- O analiză The Economist
Se spune adesea că banii au distrus fotbalul. Organizarea Cupei Mondiale masculine în mare parte în America, o țară care a dat atât de mulți oameni de afaceri de succes și atât de puțini fotbaliști de valoare, trebuia să marcheze triumful marilor afaceri asupra sportului-rege. Este adevărat că prețurile biletelor sunt exorbitante. Iar turneul seamănă adesea cu o conferință din Silicon Valley din jurul anului 2016: anul acesta arbitrii au camere video fixate pe cap, iar fiecare jucător are propriul său „geamăn digital”, ce-o fi însemnând asta.
Totuși, în ciuda pretențiilor organizatorilor, afacerea numită Cupa Mondială este una simplă și, de fapt, aflată în dificultate. Comercianții, posturile de televiziune, producătorii de bere și casele de pariuri care alcătuiesc primul unsprezece al capitalismului sunt companii îmbătrânite și vulnerabile. Pentru unele dintre ele, acesta ar putea fi chiar ultimul turneu.
Faptul că cel mai mare eveniment sportiv al lumii a devenit un carnaval al companiilor aflate în declin se vede cel mai clar pe teren. Pe partea stângă a pieptului, jucătorii poartă cu mândrie emblema națională; pe partea dreaptă, logo-urile unor branduri sportive aflate în dificultate. Nike echipează 12 dintre cele 48 de selecționate participante la competiția din acest an, mai puține decât Adidas (14) și puțin mai multe decât Puma (11). Restul se bazează fie pe giganți de odinioară (Republica Democrată Congo este singurul client al Umbro, un brand britanic care echipa cândva mai multe echipe decât oricare altul), fie pe ateliere locale (echipa Iranului este îmbrăcată de Majid, o companie care poartă același nume ca sistemul iranian de apărare antirachetă cu rază scurtă de acțiune).
Toți cei trei mari producători de echipament sportiv valorează astăzi mai puțin decât în 2018, când Franța a învins Croația într-o finală în care ambele echipe erau echipate de Nike. Acțiunile companiei americane, care în ultimii ani a suferit o prăbușire spectaculoasă după o perioadă de omniprezență culturală globală, au scăzut cu trei sferturi față de vârful atins în 2021. Parțial acest lucru este explicat de concurența unor firme precum On, un brand elvețian, și Asics, o companie japoneză.
Analiștii spun însă că lipsa unor produse noi și interesante este o cauză și mai importantă a crizei din industrie. Este greu să nu le dai dreptate. Cu modelul „Trionda”, Adidas a creat o minge de fotbal cu adevărat lipsită de personalitate. Nu este frumoasă precum „Telstar” (Mexic 1970). Nici nu surprinde esența țării-gazdă a competiției, așa cum făcea sofisticata „Teamgeist” (Germania 2006). Ghetele jucătorilor din acest an sunt izbitoare, dar izbitor de asemănătoare: cele mai multe sunt în nuanțe de roz. Și mai îngrijorătoare sunt noile tricouri Nike, „Aero-FIT”, dintre care unele se vede clar că nu se potrivesc bine. Cusăturile de pe umeri fac ca materialul să se umfle în mod nefiresc, oferindu-le jucătorilor supli un aspect aproape de spiriduș.
La cererea FIFA, care a demonstrat o disponibilitate extraordinară de a modifica regulile acestui sport din secolul al XIX-lea, pe care îl administrează, dar pe care nu l-a inventat, jocul cu două reprize a devenit acum unul cu patru sferturi. Administratorii organizației cu sediul în Elveția spun că noile pauze (cunoscute și sub denumirea de „Powerade Hydration Breaks”) sunt necesare din cauza căldurii. Suporterii murmură însă că întreruperile permit posturilor de televiziune să difuzeze și mai multe reclame.
Poate că pauzele pentru hidratare reprezintă un act subtil de caritate corporatistă. Dar oare există un beneficiar mai nevoiaș? Fox, care deține drepturile de difuzare ale competiției în America, a umplut generos cu reclame aceste scurte întreruperi, dintre care majoritatea par să îl aibă ca protagonist pe Sir David Beckham. După ce începuseră să crească anul trecut, acțiunile companiei au început din nou să scadă. Nici alte posturi de televiziune nu trec prin vremuri mai bune. În Franța, meciurile sunt transmise de M6 (post ale cărui acțiuni au atins maximul în 2000); în Marea Britanie, jumătate dintre ele sunt difuzate de ITV (vârf în 2015); iar mulți hispanofoni din America le urmăresc pe Telemundo, canalul deținut de Comcast (care și-a atins apogeul bursier în 2021).
Un turneu cu mult mai multe meciuri (104, față de 64 la ediția precedentă) ar trebui, în mod normal, să însemne și un consum mai mare de băuturi. Totuși, cu dificultăți se confruntă și producătorii de bere. Valul de abstinență care-i cuprinde pe tinerii din țările bogate reprezintă cea mai mare problemă a industriei. Cupa Mondială ar putea fi antidotul perfect la această prudență excesivă, dacă echipa Angliei, cunoscută istoric pentru jucătorii săi talentați și iubitori de băutură, nu ar fi atât de dornică să o încurajeze. Anul acesta, jucătorii pot fi văzuți purtând Whoop, un dispozitiv de monitorizare corporală purtat la încheietura mâinii, preferat de cei care dorm prea mult și beau prea puțin. Harry Kane, căpitanul echipei, promovează inelele Oura, o altă piesă populară de bijuterie pentru cei obsedați de sănătate.
Unii producători de bere consideră totuși turneul o ultimă șansă de salvare. Cel mai mare producător mondial se așteaptă ca volumul de bere vândut în acest an să crească cu doar 0,2%-0,3% datorită competiției. Berarii americani vor beneficia de faptul că găzduiesc turneul. Cu toate acestea, potrivit analiștilor de la Morgan Stanley, cantitatea consumată depinde mult mai mult de echipele care avansează în competiție. Privite astfel, meciurile eliminatorii sunt și confruntări între berile preferate ale țărilor participante. (Eliminările surprinzătoare pot însă genera stocuri uriașe nevândute, așa cum s-a întâmplat când Anglia a fost eliminată prematur în 2006 și 2010.)
O logică similară se aplică și industriei jocurilor de noroc: cu cât turneul devine mai captivant, cu atât firmele de pariuri câștigă mai mulți bani. Nici investitorii nu le iubesc. Potrivit Deutsche Bank, Flutter și DraftKings, doi giganți ai sectorului, se pot aștepta ca clienții lor din America să parieze o sumă record de aproximativ 2,4 miliarde de dolari. Acțiunile celor două companii au scăzut în acest an cu aproximativ jumătate, respectiv cu o cincime. Totuși, spre deosebire de verii lor din industria băuturilor alcoolice, ele nu pot da vina decât pe ele însele pentru amenințarea existențială reprezentată de piețele de predicție.
De pe banca de rezerve
Este mai ușor să observi dispariția vechii generații de companii asociate Cupei Mondiale decât să prezici cine le va înlocui în competițiile viitoare. Nimeni nu știe cine va produce echipamentele sportive dacă marile companii din domeniu vor continua să alunece spre irelevanță. Kalshi și Polymarket, cele mai mari piețe de predicție, par, ca să folosim limbajul pariurilor, o alegere promițătoare. La fel și marile platforme de streaming precum Netflix și Amazon: în cele din urmă, diferența dintre amploarea evenimentului și irelevanța tot mai mare a televiziunii liniare va deveni imposibil de ignorat.
Multe vor depinde de FIFA, care, spre deosebire de companiile aflate în declin, se bucură de monopol. Indiferent cine intră în echipă, antrenorul rămâne același.
În Italia, marea absentă de la Mondial, fotbalul declanșează o luptă politică acerbă
