O întrebare care doare: Deserviciile pe care i le aduc liderii AUR propriei lor țări, zilele astea, se cumpără la bucată, la pachet sau e vorba „numai” de sindromul idiotului util, un fel de boala vacii nebune ridicată la rang de patologie geopolitică?
În contextul crizei ruso-ucrainene, care s-a impus deja drept cel mai delicat moment din politica externă în care joacă Vestul și Estul, cel puțin de când România a făcut primii pași strategici spre Occident, partidul lui George Simion, Claudiu Tîrziu și Călin Georgescu (ca să enumerăm numai ceea ce găsim în vitrină) pare că și-a terminat de săpat tranșeele, s-a instalat în ele și început să tragă. Sau, dacă vreți o comparație ușor mai casnică, de pildă cu vânătoarea, e ca și cum divizia de gonaci și-a început manevrele specifice, pregătind terenul pentru desfătarea armatei de vânători.
După cum ziceam și cu alte ocazii, discutând despre șansele unei forțări militare a granițelor ucrainene de către Rusia, „măcar un război informațional va începe chiar dacă războiul propriu-zis (cel din Ucraina, dar cu posibile extensii) ar fi în cele din urmă evitat”.
Într-o cheie perfect previzibilă, având în vedere parcursul formațiunii, și cu o lipsă de inteligență și creativitate politică demne de niște organisme vii pe care trecerea timpului nu le-a cooptat în procesul evolutiv, AUR s-a năpustit asupra societății românești din 2021 cu otrava distrugătoare de acum un secol: antisemitismul și cultul criminalilor transformați în eroi. „ Orbecăind, atât de nepatriotic totuși, în universul meschin al pescuitului electoral și politicianist exclusiv în ape tulburi, AUR merge înainte cu strategia lui – divide et impera”, scriam acum nici două săptămâni. Iar luni, președintele de onoare al partidului, Călin Georgescu, a ținut să arate lumii cât de ascuțită și neigienizată e lama cu care scobește în pliurile mentalului colectiv.
Dar încă și mai interesant decât atât este sincronizarea dintre intervenția brutală (din punct de vedere istoric, moral și uman) a acestui personaj, reprezentând acest partid, și câteva intervenții-cheie, la nivel înalt – una la București, alta la Moscova (pe relația Washington și Budapesta), iar o alta la Sofia (pe relația NATO).
Înainte de a începe, să fixăm două jaloane importante.
- Intervenția de la care pornim – odele aduse de Călin Georgescu lui Corneliu Zelea Codreanu și mareșalului Ion Antonescu, luni seară, la Antena 3, la pachet cu întinarea memoriei lui Nicolae Iorga. Întrebat dacă nu se teme că este izolat, pe plan intern şi extern, când îi plasează între eroii neamului pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu, Călin Georgescu a răspuns: „Toţi au făcut şi fapte bune şi altele mai puţin bune, dar, în general, un lider autentic este cel care spune adevărul şi dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider (…) mai trebuie menţionat că istoria a fost mistificată”. Nu mai intrăm în detalii, replica președintelui Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, a fost rapidă și elocventă: „Cu toate tentativele de a le conferi o aură de eroi naționali, Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu rămân ceea au fost: criminali. Nu martiri și cu siguranță nu salvatori. Doar criminali. În mod similar, deși se insistă în mod repetat pe construirea unei false mitologii, mișcarea legionară rămâne o organizație fascistă și teroristă, al cărui element definitoriu este asasinatul. Adevărul este imun la fabulații”.
- Apoi, e ping-pong-ul recent al „paletelor” Simion-Târziu cu „bila” Georgescu. Luni, 24 ianuarie, un co-președinte AUR, George Simion, anunța că se bucură: „Mă bucur că de azi începând domnul Călin Georgescu a acceptat să fie președinte de onoare al partidului”. Iar marți, 1 februarie, celălalt co-președinte al AUR, Claudiu Tîrziu, anunța că nu e așa – Călin Georgescu e încă doar o propunere, nicidecum președinte. Iar acum, că am lămurit nu neapărat care e statutul lui Călin Georgescu în AUR și în mințile celor de acolo, ci că partidul trece printr-o evidentă criză de HR, de raportare la istorie și de igienă morală putem să trecem la esență.
Și nici măcar nu vom trage la foc-automat concluzii (deși ele mijesc cumva încă din întrebarea care deschide acest articol), ci vom pune cap la cap o sincronizare de zile mari între declarația lui Georgescu de luni seară și câteva evoluții, de la noi și din alte zări, care au avut loc luni și marți. Repet: pe axa București-Moscova-Sofia.
A. BUCUREȘTI.Conform anunțului de pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România, marți „Centrul Rus de Știință și Cultură din București a găzduit lansarea cărții Aventura lui Ion Antonescu: românii în războiul împotriva URSS 1941-1944, tradusă în limba română cu asistența Ambasada Federației Ruse în România. Autoarea cărții, istoricul rus T.P.Maliutina, doctor în științe istorice, profesor la Catedra de istorie a Rusiei la Universitatea Pedagogică de Stat din Voronej a sosit special în România pentru a-și prezenta monografia publicului din România”. Ocazie cu care, în intervenția sa din deschidere, ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, a punctat că Antonescu a fost un criminal de război, lăsând să se înțeleagă faptul că România nu scapă de culpa ei, iar Moscova va avea grijă să i-o reamintească și primăvara, și vara, și toamna, și iarna, 24/24, 7/7. Tema României ca stat agresor la adresa Rusiei, a fascismului românesc de nespălat nici peste veacuri e una dragă și utilă propagandei ruse și făcută ferfeniță de la cât a fost de exploatată până acum de către diplomația de la Moscova. Iar azi, în contextul crizei declanșate de Rusia la granițele Ucrainei, traversăm, unul dintre acele momente propice, în care subiectul, din perspectivă moscovită, merită scos pe bulevard și plimbat de către Kremlin și diplomații săi de dimineața până seara. Aceeași poveste, de data asta privind fascismul ucrainean niciodată îngropat, a fost reactivată în ultima vreme la tonalități și mai stridente ca de obicei. După cum se arată pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei, ambasadorul Kuzmin deja nu mai doarme noaptea „constatând tendințele periculoase de renaștere a neonazismului și neofascismului, încercările tot mai mari de falsificare a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, din ce în ce mai evidente nu numai în Ucraina, ci și în țările democratice ale Uniunii Europene, Marea Britanie și SUA”. Ei bine, din perspectiva jocului de putere executat de Rusia în regiune, oare nu s-a potrivit mănușă intrarea prin alunecare a unui lider AUR, de nivelul lui Călin Georgescu (propunere de premier, propunere de președinte al țării), pe tema Codreanu-Antonescu? Nu poate arăta, astfel, Moscova cu degetul către un București „neonazist” și „neofascist”, atâta vreme cât AUR e partid parlamentar, iar Călin Georgescu, teoretic, ar putea intra la un moment dat în cărți pentru o funcție la Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni? Sigur că este evidentă perspectiva schizoidă din tot aranjamentul făcut de Rusia și propagat prin canalele sale. Dar trebuie să și vrei să o vezi. Pe de o parte, Călin Georgescu promovează regulat teme dragi Moscovei, în ieșirile sale publice (în primăvară, Sputnik l-a elogiat pentru că a spus că „șansa României e înțelepciunea rusească”); pe de alta, tocmai acum, când Moscova simte nevoia să crească sonorul la placa fascismului și nazismului țărilor nealiniate din Est, apare Călin Georgescu și, din două-trei fraze, legitimează o stufoasă narațiune de război psihologic a Kremlinului. E limpede: omul de front-desk al AUR merită o vodcă. Dar, cine știe, poate că a și fost deja cinstit cu una…
B. SOFIA. În capitala vecinilor bulgari, tot luni, ambasadoarea Rusiei a ținut o lecție de istorie și actualitate al cărei tâlc merge în varii direcții: de la a sparge unitatea dintre doi aliați NATO și totodată vecini pe harta fizică și politică, până la refrenul-sperietoare, pentru urechile românilor, cum că într-o încleștare sunt ținte balistice. „Nu se pune problema ca ţările care au aderat la NATO după 1997 să iasă din NATO. Noi vorbim despre retragerea contingentelor militare, a bazelor şi armelor strategice staţionate pe teritoriile lor începând din 1997. Iar la ora actuală nu vorbim deloc despre Bulgaria, întrucât în prezent nu aveţi nici baze şi nici armamente strategice ofensive, dar aceasta priveşte România într-o anumită măsură”, a transmis Eleonora Mitrofanova, omoloaga de la Sofia a lui Valeri Kuzmin de la București.
C. MOSCOVA. Ei bine, aici tot un joc de amenințare și altul cu vecinii s-au consumat marți, a doua zi așadar după ieșirea în decor a lui Călin Georgescu. Diferența e că nivelul de la care s-a ridicat cortina a fost mai înalt, cel mai înalt. Lansatoarele din România și Polonia sunt o amenințare pentru Rusia, a declarat președintele Vladimir Putin. Iar marți, din perspectiva Putin, nu a fost doar ziua dedicată tehnicii militare occidentale de la noi, ci și primirii ostentative a omologului maghiar, Viktor Orban, liderul unei țări aliate (în NATO și UE) și vecine României. Și, totodată, premierul „vestic” care, anterior sosirii la Kremlin, a beneficiat de laudatio pe multiple voci din partea propagandei ruse, dar care, în contrapartidă, își „închiriase” romantica întâmpinare prin excese anterioare în cascadă, de apropiere față de Moscova; cel mai recent fiind episodul de zilele trecute, când ministrul său de Externe a anunțat că Ungaria nu poate sprijini Ucraina în actuala criză declanșată de Rusia.
În cea mai proaspătă analiză a sa, publicată marți, fondatorul Geopolitical Futures, George Friedman, a pus pe masa liderilor și analiștilor occidentali o concluzie categorică și o pistă-cheie de explorat: „Rușii au fost absolut sinceri când au spus că nu intenționează să atace Ucraina. Au un pește mai mare de prăjit înainte de asta”. Cu această ocazie, Friedman a avut mult în vizor problema Germaniei (pe care Universul.net a acoperit-o zilele astea îndeaproape – AICI și AICI). Dar în esență tot despre divide et impera e vorba. Exact pasul pe care, marți cel puțin, Moscova s-a concentrat în ceea ce privește România, prin ambasadoarea de la Sofia, ambasadorul de la București și președintele de la Moscova.
Nu zice nimeni că AUR și Călin Georgescu au făcut, luni, ceea ce au făcut, fiind la curent cu jocul mai mare care urma să fie pus în scenă aproape simultan, legat de România. Dar nici nu zice nimeni că atunci când îți vinzi pielea sau când pur și simplu faci prostii dându-te mai deștept e musai să și fii la curent cu imaginea de ansamblu din care, până una-alta, ești doar o secvență. O faci, că ăsta e scenariul!
Rusia și „epoca post-eroică”. Ce-ar însemna pentru rușii obișnuiți un război cu Ucraina?
