Titlul e un pamflet, dar textul care urmează e serios.
În manifestările lor publice, soții Călin și Cristela Georgescu proiectează o bizară pâclă de paranoia.
În primul rând, e sugestiv faptul că umblă mereu flancați de bodyguarzi, cum rar ți-e dat să vezi în România însăși, darămite în alte țări din Europa civilizată, la un politician sau la familia lui.
E drept, obiceiul acesta atât de anormal în Europa normală, este pe de altă parte unul perfect normal în cea mai anormală țară de pe continent – Rusia post-sovietică.
La Moscova, cultura bodyguardului este de trei decenii omniprezentă deopotrivă în lumea politicii și în lumea afacerilor. Iar bodyguardul rus are o trăsătură “hard”: în general, aparține speciei călite nu doar la sală (sala de forțe și sala de lupte), ci și în structurile armate sau de securitate, ca și în zone de conflict.
Ca un făcut, pe lângă discurs anti-occidental, agendă politică pro-rusă și sprijin din partea regimului Putin, Călin Georgescu, cuplul Călin & Cristela ni se dezvăluie plenar de “rusificați” până și sub acest aspect – al obsesiei de a fi mereu păziți, al prezenței stridente a cetei de bodyguarzi, al proximității acestor “dulăi” cu experiența dobândită în diverse structuri militarizate și eventual în zone de conflict.
Familia Georgescu vorbește constant despre rolul toxic al fricii în viața muritorului de rând și propovăduiește eliberarea de acest flagel. Și totuși, putini români par mai crispați la contactul cu alteritatea și în orice caz puțini români sunt în asemenea hal păziți încât să lase impresia că umblă 24/24 nu prin “Grădina Maicii Domnului”, ci prin zone sufocate de teroriști sau de mafioți.
Izvorul de paranoia în care Călin & Cristela par să se îmbăieze necontenit are două posibile surse: ori cei doi suferă de paranoia, ori se prefac a fi pătrunși de ea.
Din ceea ce am putut înțelege urmărindu-le prestația, nu m-ar mira nici dacă adevărul rezidă în prima variantă, nici dacă el rezidă în cea de-a doua. Oricum ar fi, ideea că pot ajunge la Cotroceni doare până la leșin.
Căci pentru ambele scenarii, și Cristela, și Călin ar avea motive suficiente să fie și într-un fel, și în celalalt.
- Să fie paranoici, nu m-ar mira, cel puțin dat fiind parcursul nebulos al lui Călin Georgescu. Un parcurs situat constant undeva la intersecția dintre lumi ele însele nebuloase: foști și activi securiști, ori diplomați din Epoca de Aur, acea epocă în care serviciul diplomatic putea foarte bine să însemne mai degrabă serviciu secret decât serviciu diplomatic. Apoi, există și dimensiunea externă a vieții lui Călin Georgescu: plecat în America și Marea Britanie pe vremea lui Ceaușescu, la vârstă fragedă și într-un context în care ieșirile în Occident erau gestionate de singurul “manager” în drept din acele timpuri – Securitatea. Ulterior, după Revoluție, a urmat o viață aparent dulce, dar și ea oarecum învăluită în ceață, o viață de “plimbări” (unii sugerează că ar fi fost “plantări”) prin diverse ministere, agenții și ONG-uri de la București, rămânând cel puțin nelămurit misterul sprijinului constant de care Călin Georgescu pare să fi beneficiat în cariera sa de atunci. În fine, este de remarcat și perioada petrecută de Cristela & Călin în străinătate, presa semnalând până acum diverse situații mai degrabă apăsate de umbre decât mângâiate de raze de lumină, legat de traiul și de cariera lor acolo. Așadar, fie și numai raportat la cele de mai sus, nu ai putea fi mirat dacă oamenii ăștia doi chiar ar fi bolnavi de paranoia. Faptul de a trăi mereu alert, liniștit ca un iepure de câmp, ar fi fost până la urmă o reacție naturală la un mediu atât de încărcat de potențiale capcane.
- Să nu fie paranoici, dar să se prefacă – ei bine nici asta n-ar fi de mirare. De ce? De pildă, pe motiv că ascensiunea politică din ultimele luni a lui Călin Georgescu, a exploatat din plin elemente acceleratoare de emoție extremă: victimizare, scenarită, subînțeles, amenințări, ispita șantajului. Cu cât mai încinse spiritele, cu atât mai bine pentru potențialul de creștere al celui care (încă) se visează candidat la președinția României. Într-o asemenea ecuație, paranoia nu devine variabilă, ci constantă. Iar în caz că nu ești paranoic, atunci e musai să o simulezi. Soților Georgescu, prin prisma elementelor pe care le-am identificat până acum deopotrivă în modul în care vorbesc și în modul în care își fac aparițiile publice, le iese de minune acest rol (în cazul în care, repet, e vorba doar de un rol, iar nu de mai mult).
Pe zi ce trece, Cristela & Călin Georgescu seamănă tot mai leit cu Elena & Nicolae Ceaușescu.
- Paranoici (cel puțin par, cu timpul poate vom afla și dacă într-adevăr sunt).
- Cu Poporul “în gură” umblă (mai ales el, desigur) zi-lumină, doar că atunci când vine vorba să li se adreseze poporului, georgeștii recurg și ei la genul de regie pe care o adorau și ceaușeștii. Iar când e vorba să umble printre cei care formează Poporul, totul devine controlat ca în regim de cocon – din nou, precum Odiosul și Odioasa, odinioară.
Mi s-a întipărit în minte o discuție pe care un reporter de la Hotnews a avut-o recent cu Cristela Georgescu.
În esență, jurnalistul încerca să lămurească o întrebare legitimă: dacă va candida ea la președinție în caz că el va fi împiedicat de CCR. Las aici link-ul către dialogul respectiv (merită să dați click).
Eu, în schimb, voi dezvălui ultima propoziție rostită de soția lui Călin Georgescu: “Și v-am și înregistrat”.
Insist pe aceste cuvinte și gestul aferent al doamnei întrucât sunt emblematice și simptomatice pentru universul de paranoia (simulată ori autentică) în care trăiește familia Georgescu.
Dacă veți avea curiozitatea de a da click pe link-ul de mai sus, veți observa lesne că jurnalistul a procedat profesionist: legitim, ca demers, sec și fără ostilitate gratuită, ca formă.
Duduia chiar nu avea niciun motiv să se simtă ofuscată, nu avea niciun motiv să intre în alertă, nu avea de ce să fie subînțeles de agresivă prim precizarea de maidan: “v-am și înregistrat”.
Dar ăsta e nivelul, atâta poate cea care, cuprinsă de sindromul “Cenușăreasa”, se visează a României Primă Doamnă.
Pe măsură ce ne apropiem de (re)startul campaniei pentru prezidențiale, Călin și Cristela ni se dezvăluie din ce în ce mai mult.
Iar cu fiecare nouă revelație produsă de Călin și de Cristela, îmi este tot mai greu să scap de amintirile lecturii din copilărie a “Aventurilor bravului soldat Svejk”, de Jaroslav Hasek. Există în acea carte o ștampilă: “Reformat pentru tâmpenie”.
Nu credeam că, adult fiind, voi ajunge contemporan, nu în ficțiune, ci în dreapta realitate, cu versiuni de “Svejk” în carne și oase. Acești doi indivizi sunt și ei “bravi soldați”, doar că nu ai Imperiului Austro-Ungar ficțional, ci ai Imperiului Rus autentic. Nu joacă în slujba împăratului ironizat de Hasek, ci în solda unui dictator de neimaginat.
