Conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a anunţat, joi, că a decis reverificarea legalităţii procedurilor privind angajarea lui Alexandru Cumpănaşu ca expert în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi sprijinirea dezvoltării la nivel local”.

Pentru acest post, Cumpănaşu trebuia să fie absolvent de studii superioare şi a semnat un document prin care atesta că îndeplineşte toate condiţiile. După publicarea CV-ului, Cumpănaşu a recunoscut că nu a terminat facultatea, potrivit News.ro.

Conducerea SNSPA a decis reverificarea legalităţii procedurilor privind angajarea domnului Alexandru Cumpănaşu, în cadrul proiectului «Consolidarea cadrului pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi sprijinirea dezvoltării la nivel local». Deşi acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne şi externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situaţia privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănaşu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănaşu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condiţiilor legale de exercitare a responsabilităţilor specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare. În funcţie de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”, a transmis, joi, SNSPA, printr-un comunicat de presă.

Anterior, instituţia a transmis că Alexandru Cumpănaşu nu a fost cadru didactic titular şi nici profesor asociat al SNSPA, iar veniturile menţionate în declaraţia de avere au fost obţinute în calitate de expert în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi sprijinirea dezvoltării la nivel local”.

În cadrul acestui proiect, şi-au desfăşurat activitatea aproximativ 180 de experţi.

După ce i-a fost publicat CV-ul, Alexandru Cumpănaşu a recunoscut că nu a absolvit facultatea.

În declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral Central, Cumpănaşu a precizat că a încasat, în anul fiscal anterior, 66.762 de lei de la SNSPA, pe lângă alte venituri realizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here