Consiliul Naţional Extraordinar al PNL a votat, vineri, convocarea Congresului extraordonar al PNL, duminică, cu 566 de voturi ”pentru”, 97 împotrivă şi 18 abţineri, potrivit unor surse liberale. Decizia a fost confirmată de deputatul PNL Ionel Bogdan, notează News.ro.
”Şedinţa Consiliului Naţional Extraordinar s-a finalizat. Au fost exprimate voturile pentru convocarea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal, pentru duminică, 21 iunie, ora 12, la Romexpo. De asemenea, au fost exprimat votul pentru modificările statutului Partidului Naţional Liberal, aşa cum am anunţat. Voturile înregistrate pentru convocarea Congresului au fost 566 de voturi pentru, 97 împotrivă, 18 abţineri. Practic peste 80% dintre delegaţii prezenţi la Consiliul Naţional au votat pentru convocarea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal”, a spus Ionel Bogdan, după şedinţă.
El a precizat că 551 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă şi 3 abţineri s-au înregistrat la modificările Statutului Partidului Naţional Liberal, adică peste două treimi care erau necesare, astfel încât votul să fie statutar şi modificările să poată fi înregistrate.
”Aşadar, cele două voturi sunt perfect legale, corecte, cu votul fiecărei filiale şi cu votul fiecărui delegat prezent, astfel încât ele, chiar dacă ar fi contestate, n-ar putea să existe niciun fel de probleme”, a subliniat deputatul PNL.
Consiliul Naţional Extraordinar al PNL a fost convocat, în format online, pentru a stabili Congresul extraordinar, duminică şi a dat un vot în acest sens.
S-au înregistrat 566 de voturi ”pentru”, 97 împotrivă şi 18 abţineri pentru convocarea Congresului.
Joi, Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii luate luni de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind Cabinetul Veştea.
Hotărârea instanţei a fost luată ca urmare a acţiunii în instanţă a 16 liberali, printre care Andrei Baciu, Monica Amisie, Alina Gorghiu, Mihail Veştea.
Aripa Veştea din PNL a dat iar în judecată partidul, tot la Tribunalul Ilfov / Care este miza













