA (INO-4800) și Shenzhen Geno-Immune Medical Institute, China (cu două formule: LV-SMENP-DC și aAPC).

Moderna a început deja testele pe pacienți umani.

Dintre formulele confirmate, 56 (72%) sunt dezvoltate de companii private, iar 22 (28%) sunt dezvoltate de instituții academice, din sectorul public sau de ONG-uri.

Aproape jumătate dintre vaccinuri (36) sunt în dezvoltare în SUA, în timp ce China lucrează la 14 formule, la fel ca și Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here