Zvârcolirile AUR, din Parlament, în contextul procesului de adoptare a legii offshore, nu sunt doar umbre ale nocivului spirit vadimist, ci par manifestări, declanșate cu telecomanda, ale temerilor reale care există la Moscova.
Ani de eforturi subterane, depuse de Rusia pentru ca România să nu devină independentă energetic și cu atât mai puțin exportator de hidrocarburi, sunt pe punctul de a fi înecați de-a dreptul în Marea Neagră. La Kremlin, frustrarea trebuie să fie cu atât mai mare cu cât o bună perioadă strategia moscovită funcționase ca unsă la București, grație diverselor complicități cultivate și cumpărate în varii unghere ale mediului politic de la noi; dovadă că oamenilor lui Putin le-a mers brici cu împiedicarea folosirii de către români a resurselor din Marea Neagră e tocmai faptul că, deși exploatarea ar fi putut începe deja, la momentul de față încă mai legiferăm.
După cum am mai scris și cu alte ocazii, e pueril să legi activitatea AUR, cel puțin pe chestiuni strategice (combaterea pandemiei de Covid-19, parteneriatul României cu triunghiul SUA-UE-NATO, relația cu Rusia și războiul din Ucraina), strict de inadecvarea lecturilor lui George Simion sau Claudiu Târziu, de natura interlopă a unora dintre parlamentarii lor sau a unora dintre membrii de partid, de nostalgia unui trecut perfect și ideal din care alte neamuri de AUR-iști își trag seva crezului politic care-i animă în prezent. Fără îndoială, se regăsesc și astea printre motivele-mamut care modelează „filosofia” AUR și activitatea sa parlamentară, dar ele sunt numai pixelii necesari nu și suficienți pentru a obține imaginea completă. Or, imaginea completă se dezvăluie abia odată ce legi totul, la figurat, și trebuie văzut în ce măsură și la propriu, de rublă (vorba noii abordări a Moscovei în condiții de sancțiuni internaționale).
Nu-ți trebuie neapărat probe materiale pentru a deduce că, în acest moment, în Parlamentul României operează un partid care le aduce servicii nu cetățenilor propriei țări, ci leadership-ului unui stat inamic. Stat care a declanșat un război de cucerire la granițele noastre, stat ai cărui lideri amenință cu folosirea armei nucleare, stat care ucide civili la o rată demnă de războialele mondiale, stat care nu ar ezita, dacă ar fi ceva mai potent, să extindă războiul din Ucraina și în vecinătatea țării agresate.
Poate că va veni și vremea dreptei analizări și judecări a AUR, a lui Simion, Târziu și a clicii de parlamentari mardeiași ai acestui partid, dacă nu pentru abuzurile de limbaj și îmbrânceli, atunci măcar pentru „operațiunile speciale” pe care le-au tot derulat în beneficiul atât de evident al Rusiei.
Dar până atunci, merită măcar încadrată corect activitatea AUR (ceea ce am făcut în rândurile de mai sus) și enumerate câteva erori interesante pe care liderii formațiunii le comit pe mai departe, strict din punct de vedere politic (lucru de care ne vom ocupa mai jos). Erori care nu fac decât să alimenteze suspiciuni vechi:
- Până la startul războiului din Ucraina, traiectoria AUR a mers în sus. După 24 februarie, însă, visul frumos s-a curbat, semn că, în condiții de stres maxim și publicul, nu numai observatorii „rău-voitori”, a început să cântărească cu tot mai mare precizie realitatea – și cine e Putin, și ce e AUR, eventual și ce legături obscure pot exista pe zona asta.
Dar acum, războiul nu mai e în primele sale zile, iar lunile care s-au scurs au pus tot mai bine în lumină deopotrivă sălbăticia lui Putin și fisurile armatei sale, tulburările din interiorul regimului și vulnerabilitățile fără echivoc ale Rusiei în fața regimului de sancțiuni internaționale. La fel cum, cele aproape trei luni care au trecut au proiectat o inexplicabilă încăpățânare a AUR de a continua cu acțiunea politică în siajul temelor putiniste, ca și o suspectă bâlbâială pe linia condamnării războiului și a Rusiei ca atare, mai ales la un partid care pozează în farul celor ce zic lucrurilor pe nume. - Mai e ceva aici… Pentru a atenua în campania electorală șocul tinichelelor sale, până și Marine Le Pen a căutat, în astfel de vremuri, soluții pentru a fi ceva mai discretă. Vorba aia, despre ea se știe limpede nu doar că e putinistă veche, ci și că păstorește un partid care a luat aproape 10 milioane de euro împrumut de la o bancă rusească. Or, punând în oglindă atitudinea AUR și cea a lui Marine Le Pen, vom vedea la cel dintâi un „curaj” vecin cu nebunia politică. Și nu se poate zice că AUR nu a simțit deja pe propria piele pierderi în sondaj și nici că, spre deosebire de Le Pen, AUR nu e în campanie. Ba e. AUR e numai în campanie, chiar dacă încă nu și formal. Ei bine, atunci când nici măcar spiritul de autoconservare nu pare să fie suficient de puternic pentru a remodela abordarea, măcar temporar și dictat strict de conjunctură, devine firesc să te întrebi ce alt resort poate fi mai puternic decât atât pentru un organism politic, încât să-i facă pe liderii și parlamentarii săi să continue neabătut pe aceeași linie? Părerea mea e că răspunsul e ușor de intuit.
- Formați citind la lumânare „prozele” vadimiste din rubrica „Săptămâna pe scurt”, dar poate că și poate că ulterior cultivați, pe alocuri, de ceva forțe obscure cu agende perfect sincrone cu cea moscovită, liderii „patrioți” ai AUR comit în perioada asta păcatul originar pe care l-au comis acum 30 de ani primii lideri „democratici” ai României post-comuniste.
Nucleul filosofiei care a abătut multă vreme mizeria asupra țării a fost și atunci, este și azi același: „nu ne vindem țara”. Sună frumos! Arată superb! Pare chiar că se și poate! Prima problemă cu vechii și noii „patrioți”, din linia asta, rămâne una și aceeași: de fapt, vor să o vândă ei. A doua e chiar mai gravă: de fapt, o și vânduseră înainte chiar să deschidă, „patriotic”, pentru prima oară gura.
