Cum remodelează sirienii Germania, la cinci ani după marele val de refugiați

O mare parte dintre sutele de mii de refugiați sirieni care au ajuns în Germania în 2015 intenționează să rămână în țară pentru totodeauna.  S-au schimbat mult în ultimii cinci ani, la fel și țara de adopție.

• Un material Der Spiegel, pe care îl vom reda pe larg.

Pâinea germană are o problemă. Se fărâmițează când vrei să termini vinetele sau salada bulgur dintr-o farfurie. E dificil cu ea și atunci când vrei să o „ungi” cu carne, hummus și sosuri. Gătitul tradițional german poate face multe, dar nu poate face totul.

De aceea nici nu este de mirare că, atunci când e întrebat care este cel mai popular produs  din magazinul său, Mohammad Hanawi, în vârstă de 20 de ani, răspunde imediat: lipia. Este potrivită pentru înmuiere, iar sirienii o mănâncă cu aproape toate felurile de mâncare. Unii o adoră atât de mult, încât nici bucata căzută pe jos nu este aruncată, ci mai degrabă ridicată, sărutată și apoi mâncată.

Într-o zi de luni din februarie, Hanawi stă în spatele tejghelei având pe el o jachetă sport albastră cu alb. La acel moment, COVID-19 părea încă o problemă îndepărtată. Lângă el, tatăl său cântărește măsline pentru un client. Hanawi notează comenzile pentru magazin în limba arabă. A deschis afacerea familiei în ianuarie. El spune că merge excelent și că fasolea, cârnații și frunzele murate de viță de vie au și ele trecere. „Lucruri siriene. Asta le lipsea aici oamenilor”.

Prin „aici”, se înțelege Uetersen, districtul Pinneberg, lângă Hamburg, în nord-vestul Germaniei. Orașul are aproximativ 19.000 de locuitori, iar până în 2015, aproape niciunul dintre ei nu avusese rădăcini în Orientul Mijlociu. Hanwai spune că familia sa a fost una dintre primele care s-au mutat în oraș. Astăzi, în Uetersen trăiesc în jur de 300 de sirieni.

Potrivit tânărului, noii sosiți întrebau frecvent de unde ar putea s-a hotărât să umple golul de pe piață, o decizie care, după cum avea să descopere familia în ultimele luni, s-a dovedit a fiuna destul de imună la criză. Spre deosebire de multe magazine din alte sectoare, Hanawi nu a trebuit să-și tragă obloanele în timpul blocării dictate pe fondul pandemiei. Cererea pentru lipii a continuat neîntrerupt.

Tânărul sirian este, la origini, din Alep. A încetat să mai meargă la școală, în Germania, după clasa a noua, pentru a-și deschide magazinul. „Nu mai am nevoie de diplomă acum”, spune el. Întreaga familie a strâns bani  și osmenii au renovat un fost bar situat lângă o gară și au creat un petic din Orientul Mijlociu în Uetersen.

Partea în creștere a populației germane care are rădăcini arabe este vizibilă în multe părți ale țării. La Berlin, bulevardul Sonnenallee este cunoscut de mai multă vreme, neoficial, ca „strada arabă”, pentru numărul mare de cafenele și magazine din Orientul Mijlociu. Una dintre principalele biblioteci din capitala Germaniei are acum o secțiune arabă, iar înainte de pandemie imamul din moscheea Al-Nour din Hamburg a trebuit să-și țină predica în două schimburi pentru ca toți enoriașii să aibă loc în interior.

Sirienii reprezintă acum cea mai mare minoritate musulmană din Germania, după turci. Din 2010, numărul acestora a crescut de la aproximativ 30.000 la aproape 800.000. Cei mai mulți au ajuns aici ca refugiați, după izbucnirea războiului civil, iar acum remodelează țara, la fel ca migranții turci, acum câteva decenii.

Între 2015 și 2018, femeile siriene din Germania au născut peste 65.000 de bebeluși. Dar comunitatea siriană va continua să crească țară din alte motive. În ultimul an, aproximativ 40.000 de sirieni au solicitat azil, un număr mic comparativ cu cel din 2015, când a sosit în Germania valul mare de refugiați.

În prezent, mulți dintre refugiații aflați în țările vecine Siriei sau pe insulele grecești au acum rude sau prieteni în Germania și vor să îi urmeze aici. Este imposibil de știut câți sunt în această situație. După aproape nouă ani de război civil, situația din Siria este dezastruoasă, în special în regiunile din apropiere de Idlib și Alep, luptele fiind încă în desfășurare. Observatorii internaționali avertizează asupra foametei catastrofale, iar Siria suferă de o criză economică masivă, care este acum agravată de consecințele pandemiei de COVID-19. Ministerul german de Externe consideră fiecare parte a țării ca fiind nesigură, iar Conferința germană a miniștrilor de Interne a extins moratoriul privind deportările în țară.

Mulți sirieni locuiesc acum în Germania de atât de mult timp încât vor putea face tranziția de la  statutul lor de protecție limitată în timp la permisul de rezidență permanentă anul acesta, dacă se consideră că sunt bine integrați. În acel moment, ei nu mai sunt considerați refugiați. Experții spun că primul mare val de la o capacitate limitată, iar programările la Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF) și la autoritățile de imigrare au întârziat să apară. Cu toate acestea, situația începe acum să se normalizeze.

Oricine are statut de refugiat și dorește să devină rezident permanent trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: În general, trebuie să fi trăit legal în Germania timp de cinci ani și să vorbească germană relativ bine. Trebuie să își câștige cea mai mare parte a raiului fără sprijin. Nu pot avea cazier și trebuie să poată produce dovada locuinței. Iar motivul pentru azil, în acest caz războiul din Siria, trebuie să fie încă valabil. Cei care câștigă suficienți bani și vorbesc germania la un nivel ridicat au dreptul să aplice după trei ani.

Funcționarii Ministerului de Interne german spun că 12.000 de refugiați sirieni au primit reședința permanentă în acest fel de la mijlocul anului 2019. Nu există nicio centralizare a numărului de cereri depuse până în acest an. Trei sferturi dintre sirienii care sunt apți de muncă trăiesc fie integral, fie parțial, din ajutor de la stat. Aceste persoane au adesea o șansă limitată de a obține statutul dorit de rezident permanent.

Potrivit Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă, 42% dintre refugiații din cele opt țări principale de origine care au imigrat din 2015 aveau un loc de muncă la sfârșitul anului trecut, dar aceste statistici includ și slujbele cu salarii reduse și marginale. De asemenea, este probabil ca această situație să se f agravat considerabil de la începutul pandemiei.

Dar chiar și cei care abia au învățat o boabă de germană – și sunt astfel departe de a-și câștiga un loc pe piața muncii – ar putea rămâne, chiar dacă situația din Siria devine mai stabilă. Dictatorul sirian Bashar al-Assad a recăpătat controlul asupra unor mari părți din țară, iar mulți refugiați se tem de regimul său nedrept.

O casă în exil

Muhannad Qaiconie, în vârstă de 33 de ani, are șanse destul de slabe de a obține un permis de ședere permanentă în acest moment, chiar dacă a făcut deja multe lucruri în Germania. La fel ca mulți alți artiști și intelectuali din întreaga lume, aflați la Berlin, vorbește fluent engleza, dar germana sa nu este foarte bună.

Qaiconie a fondat Baynatna, o bibliotecă arabă, împreună cu un german, un iordanian și alți doi sirieni. Biblioteca este acum găzduită într-un spațiu al Bibliotecii de Stat și Regionale din Berlin (ZLB) din districtul brlinez Mitte. Anterior, existau puține opțiuni, la Berlin pentru persoanele care doreau să cumpere sau să împrumute cărți în limba arabă. „Am vrut să ne creăm o casă pentru noi, în exil”, spune Qaiconie. Au început cu câteva sute de cărți primite de la prieteni și cunoscuți. Acum au ajuns la aproape 3.000 de cărți.

Sunt aranjate pe rafturi simple din lemn: ficțiune, non-ficțiune, benzi desenate. Pardoseala este acoperită cu covoare lungi, colorate. Camera este frumoasă, luminoasă, dar încă închisă vizitatorilor din cauza COVID-19. Oricine dorește să împrumute ceva trebuie pur și simplu să își rezerve titlul online și să îl ridice.

„Sperăm că totul va reveni treptat la normal și că în curând vom putea oferi și alte lucruri”, spune Qaiconie. Înainte de pandemie, el și colegii săi au organizat numeroase ateliere și evenimente, inclusiv  Zilele literaturii germane și arabe, în toamna trecută. Qaiconie spune că au dorit să arate cât de diversă și frumoasă poate fi literatura arabă. Din păcate, susține el, limba este prea des asociată cu terorismul. „Uneori, este suficient să vorbești araba în metrou pentru ca oamenii să te privească bănuitori”.

„Baynatna”, denumirea bibliotecii, înseamnă , în limba arabă, „printre noi”. O denumire care, potrivit fondatorilor, nu reflectă dorința oamenilor de a se separa. În schimb, susțin ei, este vorba despre crearea unui cadru familiar pentru schimbul intercultural. „Ar fi frumos dacă limba arabă și-ar găsi locul pe scena culturală germană”, spune Qaiconie.

Limba a ajuns demult în viața germană de zi cu zi. Pe străzile cartierelor preponderent musulmane, se poate auzi și turcă, și arabă. Termeni precum „yalla!” (grăbește-te) și „habibi” (dragostea mea), devin, de asemenea, parte a limbii germane.

De la afluxul de refugiați în Germania, în anul 2015, a existat un interes puternic pentru cursurile de arabă în  școlile de educație continuă germană, iar unele licee oferă acum și clase de arabă. În Hamburg, de exemplu, viitorii absolvenți de licee au acum și opțiunea de a selecta limba arabă ca pentru examene.

Baynatna a fost găzduită inițial într-o pensiune pentru refugiați, dar acum este o parte a Bibliotecii Centrale și Regionale din Berlin, un aspect în care unii ar putea vedea semnul că sirienii au devenit o parte acceptată a societății germane.

Dar Qaiconie este mai puțin încrezător în acest sens. Se teme că populiștii de dreapta din Partidul Alternativa pentru Germania (AFD) vor câștiga teren. „Cine poate garanta că, până la urmă, nu vom fi deportați cu toții?” Un scenariu care pare posibil pentru cineva care și-a văzut țara de origine scufundându-se în războiul civil. Atacul de la Hanau, de la începutul acestui an, în care un trăgător rasist a ucis nouă persoane, pentru că erau imigranți, i-a neliniștit pe mulți.

Qaiconie a studiat pentru a deveni interpret de limbă engleză,în orașul de coastă sirian, Latakia. După ce a ajuns la Berlin, a primit o bursă de studiu la filiala din Berlin a Colegiului Bard, o universitate americană, și a obținut o diplomă de licență în etică și politică. El intenționează să înceapă un master în septembrie.

„La început, mi-a plăcut această întreagă atmosferă cu „refugiați bineveniți ”, spune el. „Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că pentru mulți oameni din Germania, vom rămâne întotdeauna doar refugiați. Ca și cum am fi o masă omogenă”.

Ceea ce îl deranjează cel mai mult este însă faptul că mama și sora lui trăiesc în Turcia și că nu are voie să le aducă în Germania. Ambasada Germaniei în Turcia nu le-ar acorda vize nici pentru o scurtă vizită la Berlin.

Ca atâția alți refugiați, Qaiconie trebuie să trăiască cu faptul că familia sa a fost sfâșiată, o sursă de melancolie pentru mulți sirieni din Germania.

Procedurile pentru aducerea în Germania a membrilor familiei sunt stricte. Doar rudele apropiate au voie să li se alăture, uneori nici ele. Adulții pot aplica pentru a-și aduce soții și copiii minori, iar minorii pot solicita, de regulă, numai pentru părinții lor, dar nu și pentru frații lor, indiferent de vârsta lor. Deseori este nevoie de luni întregi pentru ca o cerere să fie acceptată și procesată.

În 2018, 21.000 de sirieni au venit în Germania prin procedura de reunificare a familiei. Organizațiile pentru drepturile omului au acuzat autoritățile germane că au încetinit sau împiedicat procesul pentru a limita afluxul, chiar și pentru cei care au dreptul la așa ceva. Pandemia de coronavirus a agravat pe mai departesituația.

Dor de familie

Amal Alburs, 41 de ani, abia și-a recunoscut fiul, pe Mousa, pe aeroportul din Düsseldorf, atunci când a sosit. Își scriseseră și vorbiseră prin WhatsApp în fiecare săptămână, spune ea: „Dar este diferit. În ziua în care am ajuns, brusc avea barbă”.

L-a lăsat să plece când avea 12 ani, iar acum este un adolescent de 16 ani. Trebuie să-și cunoască din nou fiul, un băiat care și-a construit propria viață în Germania în ultimii patru ani. Mousa are prieteni pe care ea nu îi știe. El vorbește o limbă pe care ea nu o înțelege și se simte acasă într-un oraș care pe ea o intimidează. Nici măcar nu știe ce îi place să mănânce. Mousa spune că nu îi place mâncarea siriană. „Prea multă carne. Nu mai suport nici mirosul”.

Atunci când familia Alburs a încercat să ajungă în Germania, prin Turcia, membrii săi au călătorit în două mașini, conducând spre coasta de unde barca lor trebuia să plece, își amintește Amal Alburs. Era într-o mașină împreună cu soțul ei și doi dintre fiii lor, în timp ce Mousa și verii săi erau în cealaltă. Vehiculul în care se aflau părinții a fost oprit de poliția turcă, dar băieții au reușit. Au reușit să-și croiască drum spre Germania, în timp ce restul familiei a fost întoarsă din drum.

O perioadă, Mousa a locuit cu un unchi,  în apropiere de Leer, un oraș din nordul landului german Saxonia Inferioară, dar după o ceartă s-a mutat într-o casă care adăpostea un grup. În iulie anul trecut, a putut să-și aducă mama. De atunci, au închiriat un mic apartament în Leer, unde Mousa urmează școala gimnazială. I-ar fi plăcut să absolve vara aceasta, dar școala a fost închisă prea des în ultimele săptămâni și luni din cauza coronavirusului. Mousa va repeta clasa a noua după sărbători, după care vrea să devină mecanic auto.

Câțiva copaci cresc printre clădirile din cărămidă roșie din blocul de apartamente. Unele sonerii poartă nume arabe. Amal Alburs iese foarte rar din casă, dar asta se întâmpla deja și înainte de pandemie. „I-am spus întotdeauna să iasă”, susține Mousa, „dar nu are curaj”.

Amal Alburs vorbește doar câteva cuvinte în  germană, dar fiul ei este aproape fluent. Vrea să învețe limba, dar spune că nu va avea energie pentru asta atâta timp cât ceilalți copii ai ei sunt încă în Turcia.

Mousa a depus cereri pentru reîntregirea familiei. Autoritățile germane au aprobat vizele pentru mama și tatăl său, dar nu și pentru cei trei frați ai lui.Cea mai tânără este Asiel, de doar patru ani. Părinții au decis că mama va zbura în Germania, astfel încât în ​​cele din urmă Mousa să nu mai fie singur după toți acești ani. Tatăl a rămas în urmă în Turcia, împreună cu ceilalți copii.

La începutul lunii iunie, Amal Alburs a primit de la BAMF vestea că de acum încolo se va bucura de așa-numita protecție subsidiară în Germania, deoarece a avut parte de „amenințări grave în țara de origine”. Aceasta înseamnă că ea poate acum să singură o cerere pentru reîntregirea familiei, dar nu este clar cât va dura procedura sau dacă va avea succes.

Amal Alburs plânge mult. „De fiecare dată când vorbim pe WhatsApp, micuța mea mă întreabă când o voi aduce odată la mine”, spune ea. „Am avut atacuri de panică de atunci, deoarece mă tem că i se poate întâmpla ceva rău înainte să ajungă în Germania”.

Smartphone-ul lui Amal este cea mai importantă legătură a ei cu lumea exterioară. Ea petrece mult timp pe Facebook, ținând pasul cu situația din Siria și Turcia. „Ar fi mai bine dacă mama mea nu ar citi constant lucruri pe Facebook”, spune Mousa. „Sirienii postează în mod constant imagini oribile din război. Asta doar te întristează. Nu vreau să văd așa ceva”.

Familia provine din Idlib, unde situația este îngrozitoare. Părinții lui Amal trăiesc încă acolo.

„Mă rog mult”, spune ea. „Asta-itot ce pot face. Tot ce se întâmplă este voia lui Allah. El îmi dă putere”. Lacrimile îi curg obraji în timp ce vorbește. „Fără credință puternică, ai pieri”.

Mulți refugiați caută mângâiere  în moscheile din Germania, unde pot întâlni alte persoane cu o situație similareă și unde imamii fac și consiliere. Dar Amal nu merge acolo întrucât crede că aceste case de rugăciune musulmane ar trebui rezervate bărbaților. A crescut într-un mediu patriarhal, cu un tată care a avut 17 copii de ladouă soții.

Un nou islam

Femeile sunt la fel de binevenite ca bărbații la moscheea Al-Nour din Hamburg, dar, în acest moment, cel mult 150 de enoriași au voie să stea în clădire – și numai cu notificare prealabilă – din cauza coronavirusului. Ritualul spălatului a fost interzis, fiecare trebuie să-și aducă propriul covor de rugăciune, iar camera este dezinfectată după fiecare predică.

Separat, penru femei, a fost amenajată o cameră la mansardă, chiar și în perioadele normale. Are o vedere bună asupra mihrabului, zona de rugăciune. Camera este mare și luminoasă, cu vitralii.

„Înainte de coronavirus, aici era plin vinerea”, spune Daniel Abdin. Potrivit acestuia, după sosirea refugiaților, în 2015, numărul oamenilor care se roagă la moschee s-a dublat. Aproape 2.500 de persoane erau aici  în fiecare vineri. Acum, majoritatea urmăresc predica online prin live streaming. De luni întregi, imamul nu a mai putut oferi consiliere decât la telefon, dar recent a început să facă iarăși programări la biroul său.

Moscheea este foarte populară în rândul sirienilor, parțial pentru că Abdin și imamul au venit din Liban. Ei vorbesc aproape același dialect arab ca și sirienii și predică în germană, precum și în arabă. „Moscheea noastră este într-adevăr foarte frumoasă și multiculturală”, spune Abdin.

În urmă cu mai puțin de doi ani, moscheea s-a mutat în Horn dintr-o fostă parcare subterană, în apropierea gării principale. „Suntem foarte fericiți că suntem aici acum”, spune Abdin. Moscheea este adăpostită într-o fostă biserică protestantă. Din exterior, clădirea încă arată ca o casă de cult creștină, doar crucea de pe turn a fost înlocuită de o inscripție arabă, „Allah”. Remodelarea a fost finanțată din donații, inclusiv bani din Kuweit. „Pentru noi a fost important să ne integrăm bine în cartier, spune Abdin. Toți au fost bineveniți. Noi, musulmanii, facem parte din această societate. Este din ce în ce mai normal”, spune el. „Dar pentru asta, trebuie să devenim mai vizibili”.

Aproximativ 5 milioane de musulmani trăiesc acum în Germania. Islamul, care a fost puternic modelat de migranții turci în Germania, de zeci de ani, a devenit mai divers, datorită refugiaților. Abdin spune că acum există un echilibru mai bun între culturi.

Lamya Kaddor, o  expertă în islam din Duisburg, ai cărei părinți au imigrat în Germania din Siria în anii ’70, este  de acord. Ea spune că se bucură că „monocultura islamică”, de multă vreme prezentă în Germania, este acum o chestiune ce ține de trecut. Spre deosebire de Turcia, religia din Siria nu este la fel de puternic instituționalizată. Ditib, o asociație a moscheilor care operează în jur de 900 de case de cult din Germania, se supune unor directive date de guvernul turc. Mișcarea musulmană turcă Milli Görüș este dominată și de obiective politice.

„Pentru majoritatea musulmanilor sirieni, credința este o chestiune privată”, spune Kaddor. Ea susține că știe mulți sirieni care sunt foarte pioși și conservatori în credința lor religioasă, dar totuși deschiși oamenilor de alte credințe. Siria este un stat multietnic în care multe grupuri etnice și oameni de diferite religii au trăit împreună în pace înainte de război. „Aceasta este o condiție necesară pentru o integrare reușită”, spune experta în islam.

Devenind german

Acum o săptămână, într-o vineri ușa magazinului alimentar al lui Hanawi era larg deschisă. Tatăl lui Mohammad Hanawi stă în spatele tejhghelei și discută cu o cunoștință. Fiul său nu vine acum în magazin și este greu de contactat, spune el. „Mohammad are lucruri mai bune de făcut acum”. În februarie, Hanawi a spus că dorește să-și întemeieze o familie cât mai curând posibil, deoarece are deja 20 de ani. Planul său de viață nu include întoarcerea în Siria. „Întreaga mea familie este aici și am construit deja ceva”.

Avea 15 ani când a venit în Germania. Și-a petrecut un sfert din viața lui tânără la Schleswig-Holstein și speră că e doar o chestiune de timp până să devină cetățean german.

Hanawi ar trebui să fie acum foarte aproape de acest obiectiv. Dacă va avea o căsnicie stabilă, ar putea fi naturalizat peste doi ani. După cum explică tatăl său, Mohammad nu s-a căsătorit cu o femeie siriană. „Soția lui este germană”.

Sultane, vrem baclavale, nu hegemonie!