<< La sfârșitul lunii ianuarie, pe măsură ce prețurile la energie creșteau în întreaga Europă, în Polonia panouri publicitare le ofereau plătitorilor de facturi supărați o poveste familiară: dați vina pe Bruxelles. Șaizeci la sută din creșterea prețurilor la energie electrică era din vina politicilor ecologiste ale Uniunii Europene, insistau companiile de utilitățile, deținute de stat, aflate în spatele campaniei. Era, ca să o spunem blând, o exagerare grosolană. În orice caz, campania a fost abandonată, discret, după ce Rusia a invadat Ucraina, câteva săptămâni mai târziu, ducând la creșterea prețurilor la energie. Mai-marii Poloniei au trecut la învinuirea pentru scumpirea costului vieții a unui personaj mai înfricoșător decât orice eurocrat. Noul slogan este acum „Putinflația” >>, notează The Economist.
<< Ani la rând, Polonia s-a luptat cu UE. Comisia Europeană, de la Bruxelles, susținută de unele state membre, o critică pentru încălcarea normelor democrației liberale. Polonia este trimisă în judecată, fiind acuzată că i-a lăsat pe politicieni să-i aleagă și să-i concedieze pe judecători, că i-a agresat fizic pe homosexuali, și că a cenzurat mass-media. De asemenea, și-a atras critici pentru legile restrictive privind avortul – întreruperile de sarcină sunt interzise, cu excepția cazurilor de viol sau de amenințare la viața mamei. Toate aceste critici au înfuriat guvernul conservator-naționalist, condus de PiS (Lege și Justiție), aflat este la putere din 2015. Acesta acuză Bruxelles-ul că încearcă să-și impună opiniile politically correct unei populații „căsătorite” cu tradiția. Membrii PiS au comparat UE cu foștii lideri sovietici ai Poloniei și au ridicat îndoieli cu privire la faptul că legile sale ar trebui să se aplice Poloniei. La rândul său, comisia a redus unele dintre subvențiile destinate polonezilor.
Dar asta a fost atunci. Pe măsură ce un război real zguduia continentul, o pace metaforică a izbucnit în interiorul UE. Toate părțile „joacă” frumos. În iunie, Comisia a anunțat că, în curând, va debloca 35 de miliarde de euro (37 de miliarde de dolari), pe care odată îi reținuse, parte a unui fond de recuperare post-pandemie, de 750 de miliarde de euro, din care alte țări au cheltuit deja. Baniifuseseră înghețați pe fondul îngrijorării că sistemul judiciar din Polonia a fost subminat de PiS, care a înclinat instanțele în favoarea sa (spunea că un deep state judiciar egoist trebuia forțat să asculte). Banii trebuiau să „curgă” numai odată ce specialiștii în euro erau mulțumiți că o mare parte din ceea ce li se făcuse instanțelor a fost îndreptat. Analiștii susțin însă că schimbările propuse până acum de către Polonia sunt în mare parte de fațadă.
Faptul că UE a promis deblocarea fondurilor oricum este o reflectare a noului statut al Poloniei. Cândva, era căpitanul echipei dificililor din UE, dar războiul din Ucraina a transformat-o într-un jucător vedetă. Țara este centrul pentru transportul de arme și ajutor către Ucraina și un refugiu pentru milioane de refugiați ucraineni; mulți dintre ei s-au stabilit acolo. Avertismentele Varșoviei, că Rusia lui Vladimir Putin reprezenta o amenințare existențială pentru Europa, fuseseră îndelung respinse ca fiind zgomotoase. Acum par inspirate. Polonia își întărea apărarea și construia facilități pentru a importa gaze naturale lichefiate, chiar dacă Germania își reducea cheltuielile militare și construia conducte de gaz către Rusia, făcând-o vulnerabilă la mofturile lui Putin.
Relațiile îmbunătățite dintre UE și Polonia ajută la explicarea recentei dispoziții de unitate, din Europa. Dar este puțin probabil ca acest lucru să dureze. În primul rând, Polonia este mai îndepărtată ca niciodată de țările care încă domină afacerile UE: Franța și Germania. Duoul „vechea Europă” a concluzionat că, în primul rând, criza din Ucraina arată că Europa trebuie să găsească modalități de a-și asigura propria securitate. Polonia, dimpotrivă, crede că întărește argumentul pentru un NATO (și, prin urmare, America) pe post de garant al granițelor Europei. Atât președintele Poloniei, Andrzej Duda, cât și prim-ministrul acesteia, Mateusz Morawiecki, au sugerat că apelurile telefonice diplomatice ale lui Emmanuel Macron către Putin sunt asemănătoare cu încheierea de acorduri cu Adolf Hitler. Acesta este un mod ciudat de a menține legături cordiale cu președintele Franței sau cu oricine altcineva.
S-ar putea ca în curând Bruxelles-ul și Polonia să obosească. Recenta abordare conciliantă a eurocraților a vizat parțial izolarea Ungariei, care ani buni formase o axă iliberală cu Polonia. Relația celor două s-a înrăutățit după ce prim-ministrul ungar, Viktor Orban, s-a dovedit prea apropiat de Rusia, pentru „gustul” Poloniei. Dar chiar și atunci când este izolat, Orban poate provoca probleme: după ce Polonia a renunțat la obiecțiile față de un acord global privind impozitul pe corporații pe care UE ar dori să îl semneze, Ungaria și-a aplicat propriul drept de veto.
Cea mai bună speranță pentru apropierea dintre Europa și Polonia constă în schimbarea guvernului la Varșovia, unde o mare parte din opoziție este solid pro-UE. Cu toate acestea, războiul din Ucraina a întărit PiS, care a revenit în sondaje înainte de alegerile din toamna anului 2023. Liderul partidului, Jaroslav Kaczynski, conduce de fapt țara și probabil va continua să o facă. Acest lucru va limita influența Poloniei în cadrul UE. Liderii clubului petrec mult timp încercând să construiască un raport personal între ei, nu în ultimul rând la summiturile regulate. Ei nu pot face asta cu ușurință cu Kaczynski, care nu are niciun rol oficial în guvern și se întâlnește rar cu străini. Liderii europeni trebuie să se mulțumească cu întâlnirile cu subalternii săi, care au nume de funcții mai sofisticate, dar mai puțină putere.
PiS in our time
Multă vreme, Polonia nu a satisfăcut ambițiile pe care alții le avuseseră pentru ea. Odată, marii gânditori ai UE sperau că axa franco-germană va fi înlocuită cu un triunghi franco-germano-polonez, Polonia purtând interesele marginii de est a clubului. Aceasta nu a devenit niciodată populară, chiar nici înainte de PiS. A preferat adesea alianțele locale, cum ar fi Grupul Visegrad care o leagă de Ungaria, Slovacia și Republica Cehă, pe care Polonia le putea domina, dar care în cele din urmă contează puțin pentru direcția generală a Europei. Guvernele mai eurofile au oferit odată Poloniei un cuvânt mai mare de spus în afacerile blocului, spune Pawel Zerka, de la Consiliul European pentru Relații Externe. Dar faptul că rămâne la „marginea” clubului, de exemplu prin neaderarea la euro, i-a limitat influența.
Un guvern mai înțelept și-ar folosi nou-regăsita centralitate pentru a deveni un „jucător” cu influență la nivelul UE, nu doar un gigant local. În ultimele săptămâni, Polonia și-a „jucat” bine „cărțile”. Dacă va proceda mai mult în acest mod, un asemenea lucru i-ar putea conferi o adevărată „greutate”, date fiind vremurile. Dar palmaresul PiS este al unuia care alege lupte, nu parteneri. >>
