Ce se va întâmpla dacă partidul Rassemblement National va câștiga într-unul dintre cele mai centralizate state ale Europei?, se întreabă The Economist.
<< Pas cu pas, Emmanuel Macron pare să fi pus în aplicare un plan pentru a proteja instituțiile Franței în cazul în care dreapta populistă câștigă alegerile prezidențiale de anul viitor. Președintele a numit un nou șef al forțelor armate (generalul Fabien Mandon) și un nou conducător al Curții de Conturi (Amélie de Montchalin). Urmează în curând să înlocuiască ambasadorii la Berlin, Londra și Washington. François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Franței, a declarat că va demisiona înainte de termen, în iunie, permițându-i lui Macron să numească un succesor pentru un mandat de șase ani. Anul trecut, Macron l-a numit pe Richard Ferrand, un aliat politic, în fruntea Consiliului Constituțional, cea mai înaltă autoritate constituțională (președintele numește trei dintre cei nouă membri ai săi, fiecare pentru un mandat de nouă ani).
Deja acest efort a stârnit furia dreptei populiste, Rassemblement National (RN). Liderii săi, Marine Le Pen și Jordan Bardella, conduc în sondaje pentru primul tur al alegerilor prezidențiale programate pentru aprilie 2027. Macron, a protestat Bardella, „încearcă să securizeze instituțiile pentru a păstra controlul”.
Dacă președintele Franței este îngrijorat de posibilitatea capturării statului, ei bine are motive întemeiate. Puține țări europene concentrează atât de multe puteri în mâinile șefului statului. Președintele Franței poate trimite trupe în luptă, poate numi în funcție întâiul general, are decizia în privința utilizării armelor nucleare, desemnează prim-ministrul, poate dizolva parlamentul, declara starea de urgență, emite decrete și numi conducători ai instituțiilor publice. Noi reguli limitează unele dintre aceste puteri, dar ele rămân un set neobișnuit de formidabil de instrumente. Cum Macron nu poate candida pentru un al treilea mandat consecutiv, următoarea persoană care le va exercita ar putea fi Marine Le Pen sau Jordan Bardella, de văzut care dintre ei va fi candidatul RN. Liberalii se tem că aceștia sunt lideri populiști autoritari în devenire.
Asigurarea numirilor în funcții-cheie este un lucru. Protejarea instituțiilor în ansamblu de regresul democratic este însă altceva. În Ungaria, sub conducerea lui Viktor Orbán, s-a dezvoltat un stat clientelar iliberal ca efect cumulativ al unor schimbări tehnic legale, precum numirea judecătorilor sau demiterea de funcționari publici. Acest tip de evoluție este mult mai greu de prevenit.
Pe lângă îngrijorările obișnuite legate de numirile politice în administrația publică și aparatul de securitate, în Franța ies în evidență trei motive de preocupare. Unul este utilizarea potențială a Constituției celei de-a Cincea Republici pentru a contesta normele democratice. Articolul 16, de exemplu, îi oferă președintelui dreptul de a exercita „puteri de urgență” dacă țara se află sub o „amenințare gravă și imediată”. Din 1958, când Constituția a intrat în vigoare, acest articol a fost invocat o singură dată – de către Charles de Gaulle, după o tentativă de lovitură de stat, în 1961, în timpul războiului din Algeria. Dar precedentul există. Puține constituții europene, spune Benjamin Morel, profesor de drept constituțional la Universitatea Paris-Panthéon-Assas, consacră dreptul de a exercita puteri atât de extinse.
Un altul este Articolul 11, care reglementează referendumurile cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Acestea pot fi folosite pentru a adopta legislație, dar modificările constituționale necesită și aprobarea parlamentului. Totuși, Jordan Bardella spune că vrea să supună la referendum „prioritatea națională” — supremația dreptului francez asupra celui european — în politica de migrație, fără a o trimite în parlament. Acest lucru ar însemna, în esență, o încălcare a tratatelor europene și, prin urmare, ar necesita o modificare a Constituției.
Consiliul Constituțional ar fi „ultimul bastion” împotriva unei asemenea provocări, spune un fost membru. Ar respinge el o tentativă de modificare a Constituției prin Articolul 11, inițiată de un președinte proaspăt ales, care a făcut campanie pe această temă? „În vremuri liniștite”, spune Benjamin Morel, „Constituția franceză este un instrument minunat, dar în vremuri dificile ar putea deveni periculoasă”.
Un al doilea motiv de îngrijorare este independența justiției. Când, anul trecut, o instanță i-a interzis lui Marine Le Pen să candideze pentru funcții publice din cauza utilizării necorespunzătoare a fondurilor Parlamentului European (o decizie pe care ea a contestat-o), lidera RN a denunțat-o drept o „decizie politică” și a criticat „tirania judecătorilor”. Limbajul a amintii de cel utiliat de Trump. De altfel, Donald Trump a numit hotărârea o „vânătoare de vrăjitoare împotriva lui Marine Le Pen”.
Magistrații de instrucție din Franța nu sunt foarte vulnerabili: ei sunt independenți de Ministerul Justiției și dispun de puteri solide pentru a conduce anchete înainte de proces. Au reușit să trimită în instanță politicieni, printre care și pe fostul președinte Nicolas Sarkozy. Un guvern ostil ar putea încerca să îi intimideze, dar, la fel ca în cazul judecătorilor, numirile lor sunt protejate de un consiliu independent. Procurorii, în schimb, se află în subordinea Ministerului Justiției și sunt numiți de președinte pe baza unui aviz neobligatoriu din partea consiliului. Acest lucru creează un potențial clar de influențare a sistemului.
A treia zonă este presa. Jordan Bardella poate avea 2,3 milioane de urmăritori pe TikTok, dar RN se concentrează asupra serviciului public de radiodifuziune, despre care Marine Le Pen spune că are „o problemă evidentă de neutralitate”. Toamna trecută, partidul de dreapta populistă, UDR, principalul aliat al RN, a lansat o anchetă parlamentară de mai multe luni privind radiodifuzorul public și imparțialitatea acestuia. Convins de existența unei orientări de stânga, RN dorește în mare măsură privatizarea acestuia. Partidul este, în mod clar, mai confortabil cu instituții media private favorabile, în special cele deținute de Vincent Bolloré, un magnat de dreapta, care deține CNews, supranumit „Fox News-ul Franței”.
În interiorul radiodifuzorului public, spune un reporter, „toți avem în vedere posibilitatea unei victorii a RN și trebuie să fim extrem de vigilenți în privința libertății de exprimare”. Din 2013, un organism independent, nu președintele, numește conducerea acestor servicii. Mandatul șefului televiziunii durează până în 2030. Dar cel al radioului urmează să fie reînnoit în 2028.
Reprezentanții RN neagă orice intenție antidemocratică. Partidul este apropiat de Viktor Orbán, dar nu îmbrățișează viziunea acestuia despre „democrația iliberală”. De fapt, RN ar putea chiar câștiga sprijin susținând că Emmanuel Macron este cel care „aranjează lucrurile” înainte de a părăsi funcția, pentru a limita opțiunile partidului odată ajuns la putere. În ciuda unor slăbiciuni, instituțiile Franței sunt, în general, solide, la fel ca și cultura sa de protest și tradiția transpartinică de respect față de stat.
Totuși, un regres democratic într-una dintre cele două mari puteri ale Uniunii Europene ar avea consecințe uriașe. Automulțumirea ar fi o greșeală. Lecția îngrijorătoare din Ungaria și America este aceea că, dacă legile și instituțiile eșuează, normele nu sunt suficiente pentru a proteja democrația. >>
Cea mai vizată țară UE de către Moscova. Cum a învățat Franța să combată dezinformarea rusească
