adrian streinu cercel
Foto: universul.net

Managerul Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” Adrian Streinu Cercel a declarat, luni seară, la sfârșitul conferinței Ministerului de Interne, că în România nu există niciun caz de coronavirus, că s-au făcut mai multe teste, dar persoanele testate nu aveau virusul, iar acum nu există niciun test în lucru nefiind cazul.


Miniștrii Sănătății și Internelor au subliniat că în centrele de carantină vor merge doar călătorii care vin din zone de maxim risc, toţi cei care vin din provincia Hubei, toţi cei care vin de pe nava de croazieră precum şi cei din Italia, din cele 11 localităţi cu un număr mare de pacienţi cu coronavirus. Măsura se aplică atât celor care vin cu avionul, cât şi celor care vin cu trenul sau cu maşina.


Declarații din conferință:
– 4172 de locuri pentru carantină
– 2500 de paturi in toate spitalele de boli infecțioase in România- 95 de paturi la terapie intensivă la nivelul Ministerului Sănătăţii va fi creată o linie telefonică specială pentru a oferi informaţii despre coronavirus.

La acest moment, când sună sunt redirecționați către dispecerii de ambulanță, în unele situații de cei care coordonează SMURD-ul. La acest moment, pentru apeluri se sună la 112. S-a vorbit că va fi o linie specială, sub coordonarea MS, în secunda în care va fi gata sună acolo. Încă se sună la 112, dacă îi este rău, dacă are simptome”, a spus Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Ministrul Sănătății, Victor Costache: Avem încă șase persoane în carantină, în București și cam 1.000 de persoane la domiciliu.

Șeful DSU Raed Arafat a adăugat că în județul Dolj mai sunt opt persoane în carantină, iar în județul Galați trei persoane aduse duminică seară.
Vorbim de București, în carantină sunt cele două persoane, care au plecat, cele venite din Wuhan. Acum avem cele șase aduse din Japonia de pe vasul Diamond Princess. Nu prezintă simptome. Mai avem în județul Dolj în carantină cele opt persoane. Mai avem în județul Galați încă trei persoane, care ieri seara au fost preluate pe carantină”, a explicat Raed Arafat.


Despre zvonuri:

Doi vânzători din județul Neamț, care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu, după ce s-au întors din China, riscă închisoarea, a declarat, luni seara, ministrul de Interne, Marcel Vela. „Chiar în această seară, în videoconferință, în județul Neamț a fost prezentată situația, doi cetățeni izolați la domiciliu și nu au respectat măsurile. Intră sub incidența Codului penal, riscă închisoare sau amendă, în funcție de gravitatea faptei. Doi vânzători într-un magazin din Neamț (…) au venit din China.”

Streinu Cercel, despre zvonul că o angajată la o corporație ar avea virusul: ”A făcut mai multe teste la noi la Matei Balș și toate au ieșit negative”.

Ministrul Vela completează: ”Vom face un centru de unde vom da toate știrile legate de coronavirus ca să nu se mai răspândească atâtea știri false”.

Raed Arafat, apeluri repetate la populație ca să nu se mai informeze de pe canale neoficiale ca Facebook și să urmărească doar știrile din ziarele cunoscute sau de la instituțiile statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here