Primăria Municipiului Bucureşti a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în municipiul București, începând cu anul 2022. Autoritățile propun ca obligațiile fiscale să crească în funcție de inflație, relatează Mediafax.
Documentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei București, până pe 19 aprilie. Autoritățile locale prevăd creșterea impozitelor și taxelor cu 2,6%.
„Subliniem faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile locale au obligaţia legală să modifice taxele şi impozitele anual, până la 30 aprilie, în funcţie de indicele de inflaţie. În acest sens, în acord cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2022 care prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 2,6%”, au anunțat reprezentanții Primăriei București.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărârile privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor. Autoritățile au realizat deja calcule estimative privind nivelul impozitelor.
„Creşterile pentru impozitul pe clădiri persoane fizice rezidente sunt de 1-4 lei – garsonieră; 1-5 lei apartament cu 2 camere; 2-8 lei apartament cu 3 camere; 2-12 lei apartament cu 4 camere. Creşterile pentru impozitul pe mijloacele de transport se diferentiază în funcţie de capacitatea cilindrică, astfel: pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1600 cmc nu există creştere întrucât coeficientul de indexare este mic, iar pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 1600 cmc, creşterile variază între 4 şi 174 lei. Nivelul impozitului pentru autovehiculele cu masă maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone nu a fost indexat”, au precizat cei de la Primăria București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here