COVID-19 reduce turismul românesc la jumătate față de anul trecut, în vârf de sezon. Litoralul și Delta, mai puțin afectate de pandemie decât restul zonelor țării

Inquam Photos / George Călin

În luna iulie, cazările în unitățile de cazare turistică au fost scăzut cu 44% față de iulie 2019. Numărul turiștilor români a scăzut cu 35%, iar cel al turiștilor străini cu 90%, pe fondul pandemiei. Datele culese de INSSE nu iau în calcul cazările informale – altfel spus, cazările la negru.

O treime dintre cei care și-au făcut vacanța în luna iulie au preferat Litoralul, a cărui pondere a urcat de la o treime, de la 25% anul trecut, chiar dacă numărul total al turiștilor a fost și la mare mai mic.

În schimb, Delta Dunării, care aproape că și-a dublat ponderea față de 2019, a avut un număr similar de turiști în iulie 2020.

Durata medie a șederii a fost de 2,7 zile în cazul turiștilor români, chiar dacă cel mai afectat pare a fi fost turismul urban (city-break) în București și orașele reședință de județ.

Gradul de ocupare al structurilor de cazare a fost de doar 28% în iulie 2020, și de doar 22% ca medie în primele șapte luni ale anului.

Pe judeţe, în perioada ianuarie-iulie 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanţa (458.900), Municipiul Bucureşti (364.600), Braşov (340.300), Prahova (150.200), Cluj (128.700), Bihor (122.400), Mureş (118.000), Sibiu (115.200) şi Suceava (107.200), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,514 milioane), Braşov (688.800), Municipiul Bucureşti (645.900), Prahova (324.900), Bihor (290.900), Vâlcea (273.300), Mureş (232.800), Cluj (231.500), Suceava (222.600) şi Timiş (205.400).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (38.700), Italia (31.200), Israel (27.400), Regatul Unit (19.600) şi Franţa (19.400). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă ianuarie-iulie 2020 de 3,219 milioane, în scădere cu 54,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 80,4%, respectiv 17% din numărul total al sosirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here