Cod portocaliu de averse torenţiale şi vijelii în 6 judeţe / Cod galben de ploi în alte 13 judeţe

Sursa: Pixabay

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată ce vizează şase judeţe din sud-vestul ţării şi una de Cod galben de ploi pentru 13 judeţe din nord-vest, sud şi centru, valabile în după-amiaza zilei de marţi, transmite Agerpres.ro.

Potrivit meteorologilor, între orele 16:00 – 21:00, în Banat, în jumătatea de vest a Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

De asemenea, vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70 – 80 km/h), pe alocuri vijelii puternice, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 35 – 40 l/mp şi, izolat, peste 50 – 60 l/mp.

Judeţele ce se vor afla sub Cod portocaliu de vreme rea, începând cu ora 16:00 sunt: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara (partea de sud).

Tot între orele 16:00 – 21:00, în Crişana, în estul Olteniei, vestul Maramureşului şi al Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, vremea va deveni treptat instabilă. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55 – 65 km/h), vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp şi, izolat, peste 35 l/mp.

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Satu Mare, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Cluj (partea de sud-vest), Alba (jumătatea de vest), Sibiu (sud), Vâlcea, Olt, Argeş (nord), Dâmboviţa şi Prahova – zona montană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here