<< Când Xi Jinping a propus înființarea unei bănci multilaterale de dezvoltare condusă de China, în 2013, ideea a atras multă atenție din partea mass-media. Curând a fost denumită „răspunsul Chinei la Banca Mondială”. Dar atunci când Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură (AIIB) a fost înființată în 2016, acoperirea de care a avut parte în presă s-a înrăutățit rapid. S-a pus problema dacă banca, cu sediul la Beijing, era pur și simplu condusă de China sau subjugată guvernului său. Unii s-au întrebat dacă ar putea fi un instrument al politicii de stat chineze, creat în principal pentru a susține celebrul Proiect Centura și Drumul. Alții au pus la îndoială pretenția sa de a fi un model apolitic de guvernare internațională, eliberat de ghearele Partidului Comunist Chinez (PCC) >>, scrie Bob Pickard, fostul șef de comunicare al Băncii Asiatice de Investiții și Infrastructură, în perioada martie 2022-iunie 2023. Textul a fost publicat în secțiunea „By Invitation” a The Economist.
<< Banca mi-a cerut să mă alătur ca șef al comunicării în 2021. Având în trecut experiență în cadrul mai multor mari companii de comunicare, inclusiv Burson-Marsteller și Edelman, eram într-o poziție bună pentru a ajuta AIIB să facă față provocărilor legate de relațiile publice.
Eram îngrijorat dacă banca era controlată de cel mai mare acționar al său, guvernul chinez. Structura de guvernanță publicată a AIIB, care subliniază natura sa apolitică, mi-a potolit temerile. De asemenea, m-a liniștit lista acționarilor, care includea mai multe democrații occidentale, inclusiv țara mea, Canada. Recrutorii băncii mi-au spus că AIIB era „de clasă mondială”, un „nou tip” de bancă multilaterală de dezvoltare „pentru secolul al XXI-lea”.
Nu mi-a luat mult să îmi dau seama că realitatea nu se potrivea cu mesajele. În interiorul băncii, membrii PCC dețineau puterea în multe poziții-cheie. Supravegherea sistemică alimenta o suspiciune mutuală persistentă, care sufoca opinii care puteau să difere de linia partidului.
Am învățat acest lucru în primele săptămâni, când a fost discutată politica pandemică, în cadrul unei ședințe a comitetului executiv. Am făcut un comentariu pe care nu l-am considerat a fi controversat, anume că varianta Omicron a Covid-19 nu putea fi oprită în China, lucru care era valabil și în alte părți. Sub privirile aparatcikilor PCC priveau, am fost admonestat de președintele AIIB, Jin Liqun, care a recitat dogma partidului despre politica zero-covid a domnului Xi.
În această și în multe alte ocazii, domnul Jin – el însuși membru al PCC – articula politica guvernului chinez ca și cum ar fi fost propria sa opinie. În calitate de purtător de cuvânt oficial al băncii, i-am sugerat să își comunice opiniile ca lider al unei organizații multilaterale și să se abțină să repete punctul de vedere al guvernului chinez.
Am fost uimit când omul de încredere al domnului Jin, un adept PCC, mi-a spus că „rolul tău este să îi spui președintelui ce să spună și cum s-o spună” astfel încât publicul internațional să nu ajungă la concluzia că banca reprezintă interesele Chinei. Ulterior, am aflat că biroul domnului Jin era implicat direct în crearea mesajelor pentru piața chineză internă – de exemplu, declarații care îl lăudau pe domnul Xi – care erau diferite de mesajele băncii în limba engleză. La un moment dat, domnul Jin însuși mi-a spus să fiu cu băgare de seamă la „radicalii din partid” (pe care, se pare, îi considera un element constant de iritare).
În propriul meu departament, a fost desemnată ca asistentă, rol pentru care nu era potrivită, o membră a PCC. După ce am înlocuit-o, am descoperit că ea îi făcea informări, în secret, direct celui mai înalt membru de partidului din biroul domnului Jin. Acest aranjament era mult în afara canalelor de raportare ale băncii.
În 2022, prezența PCC în biroul președintelui a fost consolidată prin sosirea unui nou coleg a cărui fișă a postului părea să nu fie cunoscută de nimeni, cu excepția faptului că se șoptea că este „noul tip de la partid”. Nu după mult timp, biroul domnului Jin a trecut printr-o reamenajare: s-au instalat sisteme de blocare de securitate pentru a controla accesul întregului personal AIIB. Trebuia ca vicepreședinții băncii – niciunul dintre ei chinez – să fie anunțați când doreau să intre în acest sanctuar interior. Nu s-a dat niciun motiv pentru această schimbare.
Această izolare a președintelui a cauzat multe nemulțumiri. Multe dintre informațiile pe care le primește și problemele pe care le decide sunt filtrate prin cei doi oficiali ai AIIB ale căror birouri sunt fizic cel mai aproape de biroul său, în această bulă. Ambii se spune că sunt că sunt fideli ai partidului. La AIIB, nimic din ceea ce vede, spune sau face domnul Jin – inclusiv, de exemplu, prezența sa la recentul Summit China-Asia Centrală, convocat de domnul Xi – nu se întâmplă fără implicarea și îndrumarea lor.
Într-un mic, dar simbolic exemplu de sinocentrism la AIIB, acești consilieri au dispus postarea unei declarații de condoleanțe pe site-ul băncii atunci când a murit fostul președinte chinez Jiang Zemin, în noiembrie 2022. Acest lucru a anulat poziția departamentului meu care atrăsese atenția că, în ciuda faptului că AIIB avea Australia, Marea Britanie, Canada și Noua Zeelandă ca membri, nu a fost emis niciun astfel de anunț după decesul reginei Elisabeta, în septembrie.
Când eram de câteva luni în postul meu, am fost avertizat de colegii expatriați din propriul meu departament cu privire la membrii PCC din interiorul băncii și mi s-a spus să nu „mă bag” cu ei. Am fost, de asemenea, avertizat să nu am încredere în niciunul dintre canalele de tehnologie a informației ale băncii și mi s-a spus că „n-am idee” cât de activă poate fi supravegherea de zi cu zi. Departamentul IT opera ca și cum ar face parte din aparatul de securitate al Chinei. Odată mi-a fost întreruptă conexiunea de internet la distanță atunci când foloseam o rețea virtuală privată (VPN) în timp ce călătoream în America. La AIIB, tehnologia era adesea folosită pentru a bloca, nu pentru a facilita comunicarea.
Pentru a realiza lucruri mari în bancă, cum ar fi finanțarea construirii unui studio multimedia, cultivarea membrilor de partid era esențială. Era nevoie să-i curtăm neobosit, să le facem vizite de curtoazie, să-i invităm la prânz și să-i includem ori de câte ori era posibil în comunicarea internă. Nu eram singurul. Există o etică a „pupatului în fund”, în special față de membrii din jurul biroului președintelui și din puternicul departament de facilități și servicii administrative.
Extern, AIIB pretinde că este apolitică, dar intern atmosfera este departe de acest lucru și adesea toxică. Luptele politice sunt ceva obișnuit între departamente, dintre care câteva sunt „conduse” de expatriați bine plătiți care servesc ca nume pe antet și se bazează inevitabil pe conexiunile și capacitățile echipelor lor chineze, multe dintre acestea fiind conduse de membrii PCC apropiați domnului Jin.
La AIIB, supunerea față de diktatele biroului președintelui valorează mai mult decât orice altă virtute, inclusiv gândirea independentă sau generarea de idei. În acest sens, această instituție multilaterală, auto-intitulată „modernă”, funcționează mai mult ca o bancă tradițională chineză. Mentalitatea este mai degrabă a unui imitator decât a unui inovator: pe parcursul timpului petrecut la bancă, cea mai comună întrebare legată de orice nou aspect era: „Ce face Banca Mondială?”
Când am demisionat pentru prima dată, în mai, invocând preocupările mele legate de influența PCC și de potențiala necesitate de a împărtăși aceste informații cu țara mea, domnul Jin nu mi-a acceptat demisia. Banca nici nu a negat, nici nu a confirmat acuzațiile mele. Am fost pur și simplu informat că biroul președintelui nu „apreciază” faptul că am ridicat această problemă.
După ce am consultat un oficial guvernamental canadian cu privire la preocupările mele referitoare la posibilitatea de a fi oprit să părăsesc China sau de a fi reținut, am părăsit țara în grabă. În cele din urmă, după ce am ajuns în Japonia, banca mi-a acceptat demisia. Apoi, după ce mi-am împărtășit opiniile mai larg, Canada și-a suspendat calitatea de membru în bancă, pentru a-și revizui participarea (un proces la care am cooperat pe deplin).
După ce mi-a acceptat demisia, banca a început să mă atace personal. Jurnaliștii care acopereau știrile despre plecarea mea, pe unii dintre ei îi cunoșteam cu mult înainte să mă alătur băncii, mi-au spus că, în discuții informale, executivii AIIB mă vorbeau de rău. AIIB a anunțat în grabă o investigație pornind de la acuzațiile mele referitoare la o concentrare subterană a puterii PCC în interiorul băncii. S-a ajuns rapid la concluzia că acestea sunt „fără fundament”.
Pe Twitter, sute de boți pro-PCC s-au concentrat asupra mea cu insulte, acuzându-mă că sunt un agent american, un suprematist alb, un neo-colonialist sau parte a unui sinistru plan al guvernului canadian de a umili China. Când am arătat spre legăturile dintre conturile care mă vizează pe mine și cele mai vocale susținătoare ale AIIB, tweeturile răutăcioase s-au oprit brusc. Media afiliată statului chinez a publicat mai multe articole de opinie cu mesaje remarcabil de similare celor ale AIIB, numind plecarea mea o „furtună într-o ceașcă de ceai”.
Când domnul Xi a propus înființarea AIIB, era un lider relativ nou, încă privit ca un posibil reformator. Un an mai târziu, propria mea țară a propus un acord de liber schimb cu China. Dar acum, după atât de multă interferență politică și diplomație a „războinicului lup” – fără să mai menționăm dezvăluirile despre stațiile secrete ale poliției chineze în străinătate și răpirea a doi cetățeni ai noștri – lucrurile arată diferit. Ar mai fi aderat Canada și alte țări vestice dacă AIIB ar fi fost fondată astăzi? >>
