Un alt capitol din reportajul nostru special despre viitorul războiului analizează marile întrebări legale ridicate de fuziunea activității civile și militare, notează The Economist.
<< La începutul războiului, 20 de cisterne rusești de combustibil au intrat în Sedniv, un mic oraș din provincia Cernihiv, la nord de Kiev. „Localnicii ne-au sunat”, spune generalul-maior Viktor Nikoliuk, comandantul forțelor ucrainene din nord, „și ne-au întrebat: ce ar trebui să facem?”. Răspunsul lui a fost simplu: „Să le golească”. Localnicii, pe cai și tractoare, cu sticle, butoaie și ceainice, au vidat carburantul strigând „Slava Ukraini”, – slavă Ucrainei. Generalul abia a putut să creadă când în scurt timp au apărut alte cisterne. Și pe acelea le-au golit de încărcătură.
Războaiele mici sunt purtate de forțele armate ale unei țări. Războaiele totale sunt dusă de întreaga națiune. Civilii au jucat un rol uriaș în apărarea Ucrainei. Când Ukrposta, agenția poștală națională a Ucrainei, a organizat un concurs pentru a proiecta o marcă poștală, proiectul câștigător înfățișa un tractor care tracta un tanc rusesc capturat – una dintre cele mai iconice imagini ale războiului. Când Kievul era amenințat, civilii au amestecat cocktailuri Molotov pe care le aruncau în vehiculele blindate invadatoare. Voluntarii au strâns bani pentru vehicule și drone. Fundația Serhii Pritula, o organizație caritabilă civilă, a cumpărat chiar și un satelit pentru armată. „Kievul a plasat rezistența trans-societală în centrul apărării naționale”, scrie Hanna Selest de la Ukrainian Prism, un think-tank.
Nu este neobișnuit ca în războaiele totale să se destrame distincția dintre civili și militari. „Un rol uriaș a fost jucat de populația locală”, spune generalul Nikoliuk. Localnicii ascundeau telefoane mobile de trupele rusești și dezvăluiau amplasarea echipamentului acestora prin fixarea de marcaje virtuale pe Google Maps (o aplicație guvernamentală dedicată, eVorog, oferă acum o modalitate pentru civili de a transmite informații). Colonelul Oleh Sevciuk, comandantul brigăzii de artilerie 43 din Ucraina, și Serhii Ogerenko, șeful său de stat major, vorbind pentru Ukrainska Pravda, un ziar, spun că civilii i-au ajutat să corecteze focul de artilerie, folosind chiar drone comerciale proprii.
Colonel Sevciuk spune că, dacă oamenii săi știau că rușii erau în apropierea unui anumit sat, dar nu erau siguri exact unde, deschideau Google Maps, găseau un magazin local și sunau la întâmplare. „Bună seara, suntem din Ucraina! Aveți kapțapi [ruși] în zonă? Da. Unde? Unde? În spatele casei bunicii Hanna. Care casă este aceea? Ei bine, toată lumea o cunoaște! Așa că vorbești puțin cu oamenii și afli unde se află totul”. Odată, spune el, proprietarul unei stații de benzină a oferit parola camerei de supraveghere, oferind armatei o imagine în timp real a unei coloane cecene care se îndrepta spre Kiev.
Rezistența populară digital activată la această scară ar fi fost în mare parte imposibilă acum 15 ani. Jack McDonald de la King’s College London subliniază că atunci când America a invadat Afganistanul, în 2001, mai puțin de 1% din populația locală avea acces la internet. În Siria, în 2011, când deja izbucnise un război civil și înregistrările video de pe telefoanele mobile ale confruntărilor s-au răspândit, rata era încă doar de 22%. Când Rusia a invadat Ucraina în 2014, aceasta ajunsese la 46%. Anul trecut, când a repetat invazia, cifra a crescut la aproape 80%. „Ceea ce vezi în Ucraina”, spune el, „este ceea ce va deveni norma”.
Această conectivitate și proliferarea smartphone-urilor care depind de ea au accelerat și transformat o formă mai veche de colaborare civilo-militară, familiară din rețelele de rezistență ale Franței ocupate în cel de-al Doilea Război Mondial. O vreme, spune generalul Sir Jim Hockenhull, șeful informațiilor militare ale Marii Britanii la începutul invaziei, armatele au încercat să transforme fiecare soldat și fiecare platformă într-un senzor. „Ce s-a întâmplat este că atât de multe persoane au devenit senzori”. Rezultatul, spune el, este o „rețea de senzori civili” bazată pe participarea maselor, care s-a dovedit a fi „foarte, foarte importantă”.
Rețeaua civilă nu este doar pentru supraveghere. Pe 26 februarie, la două zile de la începutul războiului, Mihailo Fedorov a făcut un apel public către voluntari să desfășoare atacuri cibernetice asupra afacerilor și departamentelor guvernamentale rusești. Rezultatul a fost crearea Armatei Ucrainei, un grup format din aproape 200.000 de hackeri voluntari. Fedorov a cerut hackerilor să vizeze agențiile de stat ruse, companiile de stat și băncile.
Implicarea civililor se extinde dincolo de granițele Ucrainei. Prin furnizarea de conectivitate prin intermediul sateliților Starlink, SpaceX a devenit o parte integrantă a lanțului de acțiuni al armatei ucrainene. Sateliții operați de firma finlandeză Iceye furnizează imagini detaliate radar ale pozițiilor militare ruse. Aplicația Delta a Ucrainei, care este practic o hartă în timp real ce combină informații militare din surse diferite, este găzduită pe servere cloud în străinătate, așa cum indică Keir Giles de la Chatham House, un think-tank.
Cine se luptă cu cine?
Această creștere a „civiliei câmpului de luptă digital”, așa cum o numește Kubo Macak, un consilier juridic la Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), are consecințe juridice. Sateliții Iceye pot fi considerați obiective militare legitime, spun experții juridici. Deoarece aplicația Delta facilitează operațiuni de luptă, Rusia ar considera serverele sale cloud din străinătate ca fiind „ținte valoroase”, sugerează Giles. Activitățile Armatei IT au stârnit îngrijorări serioase printre specialiștii în dreptul internațional și spațiul cibernetic.
Un principiu de bază al dreptului umanitar internațional este acela că forțele armate trebuie să facă distincție între combatanți și non-combatanți. Dar dacă civili construiesc drone, transportă echipament militar peste graniță din Polonia, raportează mișcările de trupe prin intermediul aplicațiilor și corectează focul de artilerie prin video chat, devin ei ținte militare legitime? Convențiile de la Geneva stabilesc că civilii pierd protecția „pe durata participării directe la ostilități”. Dar ceea ce înseamnă acest lucru este intens dezbătut.
ICRC afirmă că participarea directă trebuie să implice acțiuni care afectează în mod deliberat operațiunile militare în favoarea unei părți. Acesta este un criteriu înalt. Experții sunt de acord că civilii care doar răspund la întrebări nu îndeplinesc pragul. Apelurile telefonice ale colonelului Sevciuk nu i-ar implica automat pe cei care răspund. Mai mult, cea mai mare parte a informațiilor furnizate prin aplicații este „prea generală sau nesemnificativă pentru a îndeplini criteriul de daune”, susține Macak. Un civil ar trebui să adune și să transmită informații „ca parte a unei operațiuni coordonate în scopul unui atac specific”. Dar utilizarea unei drone pentru a corecta tirul de artilerie cu siguranță s-ar încadra.
O lecție este că și conectivitatea devine din ce în ce mai mult o resursă militară vitală. Talibanii au demontat demult turnurile de telefonie mobilă pentru a împiedica localnicii afgani să trimită informații serviciilor de securitate. Cartelurie de droguri din Mexic folosesc acum echipamente de blocare a semnalului. Generalul Nikoliuk spune că asistența civilă a fost mai puțin oferită în Harkov și Donețk din est, deoarece Rusia a perturbat rețelele de telefonie mobilă în acele zone.
Toate acestea presupun că armatele depun eforturi de bună-credință pentru a face distincție între civili și soldați – că le pasă de legile războiului. Dacă civili ucraineni au fost adesea dispuși să-și pună în pericol statutul de non-combatanți, poate fi pentru că armata Rusiei a arătat puțin respect pentru astfel de delicatețuri. Generalul Nikoliuk își amintește cum trupele rusești au stabilit un cartier general într-o școală din Iahidne, un sat situat în sudul regiunii Cernihiv. Sute de localnici au fost închiși în subsol. Într-o altă ocazie, în apropierea localității Lukasivka, el spune că soldații ruși, observând o dronă ucraineană, i-au forțat pe femei și copii să meargă pe stradă ca scuturi umane. „Ce faci în astfel de cazuri? Îți muști pumnii de neputință și atât”. >>
De Hollywood e contraofensiva internă la care l-a obligat Prigojin pe Putin
