Cum ar putea arăta sfârșitul pandemiei? Ce spun experții?

E foarte puțin probabil ca lumea să poată elimina complet coronavirusul care provoacă COVID-19. Dar va veni o zi în care SARS-CoV2 nu va mai fi o pandemie, când cazurile nu vor mai fi scăpate de sub control, iar spitalele nu vor mai fi copleșite de pacienți. Mulți experți prevăd că infecția cu CD-19 va arăta și se va simți mai mult ca gripa sezonieră, potrivit CNN.

Este însă mai puțin clar modul în care se va ajunge la acest stadiu.

Nu există măsurători care să spună că ceva este o epidemie sau o pandemie. Toate acestea sunt subiective – iar asta face parte din problemă”, spune dr. Arnold Monto, profesor de epidemiologie la Universitatea din Michigan.

Asta nu se bazează pe reguli. Se bazează de obicei pe ceea ce trebuie să faci pentru a controla un focar. Ceea ce este diferit aici este faptul că vaccinurile noastre sunt mult mai eficiente decât ceea ce avem de obicei”, spune el.

Vestea bună, potrivit lui Monto, este eficacitatea vaccinurilor. Vestea proastă estcapacitatea virusului de a se schimba și de a evolua.

„Odată cu schimbarea tiparelor de transmitere, pe măsură ce au apărut noi variante – eu o numesc o paradă a variantelor – acum vedem o transmitere mult mai extinsă și o răspândire mult mai uniformă la nivel global. Acest lucru face ca declararea sfârșitului pandemiei să fie mai dificilă”, a spus Monto.

Monto și alți specialiști din domeniul sănătății publice anticipează că, în viitor, lumea ar putea monitoriza răspândirea SARS-CoV- la fel cum este monitorizată gripa sezonieră.

Majoritatea virusurilor respiratorii încep să se comporte ca evenimente sezoniere”, a spus Monto.

„Există precedentul unui model sezonier pentru unele dintre coronavirusurile care au infectat oamenii. Nu știm dacă SARS-CoV-2 va începe să se comporte așa, dar cel puțin ne oferă un scenariu posibil”, a adăugat el.

În opinia sa, trebuie să „așteptăm și să vedem” cum ar putea arăta o fază endemică a coronavirusului.

Endemic înseamnă că o boală are o prezență constantă într-o populație – dar nu afectează un număr alarmant de mare de oameni, așa cum se întâmplă de obicei într-o pandemie. Chiar și la începutul anului 2020, pe măsură ce pandemia creștea, oficialii Organizației Mondiale a Sănătății au prezis că noul coronavirus „poate deveni un alt virus endemic în comunitățile noastre” și că nu va dispărea niciodată.

În timpul unei pandemii, ai întâi o fază pandemică, urmată de o fază de decelerare, de o fază de control, apoi speri că va veni faza de eliminare și poate de eradicare”, a spus dr. Anthony Fauci, directorul Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA.

Sperăm să ajungem la un nivel atât de scăzut încât, deși nu este complet eliminat, virusul nu are un impact major asupra sănătății publice sau asupra modului în care ne ducem viața”, a spus Fauci.

„Așadar, dacă vom vaccina mai mulți oameni la nivel global, sperăm că într-o perioadă rezonabilă de timp vom ajunge la acel punct în care ocazional ar putea apărea focare, dar nu ne va domina viața, așa cum sîntâmplă acuma adăugat el.

Deși SUA sconfruntă în continuarcu un număr mardinfectări, oficialii federali din domeniul sănătății se gândesc deja la cum să măsoare sfârșitul pandemiei și cum să monitorizeze coronavirusul odată ce acesta devine endemic.

Pentru a trece de la pandemie la faza endemică, SUA trebuie să-și dezvolte imunitatea la coronavirus, ceea ce înseamnă că mult mai mulți oameni trebuie să se vaccineze, spune dr. Philip Landrigan, medic pediatru și epidemiolog la Boston College.

Dar unii americani care încă refuză să svaccineze și să poarte mascăașa că tranziția ar putea dura mai mult timp. În prezent, aproximativ 58% din populația totală a SUA este complet vaccinată împotriva COVID-19.

Cu astfel dsituații sconfruntă și unelțări europene, inclusiv România.

O posibilitate este ca, atunci când coronavirusul va deveni endemic, să existun sistem dmonitorizarsimilar cu cel pentru gripă.

Am putea gestiona cazurile la fel cum facem cu gripa sezonieră – unde putem spune că știm că vom vedea o serie de cazuri în sezonul de iarnă și putem avea personalul necesar, putem avea medicamentelnecesarși suntepregătiți să facem față”, a spune dr. Stephen Parodi, lider pentru boli infecțioase al companiei Kaiser Permanente.

„Avem mult mai mult de lucru pentru a ajunge acolo unde vrem să ajungem și cred că vom vedea această tranziție în anul 2022. Dar pentru unele locuri, unde există mai puțină imunitate, va fi o perioadă mai lungă”, adaugă el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here