Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, propus ambasador în SUA

Sursa: Presidency.ro

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru a confirmat că este propus a fi numit ambasador al României în SUA, post rămas vacant după rechemarea lui George Maior de la Washington.

Anunțul vine la trei zile după ce preşedintele l-a rechemat pe George Maior din postul de ambasador la Washington.

Procedura pentru acreditarea unui ambasador include agrementul statului în care acesta urmează să activeze şi audieri în comisiile de specialitate ale Parlamentului României. În urma acestui aviz, preşedintele semnează scrisorile de acreditare şi decretele de acreditare.

Andrei Muraru este născut în 1982, este absolvent al Facultăţii de Istorie (2005), licenţiat al programului de master „Românii şi Europa” (2007) şi doctor în Istorie (2011) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziţii, de la expert-cercetător la preşedinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (2014). În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis. iar din decembrie 2014 a fost numit consilier prezidenţial la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (Erasmus-Socrates, 2004-2005), New Europe College (2009-2010) şi United States Holocaust Memorial Museum (Washington DC, 2010-2011). A beneficiat, de asemenea, de o bursă doctorală finanţată prin programul POSDRU (2008-2011) A obţinut şi o bursă postdoctorală la Yad Vashem – The International Institute for Holocaust Research pentru anul 2020.

A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuţia adusă la cunoaşterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) şi pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015). 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here