Ciucă: Din analiza de până acum, nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, despre situaţia energetică, în contextul războiului din Ucraina, că din analiza de până acum, nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie. Şeful Executivului a precizat, însă, că trebuie să fim pregătiţi cu ipoteze şi scenarii, inclusiv un scenariu negru în care neprevăzutul poate să se întâmple, transmite News.ro.

Săptămâna aceasta, ieri, am aprobat Planul de iarnă, întocmit de toţi cei care îşi desfăşoară activitatea şi sunt responsabili de sectorul energetic din România. Am stabilit ca săptămâna viitoare să avem întâlnirea cu comandamentul de iarnă. Pentru prima dată, la începutul lunii septembrie, avem acest plan. Reuşim, astfel, să avem o perioadă de timp în care să analizăm toate ipotezele care pot să afecteze sistemul energeticv şi să identificăm şi soluţiile”, a spus premierul, după un eveniment al Curţii de Conturi.

Nicolae Ciucă a continuat: ”Din analiza de până acum, nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie”.

Şeful Executivului a menţionat că ”trebuie să fim pregătiţi cu ipoteze şi scenarii, inclusiv un scenariu negru în care neprevăzutul poate să se întâmple”.
”La comandament vom discuta şi vom stabili ce avem de făcut. Există o punere în aplicare a unui sistem gradual de măsuri care are ca prim obiectiv menţinerea aprovizionarea cu energie electrică a cetăţenilor”, a mai spus premierul Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here