VIDEO | România secolului XXI: Mama unui copil, ajuns în comă la spital, mâncat de viermi și muște, arestată pentru rele tratamente și tentativă de omor

Mama unui copil de 9 ani din Dej, care a ajuns vineri în comă la spital, mâncat de viermi și muște, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Anterior deciziei luate de instanță, femeia fusese reținută pentru 24 de ore de polițiști.

Ancheta în acest caz a început după ce poliția a fost sesizată vineri de către reprezentanții Spitalului Municipal din localitate că un copil de 9 ani din Dej a fost transportat la spital în comă.

Copilul avea pe corp multiple leziuni. Cazul băiatului de 9 ani din Dej i-a îngrozit până și pe medici și pe polițiști, iar neglijența femeii care i-a dat viață și ar fi trebuit să-l protejeze este greu de imaginat. Cu trei adulți în apartament, Valentin a fost pur și simplu ignorat și lăsat să se stingă tot mai mult de la o zi la alta, cu răni adănci, infectate, măncate de muște si de viermi pe aproape întregul corp. În timp ce băiatul se zbate să supraviețuiască într-un spital din Cluj, mama lui a fost arestată preventiv și este cercetată pentru tentativă de omor, informează sursa citată.

Cei care fac parte din echipajul ambulanței care a intervenit la fata locului spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva și că trupul băiatului era negru, fiind acoperit în totalitate de roiuri de muște. Minorul a fost transportat în stare de comă la Spitalul Municipal din Dej, iar de acolo medicii l-au transferat la Cluj-Napoca. Starea acestuia este critică, în momentul de fată fiind ținut în viată doar de aparate. Aseară a suferit și un stop cardio-respirator, însă a fost resuscitat. Cei de la spital au anunțat polițiștii, care au dus-o imediat pe mamă la audieri.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Totodată, a fost sesizată și Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Cluj”, a informat Poliția Cluj.

Potrivit „Dejeanul”, copilul a ajuns la spital cu răni și necroze pe tot corpul, iar medicii au spus că era pur și simplu mâncat de viermi și de muște. Se pare că era în grija mamei, însă era mai mult supravegheat de bunică, pentru că mama lipsea des de acasă.

De la spitalul din Dej, copilul a fost transferat în stare critică la Cluj-Napoca, dar medicii sunt pesimiști cu privire la șansele acestuia de supraviețuire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here