<< De la Kwasi Kwarteng la Dominic Cummings la Partidul Laburist, catastrofilia este în vogă >>, notează The Economist.
<< „Cu cât mai rău, cu atât mai bine”, sună un vechi dicton leninist. Vladimir Lenin a furat conceptul lui Nikolai Cernîșevski, un autor rus din secolul al XIX-lea, care și-a explicat viziunea asupra lumii în romanul, Ce-i de făcut?. Lenin a citit-o de cinci ori într-o vară și și-a intitulat la fel propriul manifest. Alții unt de un entuziasm mai reținut. Autorul Martin Amis l-a etichetat drept „imbatabil de netalentat” și totuși „cel mai influent roman al tuturor timpurilor”. Încă mai este. Cinismul nihilist care a modelat mizerabilul secol al XX-lea al Rusiei guvernează acum politica britanică.
O fervoare leninistă i-a cuprins pe mulți dintre liderii Marii Britanii. Pentru ca lucrurile să se îmbunătățească, spune acest tip de gândire, ele trebuie mai întâi să devină atât de înspăimântătoare încât oamenii să fie împinși la acțiune. Totul începe cu noul guvern. Noul premier, Liz Truss, a suferit un început catastrofal al mandatului său. Piețele au scăzut, împreună cu ratingurile partidului; un sondaj îi plasează, șocant, pe conservatori cu 33 de puncte în spatele laburiștilor.
Cu toate acestea, susținătorii aplaudă haosul. Conform acestei logici, căderea pieței este o formă de curățare, după ani de bani ieftini. O astfel de tulburare este o „tranziție necesară”, în opinia lui Allister Heath, editorialist la Telegraph, care cândva se mândrea cu conservatorismul său burghez, dar care acum este plină de zel revoluționar. Pe 23 septembrie, Heath a etichetat bugetul conservator drept „cel mai bun de care am auzit vreodată”. E drept, a recunoscut el, tranziția de la bani ieftini la bani raționali „va fi traumatizantă și ar putea declanșa o recesiune globală vicioasă, creșterea șomajului și falimente”. Dar după cum știe orice bun leninist, scopurile bat mijloacele.
Suferința a fost văzută ca fiind necesară, de către Truss și aliații săi. Începutul cu hopuri al lui Margaret Thatcher a fost considerat mai degrabă un plan decât ceva de evitat. Ministrul Finanțelor, Kwasi Kwarteng, a scris chiar și o carte scurtă despre 1981, annus horribilis al lui Thatcher. În acel an a fost prezentat un buget nepopular, ce a dus la publicarea unei scrisori semnate de 364 de economiști, care cerea guvernului să schimbe planul și cifrele îngrozitoare din sondaje. Thatcher a devenit cel mai impopular lider al Marii Britanii de după război. Cu toate acestea, ea a câștigat o mare majoritate, doi ani mai târziu. Și, iată, s-a născut o eroare: Truss va prezenta un buget nepopular, va suporta ratinguri groaznice în sondaje și, prin urmare, va câștigat majoritatea, doi ani mai târziu. O să doară, dar va funcționa.
Unii rebeli din Partidul Conservator au adoptat propria lor atitudine leninistă de „defetism revoluționar”, sperând că lucrurile vor merge atât de prost încât clasele conducătoare pot fi răsturnate. „În timpul unui război reacționar, o clasă revoluționară nu poate decât să dorească înfrângerea guvernului său”, scria Lenin, în 1915. Morocănoșii conservatori din „One Nation” reprezintă o avangardă puțin probabilă, dar având în vedere starea șocantă a sondajelor, ei ar putea să mute împotriva lui Truss mai devreme în loc de mai târziu.
Logica leninistă a fost în centrul dezbaterii despre Brexit. În timp ce unii participanți la campania Leave, din 2016, au crezut că vor fi vremuri prospere, cei cu judecata bună erau destul de pregătiți pentru ca lucrurile să devină foarte instabile dacă Marea Britanie iese din UE. Vechiul sistem nu putea fi reformat, a argumentat Dominic Cummings, principalul strateg al Vote Leave; trebuia distrus. David Cameron l-a numit pe Michael Gove „maoist” chiar înainte ca aceștia să se dispute cu privire la referendum. Gove s-a bucurat de această reputație; avea un afiș cu Lenin în vechiul său birou de la Departamentul pentru Educație.
Necazurile actuale ale conservatorilor au fost încurajate de unii veterani revoluționari ai Vote Leave, inclusiv de cei care au intrat la guvernare sub conducerea lui Boris Johnson. „Acesta este un moment grozav”, a scris Cummings pe Twitter când Johnson a fost demis din funcție, cu toate că contribuise la derularea campaniei pentru alegerile generale din 2019, care le adusese conservatorilor o majoritate de 80 de locuri. „Sunt cu adevărat în dificultate. Provocarea este să-i are pe Tories precum a fost arată Cartagina”. Faptul că, în primul rând, Cummings a lucrat neobosit pentru a aduce la putere un partid pe care îl disprețuia, sub conducerea unui om despre care știa că este inutil, este un bun exemplu de avangardism de secol XXI.
Înfocații taberei Remain cad pradă aceluiași jind după dezastru. Pentru ca Brexitul să fie anulat, lucrurile trebuie să meargă extrem de prost. Nu este suficient ca economia britanică să crească încet; trebuie să se prăbușească. Aceștia cad victimele unei versiuni a catastrofismului folosit de Brexiteers, care susțin că întregul proiect european este condamnat, ori de câte ori UE trece printr-o perioadă dificilă. Multe dintre predicțiile taberei Remain s-au adeverit. Comerțul cu UE este mai dificil; beneficiile plecării sunt puține. Dar dacă Marea Britanie vrea să se întoarcă în valul european, lucrurile trebuie să devină mult mai dureroase.
Lucrurile Pot Doar Să Se Îmbunătățească… dar mai întâi trebuie să se înrăutățească
Catastrofilia laburiștilor este mai rațională. Cu cât conservatorii se prăbușesc mai devreme, cu atât mai repede laburiștii vor putea prelua puterea și începe să repare „epava”. De câțiva ani, argumentul laburist este acela că viețile oamenilor au fot îngrozitoare sub conducerea conservatorilor. Dar acest lucru a fost valabil doar pentru un mic segment de alegători britanici. Cei care s-au bazat pe beneficii și pe servicii publice au avut o perioadă dificilă; cei care nu, au dus-o bine. Acum lucrurile sunt la fel de groaznice pentru toți. Inflația se reduce la nivelul grupurilor de venituri, iar o clasă de mijloc ipotecată se confruntă cu un salt al facturilor. Circumstanțele economice nu ar putea fi mai diferite de cele sănătoase pe care le moșteniseră laburiștii atunci când Tony Blair a luat puterea, în 1997. Dar majoritatea ar putea fi destul de asemănătoare. Ura!
Leninismul a fost un proiect de elită, la fel și versiunea sa britanică. Alegătorii, împietriți de creșterea facturilor la energie și a costurilor ipotecare, sunt mult mai puțin interesați de distrugerea creativă urmărită în numele lor. Cu toate acestea, tocmai asta e problema, potrivit chiar și a celor mai gri figuri din vechiul regim, care au cedat acestei noi ideologii. „Doar din spatele unei platforme care arde poți schimba cu adevărat planul, poți face un pas spre schimbare”, remarca, vesel, un fost ministru. „Oamenii duc vieți relativ confortabile. De ce ar accepta ei nevoia unei schimbări radicale?” Cu cât mai rău, cu atât mai bine. >>
Liz Truss promite sprijin militar Ucrainei în valoare de cel puțin 2,3 miliarde de lire sterline
