Întâi, patru elemente factuale de o deosebită semnificație:
- După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a României, pro-rusul Călin Georgescu s-a aliniat din nou la linia de start, încercând să candideze și la reluarea scrutinului, în luna mai. În paralel, liderii AUR și POT și-au anunțat susținerea totală pentru Georgescu.
- După decizia CCR care a invalidat a doua candidatură a lui Călin Georgescu, suveranisto-putiniștii s-au realiniat la start, de data asta prin candidaturile depuse de liderii AUR și POT, George Simion, respectiv Anamaria Gavrilă.
- De câteva zile, se poate ușor observa că între Simion și Gavrilă, respectiv între partidele pe care cei doi le reprezintă și le conduc, s-a instalat o concurență acerbă pentru adjudecarea candidaturii comune în numele mișcării suveranisto-putiniste. După cum explicam în textul precedent (link la final), mizele sunt uriașe pentru ambii lideri și ambele tabere și nici Rusia nu a renunțat la gândul de a face tot ceea ce-i mai este în acest moment posibil să facă pentru a influența și vicia încă o dată procesul electoral din România.
- După anularea alegerilor, Moscova a continuat să sprijine reintrarea în joc a lui Călin Georgescu. Mai mult, în preajma termenului-limită pentru depunerea candidaturilor în vederea noului scrutin și în speranța că îi va intimida pe judecătorii de la CCR, astfel încât aceștia să nu îl scoată din cursă pe Călin Georgescu, Rusia a avut două intervenții de forță în doar o săptămână, ambele în sensul sprijinirii lui Călin Georgescu – o dată de la nivelul SVR, a doua oară direct de la nivelul Kremlinului.
Aceste patru momente înșirate mai sus sunt mult mai relevante decât par la prima vedere.
Sunt mai mult decât relevante decât par întrucât, prin acțiunile lor și interesul de reintra în jocul electoral, forțele menționate (AUR-Simion, POT-Gavrilă, Călin Georgescu, respectiv Moscova) nu au făcut decât să anuleze esența propriului lor discurs.
Iar esența propriului lor discurs rezidă în următoarele: anularea alegerilor a fost ilegală, nelegitimă, nedemocratică și neconstituțională; singurul demers legitim este reluarea scrutinului, în luna mai, direct cu turul doi, recunoscând astfel clasamentul din turul I, cel anulat; democrația din România este un simulacru învelit într-o farsă.
Altfel spus, din moment ce rușii și pro-rușii au promovat intens ideea lipsei de legalitate și de legitimitate a anulării din noiembrie și a reorganizării din mai, pentru coerența, consistența și credibilitatea celor afirmate, normal ar fi fost ca pro-rușii să nu se mai prezinte la scrutinului de peste o lună și jumătate, iar rușii să nu se mai mobilizeze o dată pentru a sprijinii pro-rușii.
Până la urmă, ori nu recunoști până la capăt și deci boicotezi principial, ori recunoști totul și mai participi o dată. Cale de mijloc nu există, jumătățile de măsură nu-și au locul, contradicțiile îți subminează credibilitatea, selectivitatea în materie de principii anulează ideea însăși că ai avea principii.
Dar rușii și pro-rușii sunt celebri pentru înclinația lor fundamentală spre un comportament cu geometrie variabilă, discurs în divorț cu fapta, gândire cinică și ipocrizie cap-coadă. În ceea ce privește Kremlinul și săgețile sale de pretutindeni, deci inclusiv cele din România, singura constantă poate fi tradusă astfel: una gândesc, alta spun și alta fac.
Dar ceea ce au făcut până acum Moscova și forțele politice de la București, care îi servesc agenda, este doar jumătate din opera de autosabotare a propriului narativ legat de alegerile și democrația din România.
Cealălaltă jumătate este la doar o lună și jumătate distanță de suprema afirmare.
În 4 mai, cel puțin unul dintre cei doi – Simion sau Gavrilă – va participa la scrutinul prezidențial. Este bineînțeles posibil ca unul dintre ei să se califice și în turul al doilea, programat pentru 18 mai.
La final, în contul candidatului suveranisto-putinist care va participa la aceste alegeri se vor contabiliza probabil câteva milioane de voturi.
În România, spre deosebire de Rusia, alegerile sunt libere (fapt demonstrat istoric, dar fapt demonstrat acum, prin posibilitatea însăși ca unul sau mai mulți candidați cu agendă pro-rusă să figureze pe buletinele de vot). Însă chiar mai mult și decât acest deja incontestabil detaliu, narativul rusesc privind alegerile și democrația din România va fi dat peste cap tocmai de faptul că un candidat pro-rus va putea strânge câteva milioane de voturi.
Aceste milioane de voturi, e lucru lesne de priceput de mintea oricărui muritor de rând, nu ar putea fi strânse dacă alegerile nu s-ar desfășura liber, dacă România ar fi dictatură de tip rusesc, iar nu democrație de tip european.
Prin însăși posibilitatea pro-rușilor de a fi candidat, apoi prin însăși dorința acestora de a candida și în cele din urmă prin însuși tezaurul de voturi pe care candidatura sau candidaturile pro-rușilor îl vor acumula, pro-rușii nu fac decât să legitimeze prin fapte procesul electoral din România, cadrul în care se desfășoară procesul electoral, democrația din țara asta și statul ei de drept.
Narativului rusesc îi este, iată, dat să moară frumos, după ce, am putut fi martori cu toții, s-a născut atât de urât, în urma unei copulații prin boscheți, marcată de propagandă neagră și de operațiuni secrete de intelligence.
