Familiile celor închiși știu cum să facă viața cât mai suportabilă posibil, scrie Linda Kinstler, pentru The Economist.
<< În dimineața de joi, 30 martie, m-am trezit și am văzut chipul prietenului meu, Evan Gershkovich, pe prima pagină a ziarelor. Este corespondent de presă, acoperă Rusia și Europa de Est, pentru Wall Street Journal, și a fost reținut în timpul unei călătorii pentru un reportaj, la Ekaterinburg, un oraș mare situat la est de munții Urali. Acum se confruntă cu acuzații nefondate de spionaj. Am căutat rapid în istoricul mesajelor noastre, încercând să găsesc ultima dată când luasem legătura cu vechiul meu prieten de colegiu. A fost în iunie 2022, când s-a scuzat că ratase prezentarea mea de carte la Londra, deoarece se întorcea în Rusia. L-am întrebat cum se simte să fie din nou în Moscova, iar el a spus că este „ireal”. Pe măsură ce am parcurs schimburile noastre de mesaje, nu am putut să nu observ că pictogramele de apel și video de lângă numele lui erau verzi – semn că cineva este online. Până atunci, știam deja că Evan este ținut în închisoarea Lefortovo din Moscova, unde complicii lui Stalin torturau dizidenții. Acum este condusă de FSB, principala agenție de securitate a Rusiei. Evan are puțin acces la lumea exterioară și cu siguranță nu era lângă telefon.
Evan a petrecut ani întregi acoperind procesele altor oameni. Dar nimic nu l-ar fi putut pregăti pentru viața în Lefortovo
Știm ceva despre ce se întâmplă în interiorul Lefortovo din relatările membrilor de familie ai actualilor deținuți și din relatări ale foștilor rezidenți. Deținuții sunt percheziționați și plasați în carantină, fiind închiși în celule dotate cu camere video și lumini care nu se sting niciodată. Nu li se permite să dea telefon, iar comunicarea cu lumea exterioară este posibilă doar prin intermediul avocaților, atunci când aceștia sunt autorizați să-i viziteze, și prin scrisori scrise de mână, atunci când li se dau hârtie și pix.
Am aflat rapid după arestarea lui Evan că prietenii lui din Moscova s-au unit deja pentru a-i furniza nevoile de bază. Ksenia Mironova, o jurnalistă rusă al cărei logodnic, Ivan Safronov, a petrecut peste doi ani în Lefortovo înainte de a fi transferat într-o colonie penală, îi sfătuiește pe membrii grupului. De îndată ce a aflat că Evan a fost transferat la Lefortovo, ea a întocmit un document explicând ce lucruri pot fi trimise și ce lucruri nu le pot fi trimise deținuților – Evan avea nevoie de hârtie igienică și un ceainic mic, și de bani pentru a-și cumpăra produse de igienă și mâncare. „Eu sunt singura care știe totul despre Lefortovo, și asta pot să fac pentru Evan în acest moment”, mi-a spus Mironova. „Îmi amintesc cum a fost cu Ivan – nu vrei să pierzi timpul. Mi-ar fi fost de mare ajutor, cu Ivan, acum trei ani, dacă cineva mi-ar fi spus ce să fac”.
Safronov, un fost jurnalist, lucra pentru Agenția Spațială Rusă atunci când a fost arestat, în iulie 2020, sub acuzații de trădare. La acea vreme, am discutat pe scurt despre cazul său cu Evan. „Sărmanul Vania”, mi-a scris Evan. Evan cunoștea riscurile de a relata din Rusia – petrecuse ani întregi acoperind procesele altor oameni, inclusiv pe cel al lui Brittney Griner, starul american de baschet eliberat într-un schimb de prizonieri, în decembrie 2022. Dar nimic nu l-ar fi putut pregăti pentru propriul trai în Lefortovo.
Paul Whelan, un om de afaceri american și fost pușcaș marin, arestat în decembrie 2018 pe baza unor acuzații false de spionaj în timp ce se afla în Moscova pentru a participa la o nuntă, a petrecut 18 luni în închisoare înainte de a fi transferat într-o colonie penală rusă. „El folosea antrenamentul de prizonier de război al pușcașilor marini pentru a face exerciții mentale în fiecare zi. În fiecare dimineață, cânta imnurile naționale ale Statelor Unite, Canadei și Irlandei”, mi-a spus fratele său, David. „Dacă nu ai aceste ritualuri, poți să-ți pierzi conexiunea cu cine erai înainte de a fi deținut”. La un moment dat, gardienii închisorii s-au săturat de cântatul lui Paul și i-au ordonat să se oprească.
„Regimul transmite un semnal foarte clar tuturor jurnaliștilor străini care rămân în Rusia, deoarece munca lor arată lumii ce se întâmplă în realitate acolo”
Familia Whelan a fost dezavantajată de faptul că acționa la distanță, fără cunoștințe de limbă rusă sau cu privire la sistemul legal rusesc. „A durat cel puțin câteva audieri până să realizăm că Paul nu va fi eliberat după fiecare dintre ele”, mi-a spus David Whelan. Ei îi trimiteau scrisori lui Paul, doar pentru a afla că unele dintre ele ajungeau după trei luni – întârzierea, a spus el, era o formă de „abuz”.
„Regimul transmite un semnal foarte clar tuturor jurnaliștilor străini care rămân în Rusia, deoarece munca lor arată lumii ce se întâmplă în realitate acolo”, mi-a spus Evghenia Kara-Murza. Soțul ei este activistul și politicianul rus anti-război, Vladimir Kara-Murza, care a petrecut ultimul an în Lefortovo, ținut acolo sub diverse acuzații, inclusiv de trădare. El a supraviețuit la două tentative de otrăvire, în 2015 și 2017, care l-au lăsat cu polineuropatie, o afecțiune care poate duce la paralizia mâinilor și picioarelor. „Sănătatea lui se deteriorează, iar simptomele i-au revenit”, mi-a spus Evghenia. „Conform legii ruse, polineuropatia este una dintre condițiile care împiedică oamenii să fie închiși”. Într-o audiere închisă, de săptămâna trecută, procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani, pentru Vladimir. În declarația sa finală către tribunal, pe 10 aprilie, el a fost sfidător, declarând că este mândru de activitatea sa politică. „Chiar și astăzi, în întunericul care ne înconjoară, chiar și așezat în această cușcă, îmi iubesc țara și cred în poporul nostru”, a spus el.
La începutul detenției sale, Vladimir a reușit să primească sute de scrisori de la susținătorii săi, dar pe măsură ce procesul se apropia, „cenzura a devenit mult mai aspră”, a spus Evghenia, iar scrisorile de la prieteni au fost interzise. Avocatul lui Vladimir a fost amenințat că îi va fi retrasă licența și că va fi persecutat penal și a fost nevoit să fugă din țară.
Evghenia a subliniat că speța soțului ei este foarte diferită de cea a lui Evan. Deși Vladimir deține o carte verde americană, el este un activist de opoziție rus și un inamic al regimului. Evan este un ostatic, un jurnalist cetățean american acreditat să lucreze în Rusia. „Au nevoie de ostatici, pentru că spionii ruși apar peste tot, precum ciupercile după ploaie”, a spus Evghenia. „Vor să îi aibă înapoi”.
În ultimele două săptămâni, am apreciat foarte mult micile actualizări pe care le-am primit despre starea lui Evan – că a glumit cu supraveghetorii din închisoare, că se bucură să citească romanul „Viață și Desint” de Vasili Grossman, că a primit de fapt unele dintre scrisorile pe care i le-am trimis și că s-a încurajat auzind ultimele rezultate ale meciurilor echipei Arsenal. Acestea sunt mici consolări.
„Au nevoie de ostatici, pentru că spionii ruși apar peste tot, ca ciupercile după ploaie. Vor să îi aibă înapoi”
Ambi, Safronov și Whelan, își execută acum sentințele în coloniile penale rusești. Mironova mi-a spus că scrisorile ei ajung mai repede acum, la soțul ei. El poate chiar să dea telefon, ocazional. „I-am scris deja despre Evan”, a spus ea, „și știu că a primit vestea”. Reprezentanții lui Griner s-au oferit și ei să susțină prietenii și familia lui Evan.
Continui să răsfoiesc vechile mesaje cu Evan. Vară trecută, încercam să vedem cum ne-am putea întâlni. I-am oferit o canapea în apartamentul meu închiriat din Berlin, unde mulți dintre colegii lui din presa moscovită s-au mutat; iar el m-a întrebat dacă am planuri să merg în Riga, unde ne-am întâlnit acum câțiva ani. Știu că autoritățile rusești au acces complet la telefonul lui și, cel mai probabil, l-au analizat, în căutare de informații. Când am citit schimbul nostru de mesaje ieri, am văzut că pictogramele de apel telefonie și video de lângă numele lui s-au transformat în negru. >>
