Fără îndoială, este o veste bună anunțul lui Donald Trump privind dislocarea a “5.000 de militari suplimentari” în Polonia.
Fără îndoială, anunțul respectiv, făcut printr-o postare seacă pe Truth Social, întreține totuși unele nelămuriri prin acel “suplimentari”.
Oare vor fi “suplimentari” 5.000 pe lângă cei 4.000 recent opriți de Pentagon de la dislocarea lor de rutină, în virtutea unei rotații ajunse la scadență? Iar dacă da, oare să fie vorba de cei 5.000 pe care liderul SUA amenințase că-i va retrage din Germania, ca pedeapsă pentru criticile cancelarului de la Berlin la adresa războiului dus de Washington contra Teheranul?
Sau, din contră, acel “suplimentari”, din postarea lui Trump, o fi fost doar o scăpare de tastare a președintelui american, caz în care ar fi vorba doar de 5.000 în loc de 4.000?
Oricum ar fi, de reținut este faptul că Donald Trump a purces în cele din urmă la repararea nedreptății făcute unui aliat model, așa cum consideră el însuși a fi Polonia pentru SUA.
Însă oricât de binevenit e acest lucru, merită semnalat faptul că, simultan, actuala administrație de la Casa Albă a înregistrat un nou regres în modul său, deja profund inadecvat, de a se raporta la NATO și chiar la promovarea și protejarea propriului inters național al Americii (pentru care prezența militară avansată și consistentă în Europa e esențială deopotrivă din perspectiva descurajării și a capacității de proiectare a forței SUA spre numeroase alte zări).
Esența problemei cu răzgândirea Casei Albe în privința Poloniei rezidă în justificarea oferită, public, de către Trump mărinimiei sale de ultimă oră: “alegerea cu succes a actualului președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, pe care am avut mândria să-l susțin, precum și relația noastră cu acesta”.
Altfel spus, nu angajamentele asumate de SUA față de aliați și nici considerentele strategice și militare au fost cele care l-au determinat pe Trump să aprobe dislocarea celor “5000 de militari suplimentari”, ci succesul electoral al unui candidat pe care-l place MAGA și relația personală cu acesta.
Pe de o parte, e bizar, căci Trump lasă astfel impresia că ar fi hibernat un an, s-a trezit acum și a avut o revelație – având în vedere că omologul polonez a fost totuși ales președinte acum aproape 12 luni, nu acum o zi și nici măcar acum o 30 de zile.
Pe de altă parte, este un lucru teribil pentru funcționarea NATO – având în vedere faptul că o alianță de asemenea complexitate și însemnătate este redusă la o chestiune de capriciu personal și politicianist de către un individ care făcuse deja din haos o constantă: azi zice una, mâine alta; azi face un lucru, mâine opusul.
Și cum altfel decât ca pe ceva încurajator pot privi Moscova și Beijingul acest modus operandi (fără precedent de primitiv și de dăunător) al Washingtonului în interiorul NATO?
Trump făcuse deja NATO să aibă îndoieli că SUA mai dau doi cenți pe art. 5 din tratatul alianței.
Acum, prin amenințările că îl va pedepsi pe cancelarul Merz retrăgând mii de militari din Germania și gestul de a-l recompensa pe președintele Nawrocki pentru succesul în alegeri și relația caldă cu el, Trump mai bate un cui în sicriul NATO: conenctând efectivele alianței la sentimentele de moment care-l încearcă pe președintele SUA față de domnul X, domnul Y sau domnul Z.
În astfel de circumstanțe, numai general NATO însărcinat cu planificarea să nu fii zilele astea, căci variabilele aberante pe care le injectează tocmai cel mai influent dintre aliați ajung să le concureze pe cele cu care, în mod natural, se confruntă planificatorii NATO din partea potențialilor inamici ai alianței.
Stalin, Hrușciov, Brejnev și Gorbaciov l-ar fi invidiat pe urmașul Putin: s-au chinuit eroic pentru a submina NATO din exterior, când, iată, treaba murdară putea fi executată infinit mai eficient de un pion excentric cultivat în interior.
