Selecționata Portugaliei a fost ținută în șah de modesta RD Congo, 1-1 (1-1), miercuri, pe Houston Stadium, într-un meci din Grupa K a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, anunță Agerpres.ro.
Portugalia, văzută una dintre favorită, a început în trombă și a marcat prin Joao Neves (6), dar a dezamăgit. RD Congo, în schimb, la a doua sa prezență la un turneu final, după cea din 1974 (ca Zair), a egalat prin Yoane Wissa (45+5), acesta fiind primul gol, dar și primul punct al ”leoparzilor” la Cupa Mondială.
Selecao a reușit unul dintre cele mai rapide goluri ale turneului din America de Nord, micuțul Joao Neves marcând cu cu capul de la 11 metri, la centrarea lui Pedro Neto (6).
RD Congo a reușit să iasă treptat de sub presiune și Wissa (11) a trimis un șut bun din marginea careului, dar imprecis.
Portugalia a mai avut o ocazie notabilă, dar Nuno Mendes (18) a fost blocat in extremis de portarul Mpasi.
Congolezii au prins mai mult curaj pe finalul primei reprize, iar șutul lui Edo Kayembe (33) a fost prins de Diogo Costa.
În minutele adiționale (45+5), Yoane Wiisa, atacantul lui Newcastle, a marcat cu o lovitură de cap la centrarea lui Arthur Masuaku.
Lusitanii au jucat lent, previzibil, fără vlagă și inspirație și după pauză, iar Cedric Bakumbu (57) a șutat în bară din unghi. Kapuadi (63) a trimis periculos cu capul de la 6 metri, la altă fază a outsiderilor.
Cristiano Ronaldo a fost aproape invizibil, dar a avut două ocazii, însă a trimis pe lângă de fiecare dată (68, 74).
Până la final, fiecare echipă a trimis câte un șut pe lângă poartă, congolezii prin Bakambu (77), iar portughezii prin Bruno Fernandes (90).
Portugalia a încheiat cu o posesie de 60%, față de 32% RD Congo (8% in contest). Africanii au avut 8-7 la șuturi la poartă și 2-1 la cele pe poartă.
La 41 de ani și 132 de zile, Cristiano Ronaldo a devenit al doilea cel mai vârstnic jucător din istoria Cupei Mondiale, fiind devansat doar de camerunezul Roger Milla, care a avut 42 de ani și 39 de zile când a jucat contra Rusiei, pe 28 iunie 1994.
Cristiano Ronaldo este unul dintre cei trei jucători de la acest turneu final care joacă la a șasea sa Cupă Mondială, alături de portarul mexican Guillermo Ochoa și de starul argentinian Lionel Messi.
Din 2022, când a preluat echipa RD Congo, selecționerul Sebastien Desabre nu a pierdut niciun meci la mai mult de un gol.
Portugalia va mai juca în grupă cu Uzbekistan pe 23 iunie și cu Columbia pe 28 iunie, în timp ce RD Congo va întâlni Columbia pe 24 iunie și Uzbekistanul pe 28 iunie.
Portugalia – RD Congo 1-1 (1-1)
Au marcat: Joao Neves (6), respectiv Yoane Wissa (45+5).
Houston, Houston Stadium: 68.777 spectatori
Cupa Mondială 2026 – Grupa K
Au evoluat echipele:
Portugalia: 1. Diogo Costa – 20. Joao Cancelo, 4. Tomas Araujo, 13. Renato Veiga, 25. Nuno Mendes (2. Nelson Semedo, 72) – 15. Joao Neves, 23. Vitinha (9. Goncalo Ramos, 83) – 10. Bernardo Silva (26. Francisco Conceicao, 46), 8. Bruno Fernandes, 18. Pedro Neto (17. Rafael Leao, 72) – 7. Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecționer: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 12. Jose Sa, 22. Rui Silva – 3. Ruben Dias, 5. Diogo Dalot, 14. Goncalo Inacio, 24. Samu Costa, 6. Matheus Nunes, 21. Ruben Neves, 11. Joao Felix, 16. Francisco Trincao, 19. Goncalo Guedes.
RD Congo: 1. Lionel Mpasi – 2. Aaron Wan Bissaka (24. Gedeon Kalulu, 85), 22. Chancel Mbemba (căpitan), 4. Axel Tuanzebe, 3. Steve Kapuadi, 26. Arthur Masuaku (12. Joris Kayembe, 74) – 6. Ngalayel Mukau (14. Noah Sadiki, 57), 8. Samuel Moutoussamy, 25. Edo Kayembe (18. Charles Pickel, 74) – 17. Cedric Bakambu (23. Simon Banza, 85), 20. Yoane Wissa. Selecționer: Sebastien Desabre.
Rezerve neutilizate: 16. Timothy Fayulu, 21. Matthieu Epolo – 5. Dylan Batubinsika, 7. Nathanael Mbuku, 10. Theo Bongonda, 15. Aaron Tshibola, 9. Brian Cipenga, 11. Gael Kakuta, 13. Meschack Elia, 19. Fiston Mayele.
Arbitru: Abulrahman Al Jassim; arbitri asistenți: Taleb Marri, Saoud Almaqaleh (toți din Qatar); al patrulea oficial: Abongile Tom (Africa de Sud); arbitru asistent de rezervă: Zakhele Thusi Granville Siwela (Africa de Sud)
Arbitru video: Khamis Al Marri (Qatar); arbitri asistenți video: Juan Soto (Venezuela), Hernan Mastrangelo (Argentina)
Cartonașe galbene: Bernardo Silva (13), Mbemba (32), Nelson Semedo (88), Araujo (90+3).
Turneul învinșilor. Cupa Mondială, un festival al „foștilor” din universul corporativ














