Comandor Mihai Ghibu: Am senzaţia că Armata României merge cu frâna de mână trasă / Din 2022 şi până în prezent, Armata nu şi-a crescut capacitatea de luptă

Foto: INQUAM / George Călin

Armatei României îi lipseşte visul, afirmă comandorul în rezervă Mihai Ghibu, fostul comandant al Forţelor de Operaţii Speciale, într-un interviu acordat News.ro. În acest moment, Armata României nu ştie ce vrea să fie, iar politicienilor le este frică să inţieze o reformă absolut necesară pentru a o transforma într-o forţă redutabilă, mai spune ofiţerul, transmite News.ro.

Deşi invazia rusă în Ucraina a început în februarie 2022, acum aproape patru ani şi jumătate, Armata română a bătut pasul pe loc. În acest interval nu s-a certificat nici măcar o singură capabilitate NATO, ceea ce înseamnă că forţa combativă a Armatei n-a crescut.

Problemele sunt atât de numeroase, încât un interviu nu reuşeşte să le treacă în revistă pe toate. Comandorul Mihai Ghibu spune că în Armată cuvântul „transformare“ dă transpiraţii reci pentru că presupune o reformă profundă. Sistemul actual – pauşal, cum îi spune interlocutorul – permite ca toată lumea să fie plătită la fel, indiferent ce face şi dacă are ori nu misiuni. Acest lucru permite apariţia unui „duşman din interior“, pentru că oamenii au tendinţa să fugă din unităţile care au misiuni în cele care nu au aşa ceva, ştiind că oricum sunt plătiţi toţi la fel.

Programul SAFE în sine este foarte important, dar departe de a fi suficient, atrage atenţia comandorul Ghibu. Trebuie pus în mişcare un întreg mecanism complex, pentru că achiziţiile de armament este necesar să fie făcute până la sfârşitul lui 2030 (ca să nu fie pierduţi banii). În paralel, trebuie deja pregătit şi instruit personalul, legislaţia trebuie adaptată şi, de asemenea, cumpărate echipamentele adiţionale.
În caz contrar, sunt şanse mari ca armamentul cumpărat prin SAFE să rămână în depozite şi să se uzeze moral până când România îşi va fi pus la punct restul infrastructurii.

O mare problemă o reprezintă lipsa de coeziune internă a ţării. Armata şi populaţia se percep pe sine ca două entităţi separate, iar identitatea naţională a fost dusă în derizoriu în aşa măsură, încât azi nu mai poţi spune acest lucru fără să fii considerat extremist. Lipsa identităţii naţionale face imposibilă supravieţuirea naţiunii, atrage atenţia ofiţerul.

Interviul integral – AICI

Nicușor Dan: Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei