Copilul din Dej care a ajuns în comă la spital, după ce medicii l-au găsit în casă cu bunica lui pur și simplu mâncat de viermi și muște, a murit după două săptămâni petrecute la Terapie Intensivă, potrivit Observator.

Copilul în vârstă de 9 ani a murit duminică, după mai multe săptămâni în care medicii au încercat să îl salveze. Medicii au renunțat la sedative pentru câteva ore în ultima săptămână, pentru a vedea cum reacționează băiatul, însă au constatat că are leziuni neurologice grave.

Dacă ar fi supraviețuit, băiatul ar fi rămas în comă și nu ar fi putut respira decât cu ajutorul aparatelor.

Mama va fi cercetată pentru omor

Mama băiatului, care în prezent este în arest, a cerut să fie cercetată în libertate, dar judecătorii Curții de Apel Cluj au respins cererea.

Mai mult, mama era cercetată până acum pentru tentativă de omor, însă odată cu decesul băiatului încadrarea va fi schimbată în omor.

Procurorii vor stabili dacă vor fi trași la răspundere și bunica și iubitul mamei, în condițiile în care aceștia locuiau în același apartament cu băiatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here