Nikos Sotirakopoulos, profesor de sociologie la York St. John University și autor al The Rise of Lifestyle Activism: from New Left to Occupy, vorbește într-un material pentru spiked-online.com despre cum politicienii super-bogați și puternici adoră să fie dojeniți de ecologiștii presupus radicali.
”În această săptămână, așa-numiții „1%”, adică unii dintre cei mai influenți oameni din lume, se vor reuni la Davos, în Elveția, pentru reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial. Politicienii, marile corporații, formatorii de opinie și activiștii vor discuta modul în care guvernele, societatea civilă și actorii privați pot coopera pentru a aborda probleme precum inegalitatea veniturilor și schimbările climatice. Pentru al doilea an consecutiv, Greta Thunberg va fi acolo. Iar anul acesta, va fi și Micah White, activist social și co-fondator al Occupy Wall Street.
Prezenta lui White a trezit niște suspiciuni. Activiști radicali care stau la aceeași masă cu guverne puternice si mari oameni de afaceri? Nu contravine asta principiilor pe care le promovează? Nu dovedește că se implică în demersul celor 1% de a acoperi problemele sociale și economice grave? Asta spun mulți, în special cei de stânga. Dar această critică este înșelătoare. Trece cu vederea adevăratul caracter atât al Davosului, cât și al mișcărilor actuale, precum Occupy și ecologismul radical.
Mulți oameni cred că la Davos este vorba despre capitalisti lacomi și politicieni corupți care se întâlnesc în camere întunecate, pline de fum de trabuc – sau, mai realist, cu aromă de ceai organic – și vorbesc între ei despre cum să se îmbogățească. Desigur, marile afaceri și politicienii puternici ar putea pune la cale tot felul de lucruri în Davos, și este posibil ca pe ordinea de zi să fie și încheierea unor tranzacții bazate pe relațiile veroase dintre politicieni și oamenii de afaceri. Dar adevărata provocare în care sunt implicați este destul de diferită – ei sunt acolo în căutarea unui scop comun, a legitimității morale.
Majoritatea capitaliștilor au căpătat convingerea că a câștiga bani și a produce lucruri nu este un scop suficient de serios. Se pare că este prea egoist și materialist. Astfel, ei caută în mod constant un sens mai profund în activitatea lor, cum ar fi o abordare mai ecologică, eliminarea sărăciei sau salvarea noastră de „fake news” și „discurs bazat pe ură” online.
Între timp, politicienii se simt din ce în ce mai înstrăinați de oamenii obișnuiți pe care se presupune că îi reprezintă. Ei știu că omul obișnuit nu împărtășește valorile lor culturale sau obiectivele lor de inginerie socială. Acesta este motivul pentru care ajung să se simtă mai în largul lor în compania activiștilor ca Greta Thunberg: ea împărtășește multe dintre părerile lor și promovarea ei le dă un sentiment de legitimitate pe care nu-l pot obține de la noi. Faptul că, în mod constant, ea îi critică virulent de pe o scenă pe care ei sunt bucuroși să i-o pună la dispoziție, este un preț demn de plătit pentru satisfacerea dorinței lor de a părea importanți și dedicați.
Astăzi, „activiștii radicali”, inclusiv Greta, nu le spun politicienilor să iasă din viața noastră. În schimb, îi îndeamnă să joace un rol mai mare în viața noastră, fie prin influențarea comportamentului nostru ecologic, cenzurarea discursului plin de ură sau gestionarea sistemului de sănătate. Și asta este ceea ce urechile clasei politice doresc să audă. Cei „1%” au nevoie de acești activiști.
Iar activiștii au nevoie de cei „1%”. Mișcările sociale au fost o forță care a dorit înfăptuirea binelui atunci când au cerut mai multă libertate și mai puțină discriminare din partea autorităților. Dar tind să nu mai facă asta. Acum, mulți activiști sociali cer statului să nu mai dea atâta libertate oamenilor obișnuiți.
Mișcarea antiglobalizare, Occupy și ecologismul modern fac parte din această categorie. Au unele preocupări legitime, cum ar fi problemele cu care se confruntă oamenii din țările în curs de dezvoltare sau provocările unui climat în schimbare. Însă în spatele acestor preocupări, putem vedea o agendă prin care acești presupuși reprezentanți ai „celor 99%” apelează la cei 1% pentru a le cere să se asigure că noi, restul, ne schimbăm modul de viață. Fie că este vorba de reducerea consumului, direcționarea preferințelor către variantele locale, reducerea consumului de carne roșie, evitarea companiilor aeriene ieftine sau înlocuirea surselor de energie scumpe și nesigure cu cele ieftine și fiabile. La început, au fost campanii de „sensibilizare”, dar s-au transformat în apeluri imperative adresate celor puternici, de a-i forța pe oamenii obișnuiți să se schimbe.
Activiștii din Davos sunt, de fapt, lobbyiști. Numai că, spre deosebire de lobbyiștii corporatiști obișnuiți, care încearcă să obțină o reducere a impozitelor sau un act normativ favorabil, acești activiști-lobbyiști fac campanii pentru schimbări care vor avea efecte negative asupra noastră, a tuturor, mai ales asupra celor mai defavorizați, din sudul planetei. Alienizați de mase, acești activiști se simt mai confortabili în compania tehnocraților, birocraților și administratorilor care sunt dispuși să-i învestească drept reprezentanți legitimi ai „societății civile”.
Lumea se confruntă într-adevăr cu multe provocări critice. Cu toate acestea, soluția nu constă în întâlniri ale elitelor, prin cabanele din munți, pentru a decide ce este bine pentru noi ceilalți. Soluția constă în încrederea acordată dorinței de a acționa și ingeniozității umanității, care trebuie să i se ofere spațiul vital necesar și libertatea de a înflori. Putem fi siguri că acesta este un lucru pentru care Greta și ceilalți activiști din Davos nu vor face campanie.”
