Cum arată scenariul de coșmar pentru România

Suntem pe muchie de cuțit. În așteptare. Dacă alte dăți a ținut de noi să ne schimbăm radical soarta (și am cam ratat), acum mai putem, cel mult, doar să o ameliorăm. Stând acasă și ajutându-i cu bani sau măcar cu încurajări pe cei care luptă în spitale.

E prima oară când putem da un sens pozitiv  îndelung exersatei noastre pasivități. Și când putem folosi telefonul sau computerul nu doar pentru likeuri și mutre furioase, ci și pentru a dona pentru echipamentele medicilor și dotarea secțiilor de terapie intensivă.

Până acum, neputința a fost o alegere. Azi, ne este impusă de natura amenințării. Suntem prinși într-un moment vâscos și privim spre exterior dintr-o bulă de spaimă cleioasă, care ne țintuiește gândurile și ne amplifică paroxistic angoasele. Despre viață, despre familie, despre muncă, despre cine vom mai putea fi, când se va termina. Din depărtare se aude cum vuiește, din ce în ce mai tare, tsunamiul de îmbolnăviri și decese provocate de COVID 19, iar singura întrebare care mai contează este: cât de tare ne va lovi?

Ne va mătura ca pe Italia, Spania, Statele Unite, Franța? Sau se va domoli când va ajunge la noi, într-o maree care nu va lăsa în urmă zeci de mii, ci câteva sute, poate 1000 – 2000  de morți? Finalul (un cuvânt la a cărui definiție încă se lucrează) ne va găsi răsuflând ușurați că am fost cruțați de soartă și că am scăpat destul de ieftin? Sau în genunchi, copleșiți de scara devastării și de detaliile tragediilor individuale?

Nimeni nu poate da un răspuns în acest moment. Depindem, în bună măsură, de cât de agresiv se va dovedi noul coronavirus. Am depășit punctul în care acțiunile statului ar fi putut face o diferență semnificativă. Momentul de cumpănă s-a consumat odată cu gândul transpus în decizie oficială că nu poți întoarce spatele compatrioților plecați să muncească (fiecare, cum a putut)  în străinătate care decid să se întoarcă.

Era mai bine dacă sutele de mii de români care au sosit în interval de două săptămâni erau băgați în carantină, izolați, nu la grămadă, imediat ce intrau în țară? Evident! Însă, un asemenea efort logistic ar fi fost o provocare și pentru Coreea de Sud. Ce șanse ar fi avut să reușească o asemenea performanță un Minister de Interne care trei ani și-a dovedit competența și profesionalismul ascultând orbește ordinele lui Dragnea și ale baronilor PSD și gazând protestatarii din Piața Victoriei?! Nici una.

În timp ce așteptăm să se consume marele asalt viral mai putem face ceva util, în afară de a ne ruga la Dumnezeu. Am putea reflecta la condiția noastră. Mai ales la faptul că ne-a prins carantina blocați într-o relație perversă, alături de cei care deși ar fi trebuit să ne protejeze, de-a lungul timpului, de numeroase pericole, ne-au îmbolnăvit deja mai mult decât ar putea să o facă noul coronavirus.

Unii dintre cei alături de care suntem blocați sunt abuzivi, alții hoți, alții proști, sau toate la un loc. Sunt cei care în loc să construiască spitale performante, au furat o mare parte din bani și le-au dat pe mâna celor mai incompetenți și mai servili argați. Sunt cei care au reușit permanent să se ”scoată” pe spinarea fraierilor.

Sunt cei care au ieșit întăriți din orice criză, pentru că au fost mai abili în a pasa responsabilitatea pe umerii altcuiva. Sunt cei care au exploatat cu măiestrie emoțiile stârnite de vremurile grele pentru a șterge din memoria colectivă răspunderea lor pentru cât de tare ne-au lovit. 

COVID 19 ne găsește fragili și pentru că nu am ieșit la timp din aceste relații strâmbe, toxice. Am fost la un pas de a extrage din Parlament și din administrația locală segmentul cel mai toxic al unei clase politice specializată în jaf și în perpetuarea mediocrității. Nu am mai avut ocazia să facem rapid acest prim pas esențial, început anul trecut, la europarlamentare. Complicii lui Dragnea au primit o nesperată mână de ajutor din partea unui microorganism pornit să dea o lecție rasei umane și care nu face nicio diferență între Papa Francisc și Șerban Nicolae.

Dar supraviețuirea politică a celor care au distrus sistematic capacitatea statului român de a se apăra de paraziții interni și externi, după ce va trece criza, nu este cel mai grav lucru ce ni se poate întâmpla. Mai grav ar fi ca la finalul pandemiei agresorii să iasă și mai întăriți. Iar noi și mai slăbiți. Acesta ar fi cu adevărat finalul apocaliptic al filmului de groază în care facem figurație.

Pentru că meteoritul COVID 19 va rade sigur niște dinozauri. Doar că nu știm încă cine sunt dinozaurii. ”Noi” sau ”ei”? Acum, ni se pare sigur că vor fi ”ei.” Că după ce va trece criza, vom încheia, în sfârșit socotelile, cu adunătura de proști și ticăloși cărora le-am cedat dreptul de a decide cine trăiește și cine moare în țara asta. Însă, nu sunt sigur că se va întâmpla așa.

De trei săptămâni, toată pegra politicii românești a intrat în dispozitiv de luptă. Cu ajutorul acelorași televiziuni și siteuri de știri cu care atacă, de 15 ani, parteneriatele strategice cu Occidentul, lupta anticorupție și instituțiile pe care nu le-au putut cumpăra, încearcă să pună toate problemele sistemului medical doar pe umerii actualei puteri și să șteargă amintirea guvernărilor incompetente și corupte pe care le-au folosit pentru a devaliza banul public.

Din păcate, actuala putere le oferă suficientă muniție pentru ca atacurile lor să prindă la segmentul de populație cel mai vulnerabil la manipulări. Modul în care guvernul, dar și unii lideri locali, au gestionat multe dintre provocările pentru care se putea pregăti mai din timp și mai bine, în ciuda ”grelei moșteniri” de probleme cronice, creează premisele ca finalul pandemiei să prindă din nou PSD și sateliții săi revigorați și pregătiți să pună, din nou, de un Front al Salvării Naționale.

Vi se pare o temere exagerată? Nu este. Totul depinde, după cum spuneam și la început, de bilanțul contagiunii. Dacă vom ieși relativ bine, avem o șansă să ne putem regla conturile cu sistemul de putere transpartinic care a distrus nu doar sistemul de sănătate publică, ci și încrederea cetățenilor în autorități și a ridicat tranșee între români: între medici și pacienți, între angajații de la stat și cei de la privat, între pensionarii obișnuiți și cei ”speciali”, între contribuabili (care vor duce greul efectelor economice) și cei plătiți să îi servească (care vor scăpa cu veniturile neatinse).

Dacă noul coronavirus va face ravagii și în România, propaganda pro-PSD va prinde masiv, în cele din urmă. Din nou, cum a prins și în 2010. Pentru că va exploata la maxim fragilitatea emoțională a unei societăți greu încercate și se va mula pe nevoia naturală de a găsi vinovați pe care să îi poată pedepsi.

Ce vedem de câteva zile încoace la Tăriceanu, extaziat că pronia l-a recuperat din lada de gunoi și i-a mai dat o șansă, va fi preluat și amplificat la puterea a zecea în platourile inchizitoriale de la Antena 3 și RTV. Acuzațiile că Iohannis și Orban ”au știut și nu au făcut nimic” pentru a preveni efectele coronavirusului vor alterna psihedelic cu imagini ale familiilor îndoliate, pentru a le justifica asaltul politic. Am mai văzutf filmul ăsta.

Fotografia cu Ciolacu, Tăriceanu, Ponta și Șerban Nicolae discutând despre măsurile de ajutorare a populației nu este doar un exercițiu de imagine. Odihniți, cu buzunarele pline, susținuți de armata de ziariști pe care o plătesc și când sunt în opoziție, chiar se pregătesc să se întoarcă la butoane.

Nici în visurile lor cele mai frumoase nu au sperat la un asemenea cadou picat din cer cum este pentru ei pandemia. De aceea, vor lupta cu dinții ca să nu îl irosească. S-a văzut asta în Parlament, când și-au trecut cu maxim de eficiență propria variantă de ajutorare a cetățenilor și a firmelor, deși este la fel de împovărătoare ca și creșterea cu 40% a pensiilor.

Însă, este doar începutul. Va urma, cel mai probabil, numirea lui Șerban Nicolae în fruntea Senatului. Și prelungirea sesiunii parlamentare cu o lună, poate două. De ce? Ca să-și dea răgaz și să continue temeinic circul populist pe care l-au început marți. O vor ține într-un festival de măsuri de ajutorare, că doar nu dau de la ei! Ca să demonstreze poporului cât de solidari sunt cu toate categoriile afectate de nenorocirile care s-au abătut asupra țărișoarei – COVID 19 și guvernarea liberală.

Trist este că în astfel de momente, când rațiunea se ghemuiește într-un ungher al minții, gonită de spaime și de durere, nu puțini vor fi cei care vor cădea în plasa lor. Ce ar putea urma? În funcție de cum evoluează lucrurile, înmulțirea numărului de îmbolnăviri și de decese și intensificarea atacurilor împotriva Guvernului le va oferi pretextul pentru a trece o moțiune de cenzură și a-și instala propriul guvern. Eventual, unul de ”tehnocrați.”  Care va organiza atât alegerile locale cât și cele parlamentare.

Suntem pe muchie de cuțit. După o asemenea încercare, care va afecta sever, în diverse moduri, milioane de oameni, cu o economie șubrezită, un PSD revenit la putere pe valul de emoție populară ar fi tot ce ne-ar mai lipsi! Pentru că tot ceea ce va trebui reparat de urgență în relația stat – cetățeni, la finalul pandemiei, marele decont care ar putea face să nu fi fost în van toată suferința, va fi amânat pe termen foarte, foarte lung.