Creștinii sărbătoresc astăzi Boboteaza. Tradiții și obiceiuri la români

Sărbătoarea Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută şi sub denumirile „Arătarea Domnului” și „Epifania”, este celebrată de creștini pe 6 ianuarie, iar, pe lângă sfințirea apei, include și o serie de obiceiuri și tradiții – fetele își visează ursitul, iar bărbaţii scot crucea din apă.

Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

După întoarcerea Sfintei Familii din Egipt, Iisus Hristos a crescut în Galileea, în cetatea Sa Nazaret. A rămas acolo, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, dând ascultare Legii, care spunea ca niciun bărbat să nu predice ori prorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani.

„Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui” (Cuvântul la Botezul Domnului – Vieţile Sfinţilor).

În Nazaret, Iisus Hristos vieţuia împreună cu Sfânta Fecioară Maria şi cu Sfântul şi Dreptul Iosif, care era lucrător de lemn. În urma morţii Sfântului Iosif, a rămas singur să lucreze lemnul. Prin acest lucru de mână, Iisus câştiga cu osteneală hrana pentru El şi pentru Maica Sa.

La împlinirea vârstei de treizeci de ani şi după cuvântul lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Sfântul Proroc Ioan în pustie, pentru a-L boteza cu apă, Iisus a venit din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.

Sfântul Proroc Ioan a avut semn încredinţat de Dumnezeu, după care putea să cunoască pe Mesia, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan, 1, 33).

Deci, ascultând Sfântul Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor.

La acest fel de botez săvârşit în Iordan de Ioan Botezătorul, veneau mulţimile din Iudeea şi Ierusalim şi se botezau mărturisindu-şi păcatele.

Hristos a venit la Iordan după ce Sfântul Ioan spusese despre El, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Ioan 1, 26-27).

Botezătorul, care nu ştia cine este Hristosul, Îl descoperă acum şi Îl mărturiseşte: „Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1; 33, 34).

Iisus Hristos, fiind în vârstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vârstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul. Cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neştiinţă şi zburdălnicie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a doua vârstă, a tinereţilor, se aprinde de poftă trupească, iar vârsta de 30 de ani, a bărbatului desăvârşit, este a iubirii de aur, a măririi deşarte, a iuţimii, a mâniei şi a tuturor păcatelor.

Pentru aceasta Hristos Domnul a aşteptat botezul până la această vârstă, ca să împlinească legea cu toate vârstele, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere, ca să biruim patimile şi să ne ferim de păcatele de moarte.

Ajunul Bobotezei

În Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică.

Tradiții și obiceiuri la români

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

La Bobotează se sfinţesc toate apele. Preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce, mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi pun o rămurică de busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. „Chiralesa” provine din neogreacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Exista credinţa că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.