Cum se apară Barna în fața criticilor aduse USR PLUS: „Nu există că nu eşti mulţumit de oferta electorală”

Inquam Photos / George Calin

Copreşedinte USR PLUS, Dan Barna, consideră a fi „un lucru trist” faptul că doar trei români din zece s-au prezentat la urne la alegerile parlamentare, precizând că prezenţa foarte mică la vot duce la „rezultate ciudate”.

„Vestea mai puţin bună este participarea, istoric, fără precedent, redusă, numărul foarte mic de români care au decis să iasă la vot şi acesta este, din punctul meu de vedere, un lucru negativ al acestor alegeri, faptul că, pe de o parte, clasa politică nu a reuşit să dea mesaje suficient de puternice pentru a se înţelege acest lucru. Dar mai este un element. Dacă ne uităm în Statele Unite – la fel de în pandemie şi la fel de într-o situaţie cu adevărat dramatică, cu un sfert de milion de morţi – totuşi a fost cea mai mare prezenţă la vot din istoria lor, ceea ce ridică, cumva un semn de întrebare despre cât de mult ne pasă nouă, ca societate, despre direcţia pe care o are ţara noastră, pentru că faptul că doar trei români din zece au decis să iasă şi să spună cum vor să arate România este un lucru trist. Şi absenteismul nu este un răspuns pentru această problemă, pentru că niciodată absenteismul nu dă soluţii. Este un gust amar legat de participarea redusă”, a declarat Barna, pentru Digi24.

Liderul USR PLUS a respins ipoteza că electoratul ar fi taxat Alianţa deoarece nu a intrat la guvernare.

„Aş fi acceptat lucrul acesta dacă acei şapte români care nu au votat, ar fi votat cu altcineva. Atunci aş fi înţeles. În momentul în care decizi să stai acasă, să te uiţi din fotoliu superior, iar seara să te plângi că ‘Nu ne-aţi scos la vot!’… E greu să pot să trag o concluzie, pentru că absenteismul nu dă niciodată răspunsuri. (…) Nu există că nu eşti mulţumit de ofertă electorală, pentru că toţi acei oameni nemulţumiţi de oferta electorală ar fi putut în egală măsură în aceşti patru ani să constituie ofertă electorală, să vină alături de USR PLUS, să creeze un alt partid, să creeze o altă mişcare, să susţină celelalte partide. Adică, ideea nu fac nimic, să vină unii să rezolve, dar atunci când există unii, nu sunt niciunii suficient de buni şi nu mă duc să votez, ne aduce rezultate ciudate, cum e cel de aseară, pentru că participarea a fost una foarte mică. Nu poţi, ca ţară, să ai doar trei oameni din zece care merg să îşi exprime punctul de vedere şi apoi să fii seara revoltat de rezultatul alegerilor. Asta e realitatea, oricât de neplăcută este pentru noi. Trebuie să ne privim în ochi ca naţiune, să acceptăm că nu ne pasă de această ţară”, a opinat Barna.

Întrebat cum interpretează faptul că, la alegerile europarlamentare, USR PLUS a obţinut un rezultat mult mai bun, Dan Barna a afirmat că la momentul respectiv era „cu totul alt context al societăţii”.

„Erau primele alegeri după an şi jumătate, aproape doi ani, în care PSD aproape ne scosese din Europa. Şi a fost, evident, un vot de revoltă şi de protest, care a venit masiv spre USR PLUS la momentul acela. În momentul de faţă lucrurile arată ceva mai diferit şi sunt mai complicate. Pentru USR PLUS – un partid care acum patru ani de zile abia făcea pasul în politică, tocmai se crea – faptul că am ajuns în situaţia de a discuta de guvernare şi de a fi singurul partid care are o agendă reformatoare este un rezultat, zic eu, remarcabil”, a spus el.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here