Cum explică specialiștii posibilitatea infectării cu SARS-CoV-2 după vaccinare

Foto> INQUAM/George Călin

Specialiștii spun că există posibilitatea de infectare cu SARS-CoV-2 după vaccinare, însă precizează că astfel de situații nu pot fi interpretate ca un eșec al vaccinării. Explicații cu privire la condițiile în care poate să apară o infecție cu noul coronavirus după administrarea vaccinului au fost publicate pe platforma de informare a Guvernului.  

Studiile clinice arată că răspunsul imun ca urmare a vaccinării apare la circa 10-14 zile după prima administrare, iar efectul maxim (răspunsul protector maxim) apare la 7 zile după a doua administrare/ după rapel. Ceea ce înseamnă că se poate produce o infectare cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze, întrucât acea perioadă este considerată perioadă de „fereastră imunologică”, adică perioada când încă nu a apărut răspunsul imun.

O altă explicație poate fi și aceea că în momentul vaccinării, persoana care s-a infectat să fie în perioada de incubație, adică era deja infectată și aflată în fază asimptomatică.

În plus, eficacitatea dovedită din studiile clinice a vaccinului produs de BioNTech/ Pfizer este de 95%. Ceea ce înseamnă că există un număr mic de persoane care încă pot să dezvolte boala în ciuda vaccinării. Cu toate acestea, datele din studii arată că protecția față de formele severe este de aproape 100%.

De asemenea, ca și în cazul altor vaccinuri, deci nu în mod particular pentru vaccinurile împotriva COVID-19, există întotdeauna persoane care au contraindicații pentru vaccinare, respectiv persoane care, din cauza condițiilor medicale preexistente (de ex. imunodepresii severe) nu dezvoltă un răspuns imun optim (adică nu dezvoltă un răspuns imun suficient de protector). Astfel de persoane – care au contraindicații la vaccinare sau care nu dezvoltă un răspuns imun optim – beneficiază indirect de pe urma vaccinării celorlalte persoane, deoarece, prin vaccinarea unui număr mare de persoane și prin obținerea unei acoperiri vaccinale de peste 70%, circulația virusului în comunitate se reduce semnificativ.

De ce sunt necesare în continuare măsurile de prevenție

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a explicat la Digi24 că persoanele vaccinate vor trebui să respecte în continuare măsurile de prevenție, cum ar fi purtatul măștii, spălatul mâinilor sau distanțarea fizică, până în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă. „Practic prin acest efort conjugat, prin această solidaritate socială, noi putem să limităm, să reducem foarte mult răspândirea acestui virus”, a spus Gheorghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here